Nu sunteti conectat. Conectati-va sau inregistrati-va

[Naruto]Abducted +16

Mergi la pagina : 1, 2  Urmatorul

In jos  Mesaj [Pagina 1 din 2]

1 [Naruto]Abducted +16 la data de Dum 5 Noi - 14:16

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Surety: Nu detin nici un personaj(inafara de cele create de autoare) din anime-ul/manga-ul (naruto) si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari/imagini.


Tin sa mentionez ca fic ul nu-mi apartapartine, nu imi iau drepturile de autor asupra mea. Sper sa va placa asa cum mi-a plăcut si mie.


Spor la citit! 

Capitolul 1: Impreuna, da?

  Numele meu este Sakura si aceasta este povestea mea. Sunt multe locuri de unde as putea incepe povestea. As putea incepe cu orasul in care m-am nascut, Milano, pe strazile modei italiene, intr-o tara bogata, dar doar pentru cei care stiau sa fure si sa minta. As putea incepe de pe vremea cand aveam noua ani, in ziua in care a murit mama, sau cand aveam doisprezece ani si tata a alunecat sub rotile unei masini, in plina zi, chiar in centrul orasului. Totusi cred ca ar trebui sa incep povestea de aici, din tara supranumita "Locul tuturor posibilitatilor", America, departe de casa mea din Italia. Aici mi-am pierdut inocenta. Aici mi s-au prabusit visurile. Era o zi de noiembrie fara nori, cu un cer albastru si senin, stralucitor. Stateam intr-o dubita neagra, condusa de doi barbati care nu-mi stiau numele adevarat, dar carora nici nu le pasa. Radeau si ma strigau Pinky, nume pe care il foloseau de cand am coborat din avion intr-un oras al Statelor Unite. Hinata spunea ca era din cauza parului. Asa i se spunea unei fete frumoase si luptatoare dintr-un film pe care nu l-am vazut, dar pe care l-a vazut Hinata. Dar cred ca isi bateau joc de mine, pentru ca nu eram nici frumoasa si nici luptatoare. Eram doar o fata de saptesprezece ani, speriata pentru ca nu stia ce avea sa i se intample. Eu si Hinata ne tineam de maini, in timp ce dubita ne duce pe noi si inca cinci fete pe o strada stricata, neasfaltata, din mijlocul pustetatii. "O viata frumoasa", era ceea ce ne promisese femeia din Milano, dar stim ce insemna asta: o evadare. O sansa de a pleca. "Luati avionul de la Roma, pana in America, unde va vor astepta niste barbati, care va vor asigura o noua viata. Ce fel de viitor va asteapta aici ? ne intrebase. Nu sunt slujbe pentru fete ca si voi, nu sunt apartamente ieftine sau barbati decenti. Sakura, tu sti sa vorbesti bine engleza ! Ai o sansa la ceva mai bun. De ce nu profiti de acest lucru ? Riscati fetelor ! Angajatorii va vor plati drumul, deci ce mai asteptati ?". Nu tocmai asta, ma gandeam, in timp ce masina o lua catre intrarea unei paduri. Pe masura ce timpul trecea, fiecare dintre fetele aflate in dubita se intrebau acelasi lucru : "Ce facem defapt aici ?". Am mers toata dimineata, iar cei doi barbati din fata nu ne spuneau nimic, dar cel ce statea langa sofer se intorcea des spre noi, cautand-o cu privirea pe Hinata, si nu ma multumea deloc felul in care se uita la ea. Hinata inca nu stia ca acel barbat o urmarea cu privirea, fiind adormita pe umarul meu. Cand ma uitam la fata Hinatei, vedeam un copil linsitit, punandu-si speranta atat de usor in alte persoane. Ar fi trebuit sa-i spun sa ramana in Milano. In sfarsit dubita iese din padure, luand-o pe un drum de pamant. Celelalte fete erau agitate, uitandu-se pe geamurile masinii la dealurile cafenii. Mergem timp de cateva minute, pana auzim vocea unuia dintre barbati, spunandu-ne in italiana :

-Este timpul sa coboram. Nu putem sa mergem cu masina pe aceste dealuri.

Deschidem portiera si iesim pe rand. Sapte fete nedumerite, inca intrebandu-se spre ce se indreptau. Ne intindem mainile dupa lunga calatorie, apoi incepem sa urcam pe dealuri, catre necunoscut. Hinata ma tinea strans de mana, oprindu-se uneori pentru as scoate pitricelele ascutite ce patrundeua in sandalele ei fara varf. Barbatii ne fac semn sa ii urmarim, inaintand mai repede de aceasta data. Aud vocea Hinatei, soptindu-mi ceva.

-Sakura, nu pot sa mai merg. Sangerez.

Arunc o privire la degetele ei ranite din cauza pietricelelor. Observand ca sangera destul de grav, strig la barbati sa se opreasca, pentru ca Hinata nu mai poate sa mearga.

-Nu-mi pasa. Continuati sa mergeti.

M-am impotrivit, spunandu-le ca prietena mea are nevoie de ingrijiri. Hinata ma cuprinse de mana, spunandu-mi sa nu mai insist, pentru ca nu era nevoie, insa, inca continuam sa ii rog. Barbatul se intoarse brusc. Privirea pe care mi-o arunca o facuse pe Hinata sa tremure. Celelalte fete ma priveau cu ochii mari, ca niste oi speriate.  Lovitura a fost atat de rapida, incat nu mi-am dat seama ce se intampla. Ma trezesc in genunchi, avand pentru cateva momente negru in fata ochilor. Incep sa simt durerea pulsandu-mi in obraz. Simteam gustul sangelui, incepand sa se prelinga pe barbie, pana a murdarit cateva pietre de pe jos. Barbatul imi spune sa ma ridic, amenintator. Ma clatinam pe picioare, dar Hinata m-a prins inainte de a mai cadea o data. Am inceput din nou sa mergem, cu barbatii in fata noastra. Ma taram dupa Hinata, inghitind sange, abia vazand poteca pe care mergeam. In cateva minute coboram la poalele dealului, pe un drum de pamant. Doua dubite erau parcate in fata noastra, asteptandu-ne. Un barbat ne spune sa mergem in sir indian, pentru ca ceilalti voiau sa ne vada. Desi surprinse de ordinele barbatului, ne conformam cerintei, formand un sir. Sapte fete cu dureri de picioare si tricouri prafuite. Cativa barbati coboara din dubite, salutandu-ne in engleza. Un barbat mic de inaltime se apropie de noi, analizandu-ne. Arata ca un fermier ars de soare, ce isi privea vacile.

-Ce s-a intamplat cu ea ? intreaba, uitandu-se urat la mine.

-A fost obraznica. Este doar o vanataie, raspunde soferul nostru.

-Oricum e prea sfrijita. Cine ar vrea-o?

Oare stia ca inteleg engleza ? Ii pasa? "Oi fi eu sfrijita, dar tu ai fata de po*c". Isi indreapta privirea spre celelalte fete, zambind. Fara sa schiteze ceva, ne spune sa ne dezbracam. Ne uitam la el uimite. Pana acum m-am agatat de o farama de speranta ca femeia din Milano a spus adevarul si ca ne-a gasit locuri de munca in America. Hinata urma sa aiba grija de doua fetite dragalase iar eu trebuia sa vand rochii de mireasa intr-un magazin. Chiar si dupa ce soferul ne-a luat pasapoartele, si eram zdruncinate pe drumul nepavat, in dubita, ma gandeam : "E inca posibil ca totul sa iasa bine. Inca poate fi adevarat". Nici una dintre noi nu se misca, socate de ce trebuie sa facem.



To be continued... 



Ultima editare efectuata de catre HoShIkOo! in Lun 13 Noi - 18:59, editata de 1 ori


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

2 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:17

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Impreuna, da ? [+16] 

Din capitolul anterior… 


Oare stia ca inteleg engleza ? Ii pasa? “Oi fi eu sfrijita, dar tu ai fata de po*c”. Isi indreapta privirea spre celelalte fete, zambind. Fara sa schiteze ceva, ne spune sa ne dezbracam. Ne uitam la el uimite. Pana acum m-am agatat de o farama de speranta ca femeia din Milano a spus adevarul si ca ne-a gasit locuri de munca in America. Hinata urma sa aiba grija de doua fetite dragalase iar eu trebuia sa vand rochii de mireasa intr-un magazin. Chiar si dupa ce soferul ne-a luat pasapoartele, si eram zdruncinate pe drumul nepavat, in dubita, ma gandeam : “E inca posibil ca totul sa iasa bine. Inca poate fi adevarat”. Nici una dintre noi nu se misca, socate de ce trebuie sa facem.

Capitolul 2. 

-Ati auzit? tipa soferul. Vreti sa aratati toate ca ea? Arata spre fata mea umflata, pe care se vedeau urmele loviturii. Dezbracati-va! 

Una dintre fete a clatinat din cap, incepand sa planga, lucru care il scoate din sarite. Palma lui face sa i se invarta capul si se apleaca intr-o parte. El o trage de mana, o apuca de bluza si i-o rupe. Fata scoate un tipat si incearca sa-l impinga. A doua lovitura o trateste la pamant. Apoi se duce langa ea si ii trage un picior puternic in coaste. Dupa ce se asigura ca fata a platit pentru impotrivirea ei, se intoarce catre noi, intrebandu-ne cine vrea sa urmeze. Una dintre fete bajbaie grabita cu nasturii de la camasa. In cateva secunde, toate ii faceam pe plac, dandu-ne jos tricourile , desfacandu-ne la nasturii de la fuste si pantaloni. Chiar si Hinata, timida Hinata, isi daduse jos hainele, ascultatoare.

-Totul, ne ordona soferul. Dati tot jos. De ce va miscati asa de incet, catelelor? In curand veti invata sa fiti mai rapide. 

Se duce la o fata care isi acoperea sanii cu mainile. Nu isi daduse jos lenjeria intima. El ii apuca sutienul, iar fata tresare in timp ce il rupe. Barbatii incepeau sa ne dea tarcoale precum lupii, privind trupurile noastre dezgolite. Hinata tremura asa de tare, incat ii puteam auzii dintii clantanindu-i in gura. Unul dintre barbati apuca o fata de mana. Era tarata catre dubita, auzindu-i-se suspinele. Barbatul nici nu se sinchisise sa se ascunda, o impinge pe fata cu fata pe dubita, incepandu-si treaba, iar ea incepe sa tipe. Fiecare barbat isi alege o fata. Dintr-odata, Hinata este luata cu forta de langa mine. Incerc sa o tin, dar soferul ma loveste peste mana. 

-Pe tine nu te vrea nimeni ! imi spune, impingandu-ma in dubita si inchizandu-ma acolo. 

Prin fereastra puteam sa vad si sa aud totul. Rasetele barbatilor si tipetele fetelor, strigand dupa ajutor. Eram fericita pentru ca nu ma aflam afara, maltratata de acele bestii, dar cu toate astea, la gandul ca Hinata era acolo, chinuita, mi-as fi dorit sa fiu in locul ei. Fiinta inocenta, cuminte si tacuta avea sa mai fie la fel dupa toate astea ? Ii auzeam glasul ragusit, strigandu-mi numele, strigand dupa ajutorul meu. 

Trageam de usa incuiata, dipserata sa ajung la ea. Barbatul a trantit-o la pamant, desfacandu-i fortat picioarele. Statea intinsa, agatandu-se de pamantul denivelat si cu ochii inchisi datorita durerii. Am inceput sa tip, batand cu pumnii in geam, dar nu puteam sa-l sparg. Ma durea inima vazand o asemenea fiinta chinuita. Am inceput sa tremur, dorindu-mi sa nu ma fii nascut. Dupa ce termina cu ea, barbatul se ridica murdar de sange. Se incheie la pantaloni, vizibil satisfacut. 

O privesc pe Hinata. La inceput am crezut ca a murit, pentru ca nu se mai misca. Barbatul nici macar nu se uita la ea, ci cauta intr-un rucsac o sticla cu apa din care bea cu lacomie. Deodata, Hinata se ridica in picioare si incepe sa alerge. In timp ce o ia la fuga spre necunoscut, eu deschid geamul masinii. « Grabeste-te Hinata. Fugi. Fugi ! ». Unul dintre barbati atrage atentia grupului spre fata ce fugea spre libertate. Hinata inca alerga. Era desculta, dezbracata, iar pietrele ascutite cu siguranta o taiau la picioare. Dar marea padure i se intindea in fata, iar ea nu se clatina. 

« Nu privi in urma. Continua sa alergi ! Continua… »
Impuscatura imi ingheata sangele.
Hinata cade la pamant, dar nu se da batuta. Se chinuia sa se ridice in picioare, face cativa pasi clatinandu-se ca o femeie beata, apoi cade in genunchi. Incepe sa se tarasca, fiecare centimetru castigat fiind un triumf. Se intindea de parca incerca sa apuce o funie salvatoare pe care nimeni nu o putea vedea. Se aude o a doua impuscatura. De data asta, Hinata cade, dar nu se mai ridica. Soferul isi baga pistolul in toc si se uita la fete. Toate plangeau si se imbratisau, speriate. 

Sangele meu curgea greoi in vene. Imi puteam auzi inima batand foarte incet. Hinata zacea acolo, ca o castigatoare, pentru ca reusise sa ajunga asa de departe. Mintea mea nu mai gandea, nu mai respiram, nu mai judecam. Ar fi trebuit sa o las sa ramana in Italia. Nu merita sa fie chinuita, apoi omorata cu atata usurinta. Hinata, acea Hinata pe care o stiam si o iubeam, acum nu mai era. Nu imi puteam aduce aminte niciunul din momentele noastre. Tot ce vedeam era imaginea ei, moarta, in mijlocul pustietatii. Ma blestemam pentru locul unde am convins-o sa vina ! Am inceput sa tip, sa ii intreb de ce au executat o fiinta inofensiza.

-Prea mult deranj sa le alergam, remarca soferul. Mai sunt sase dintre care sa alegem. 

Am ramas socata la ususrinta cu care spunea aceste cuvinte Era prea plictisit ca s-o alerge ? Ce fel de monstru putea sa spuna una ca asta? Dupa ce ne-au separat cate trei intr-o dubita, impartindu-ne ca pe niste bucati de carne, masinile au inceput sa porneasca din nou. Nu am reusit sa aud cat au platit pentru noi, stiu doar ca eu sunt chilipirul, cea care face parte dintr-o alta afacere. Pe masura ce ne indepartam, ma uitam la trupul Hinatei. Nici macar nu s-au sinchisit sa o ingroape. Statea expusa la soare si vant, iar pasarile infometate deja se plimbau in jurul ei. In cateva saptamani nu va mai ramane nimic din ea. 
Va disparea, la fel cum si eu sunt pe cale sa dispar, pe un taram unde nimeni nu imi stie numele, sau povestea. In America. Intram pe o autostrada. Vad un semn: US 94. 


To be continued… 


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

3 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:18

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16] 


Din capitolul anterior… 


Pe masura ce ne indepartam, ma uitam la trupul Hinatei. Nici macar nu s-au sinchisit sa o ingroape. Statea expusa la soare si vant, iar pasarile infometate deja se plimbau in jurul ei. In cateva saptamani nu va mai ramane nimic din ea. 
Va disparea, la fel cum si eu sunt pe cale sa dispar, pe un taram unde nimeni nu imi stie numele, sau povestea. In America. Intram pe o autostrada. Vad un semn: US 94. 


Capitolul 3. 


La fereastra erau gratii. In acea dimineata, gheata topita era intinsa pe geamul mereu inchis, ca o panza de paianjen. Afara erau asa de multi copaci, incat nu stiam ce se afla dincolo. Tot ce stiam era aceasta camera si aceasta casa, devenita universul nostru din noaptea in care am fost aduse cu dubita. Soarele batea prin ferestre, luminand incaperea. Padurea era frumoasa, facandu-ma sa ma imaginez plimbandu-ma printre arbori. Frunzele fosnind, gheata stralucind printre ramuri. Un adevarat paradis inghetat !


In casa era iadul! Il vedeam reflectat pe fetele celorlalte fete, care dormeau pe paturile murdare. Suntem sase care imaprtim camera asta, zbatandu-ne in fiecare zi sa supravietuim acestor lucruri dezgustatoare. Ino era cea mai veche fata de aici. Avea pe obraz o zgarietura urata, lasata de un client caruia ii placea sa se joace violent. Chiar si asa, uneori Ino riposteaza. Este singura care se impotriveste cateodata, in ciuda calmantelor si injectiilor facute, in ciudat batailor. 


Aud o masina intrand pe alee si astept cu frica zgomotul soneriei. Este asemenea momentului in care atingi un cablu sub tensiune. Toate fetele adormite se ridica imediat la auzul soneriei, tragandu-si paturile pe piept. Stiam ce urmeaza. Auzim cheia invartindu-se in broasca, urmat de scartaitul usii vechi si murdare. 


“Mama” sta in prag aidoma unei bucatarese, ce fugea dupa mielul sau care urma sa fie sacrificat. Ca de obicei, este nemiloasa cand vine vorba de afacerile ei. Fata ei era plina de ciupituri, crispata, uitandu-se la turma de fete ce asteptau cu frica deznodamantul acestei vizite. Isi plimba privirea printre fetele aflate in pat, ajungand la fereastra, unde stateam eu. Sangele mi-a inghetat instantaneu. Mi-am tinut respiratia cateva clpie, auzindu-mi numele, urmat de chemarea ei rautacioasa. 


-Mi-e rau ! Nu pot acum ! am spus. 


Fetele se uitau usurate, stiind ca au scapat de un chin in plus adaugat pe lista in aceasta zi. Mainile imi inghetasera deja, simtind in stomac o greata specifica. “Mama” ma ia de mana, tragandu-ma catre iesire. Ma uitam speriata la fete, care imi evitau privirea, uitandu-se in alta directie sau jucandu-se cu unghiile. Numai Ino se uita, citindu-i-se mila in ochi. Ies afara din incapere, pe hol. Stiam deja ca daca ma impotriveam, primeam bataie si inca mai aveam vanataile de la ultimul protest. Imi arata o camera la capatul holului.


-Ai o rochie pe pat. Imbrac-o ! imi spune. 


Eu ma strecor inauntru, “Mama” inchizand usa in urma mea. Pe fereastra se vedea aleea, unde era parcata o masina mare, albastra. Ma uitam la patul din alama, cu lenjerii verzi, privindu-l nu ca pe o piesa de mobilier, ci ca pe instrumentul torturii mele. O rochita mi-a atras atentia. Era alba, aidoma unei rochite pentru o papusa, cu volanase. Brusc, imi dau seama ce inseamna asta. Greata este inlocuita de o spaima cumplita. “Cand iti cer sa joci rolul unei fetite, ma averstizase Ino, inseamna ca trebuie sa fii speriata, sa tipi. Le place daca sangerezi ! ”


Nu voiam sa port rochita, dar mi-era frica sa n-o pun. Eram speriata si traumatizata. As fi preferat sa fiu oriunde, numai nu in aceasta inchisoare. Aud pasi pe hol, iar cand usa se deschide, aveam deja rochita alba pusa pe mine. Doi barbati intra, privindu-ma. Speram sa li se para ca sunt slaba sau urata, sa se intoarca si sa plece, dar toate sperantele sunt naruit cand ei inchid usa, apropiindu-se ca niste lupi infometati de trupul meu. Am inghitint in sec, asteptand mainile lor dezgustatoare pe trupul meu chinuit. 


“Trebuie sa inveti sa plutesti”. Asta mi-a spus Ino, sa plutesc deasupra durerii. Am incercat sa fac acest lucru in timp ce barbatii imi sfasiau rochita papusii, pipaindu-ma. Ei au platit pentru durerea mea, si nu aveau de gand sa se opreasca pana nu ma vedeau urland, pana nu vedeau lacrimile si durerea mea. “Oh Hinata, cat de norocoasa esti ca nu treci prin ce trec eu, si ca ai murit inainte de a ajunge aici. ”


Dupa ce chinul meu ia sfarsit si barbatii pleaca, ma intorc schiopatand, cu lacrimi in ochi, in camera fetelor. Ino se apropie de mine, ajutandu-ma sa ma asez pe pat si intinzandu-mi o bucata de paine si o farfurie cu mancare, imi spune ca asta e masa de azi. Am refuzat imediat oferta. Fata s-a incruntat, spunandu-mi sa mananc pentru ca altfel o sa se aleaga praful de mine. 


-Vreau sa mor ! i-am spus, repetand din nou si din nou propozitia. 
-Dar daca ai sa mori, asta inseamna ca ei au castigat si ca te-ai dat batuta ! Nu ii putem lasa sa castige ! 
-Au castigat deja…


Mi-am prins genunchii la piept, incolacindu-ma ca un ghemotoc. Nu mai avea rost sa lupt, era deja un joc pierdut pentru mine. Nu aveam scapare, totul era un joc al puterilor proprii. Eu nu eram puternica, nu aveam vointa, nu voiam sa lupt. Ce sanse aveam ? Cum as fi putut sa scap ? Ma doare inima sa ma gandesc ca voi muri si ca am pierdut, dar sunt constienta ca nu exista alta cale. Cu totii murim pana la urma. Singurul lucru ce ne diferentiaza este sfarsitul. Eu stiu cum am sa mor ! 


-Sakura, uita-te la mine. Crezi ca m-am dat batuta ? mi-a zis.
Eu nu eram ea. Ea era genul de fata increzatoare, care domina, ce avea puterea de a fi cine vrea. Eu, in schimb, eram acea fata ascultatoare. Eu nu aveam puterea ei.


-Nu puterea ne face sa rezistam, ci ura, Sakura !


Se apleaca spre mine, iar parul ei cade in valuri aurii pe umerii mei. Ce vad in ochii ei ma sperie. Arde un foc acolo ; nu e in toate mintile. Asa supravietuia Ino, cu droguri si nebunie. Usa se deschide iar si toate ne ghemuim. Simt din nou acel fior ca as putea fi eu cea aleasa, dar ma calmez cand aud ca “Mama” striga o alta fata. Angela se impotriveste. Toate ne uitam cum femeia o plestenste pe Angela. O trage afara din camera, impingand-o brutal. 


-Aminteste-ti Sakura, imi spune Ino. Aminteste-ti ce te tine in viata. 


Ma uit in ochii ei si o vad. Ura. 


To be continued… 


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

4 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:19

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16] 

Din capitolul anterior…


Se apleaca spre mine, iar parul ei cade in valuri aurii pe umerii mei. Ce vad in ochii ei ma sperie. Arde un foc acolo ; nu e in toate mintile. Asa supravietuia Ino, cu droguri si nebunie. Usa se deschide iar si toate ne ghemuim. Simt din nou acel fior ca as putea fi eu cea aleasa, dar ma calmez cand aud ca “Mama” striga o alta fata. Angela se impotriveste. Toate ne uitam cum femeia o plestenste pe Angela. O trage afara din camera, impingand-o brutal. 

-Aminteste-ti Sakura, imi spune Ino. Aminteste-ti ce te tine in viata. 

Ma uit in ochii ei si o vad. Ura. 

Capitolul 4.


Diseara mergem la o petrecere.
“Mama” ne-a spus ca acolo vor fi oameni importanti, asa ca trebuie sa aratam foarte bine. Pentru aceasta ocazie ne-a dat haine noi. Eu port o rochie neagra din catifea atat de stramta, incat abia pot sa merg. Ne urcam in dubita, iar celelalte fete se urca langa mine intr-un fosnet de matase si satin si le simt mirosul puternic de parfum. Am petrecut ore intregi cu machiajele si acum stam aidoma papusilor Barbie gata sa joace intr-o piesa de teatru. Nimic din ceea ce se vede nu este real. Nici genele, nici rujul rosu, nici macar obrajii fardati. In dubita era frig si tremuram, asteptand-o pe Ino.

Soferul american tipa pe geam ca trebuie sa plecam, pentru ca altfel vom intarzia. Intr-un final, “Mama” iese din casa, tragand-o pe Ino dupa ea. Fata se smuceste suparata din mana femeii, mergand singura tot restul drumului. Era imbracata cu o rochie lunga si verde, cu un guler inalt stil chinezesc si cu o crapatura ce-i ajungea pana la coapse. Parul ei blond lucea, cazand in valuri ondulate pe umerii ei. Nu am mai vazut niciodata o fata atat de frumoasa, si ma uitam la ea in timp ce venea catre dubita. Drogurile au calmat-o ca de obicei, facand-o docila, dar au ametit-o si se clatina pe tocurile inalte. 

Stiu de ce mergem la petrecerea asta ; stiu ce se asteapta de la noi. Cu toate astea, o priveam ca pe o evadare, pentru ca nu am mai iesit din acea casa de cateva saptamani. Ma uitam cu greata la soseaua denivelata, stiind ca, cu fiecare centimetru, eram mai aproape de destinatie. Mi-era teama de ce putea sa se intample, de unde ne-ar fi dus. Ino s-a asezat langa mine, inchizand portiera. Imediat ce am simtit-o langa mine, i-am luat mana intr-a mea. Aveam nevoie de putin curaj de la ea, pentru ca altfel, as fi tremurat incontinuu, privind cum casa se indeparta de noi, vazand-o acum incadrata de copacii padurii, ca intr-un vis. 

-Sakura, totul va fi bine, ai sa vezi ! imi soptea Ino la ureche, incercand sa nu se faca auzita. 

Am inchis ochii pentru cateva secunde, incercand sa cred in cuvintele ei. Era ultimul lucru pe care mai puteam sa-l fac: sa cred. M-am lasat dusa de val, uitand de locul in care ma aflam, pierzandu-ma intr-o lume de vis. O campie lunga mi se intindea in fata ochilor. Soarele sclipea puternic. Hinata fugea in departare, catre necunoscut. In mintea mea o incurajam, voiam sa scape si sa nu se mai intoarca niciodata, sa ma lase pe mine aici, singura. Insa mi-ar fi fost bine, stiind ca ea e libera, in timp ce eu aveam sa fiu incatusata intr-o casa pierduta in timp. Si atunci am auzit sunetul pistolului. In doar cateva secunde, Hinata zacea pe pamant, murdara, tarandu-se. 
Am deschis ochii, alungandu-mi aceasta amintire. Poate ca este mai bine acolo unde este. Trebuie sa uit, pentru ca amintirea ei imi va chinui poate pentru eternitate existenta. 

Dubita s-a oprit. Nici nu am realizat cand am ajuns la destinatie. “Mama” ne-a deschis usa, spunandu-ne sa fim zambitoare si sa parem fericite. Am analizat imprejurimile. Era un iaht luxos, frumos decorat. Am urcat pe rampa, pentru a ajunge la bord. La intrare, o femeie bruneta cu o fata antipatica ne intampina. Un barbat apare de undeva din spatele doamnei.

-Asta iar o sa ne faca probleme ? intreaba el, aratand catre Ino. 

“Mama” i-a spus ca a luat pastilele si ca va fi linistita. Femeia ne-a poftit inauntru, aratandu-ne o scara pe care trebuia sa urcam pentru a ajunge intr-o cabina mai mare, unde va fi petrecrea. Ajunsa sus, raman uimita de ceea ce vad. Un candelabru de cristal stralucea deasupra noastra. Vad lambriuri din lemn inchis la culoare, canapele din piele crem. Un barman deschide o sticla, iar un ospatar intr-un sacou alb ne aduce pahare cu sampanie. “Mama” ne indeamna sa bem si sa ne asezam undeva, cat mai zambitoare. 

Luam fiecare cate un pahar de sampanie si ne imprastiam prin cabina, asezandu-ne pe canapelele crem. Ino sta langa mine, sorbind din sampanie, picior peste picior, astfel incat sa isi puna in evidenta coapsele prin despicatura rochiei. “Mama” o avertizeaza pe Ino ca este cu ochii pe ea. Un ospatar se apropie, deschizand usa dubla, anuntand ca oaspetii au sosit. “Mama” ii arunca o ultima privire amenintatoare lui Ino, apoi se aseaza intr-un colt al camerei de unde nu poate fi observata.

-Vezi cum trebuie sa-si ascunda fata grasa ? imi spune blonda. Nu vrea nimeni sa se uite la ea. 
-Shhhh, ai sa ne bagi in bucluc ! i-am spus in soapta fetei.
-Daca inca nu ai observat, scumpa mea Sakura, suntem deja in bucluc. 

Auzim rasete si salutari cordiale intre colegi. Americani. Pe usa intra patru barbati, iar fetele se ridica in picioare zambind si salutand. Unul dintre ei este gazda, domnul Barret, care era pe punte atunci cand am venit. Doi dintre barbati sunt tineri si bine facuti, dar al treilea barbat e mai in varsta, de-o seama cu bunicul meu sau poate chiar mai batran, cu ochelari cu rame metalice si par carunt, cu inceput de chelie. Oaspetii se uita prin camera, cercetandu-ne cu mare atentie. 

Motoarele iahtului incep sa huruie. Ma uit pe fereastra si vad ca ne indepartam, iesind in larg pe rau. La inceput barbatii nu ni se alatura, stand pe langa bar si discutand afaceri. Eu si Ino intelegem bine engleza, dar celelalte fete nu stiu decat putin, asa ca zambetele lor mecanice se transforma rapid in fete plictisite. Barbatii discuta despre lictitatii, apoi despre accidente grave si despre o afacere cu petrol, unde unul dintre ei nu era deloc de acord cu grupul. Asta era scopul petrecereii : mai intai afacerile, apoi placerea. 

Isi termina bauturile, iar barmanul le mai toarna un rand. Cateva glume la sfarsit, inainte sa le-o tra** tarf***r. Vad cum stralucesc verighetele pe degetele barbatilor, si mi-i imaginez facand dragoste cu sotiile lor in paturi mari, cu asternuturi curate. Sotiile lor habar nu au de ce fac sotii lor, in alte paturi, fetelor ca mine. Acum barbatii se uitau catre noi, si am simtit cum imi transpira palmele. Cel in varsta se uita la Ino de ceva timp. 

-Ce porc ! Ma intreb daca grohaie cand ii vine, imi spune ea, in italiana, iar eu, speriata, ii spun ca poate ne intelege. Nu intelege nici o boaba, imi spune. Uita-te la el, acum crede ca iti spun cat e de frumos. 

Barbatul isi pune paharul gol pe o masuta, indreptandu-se catre noi. Convinsa ca o va alege pe Ino, ma ridic, pregatindu-ma sa plec pe o alta canapea, dar barbatul ma opreste, tragandu-ma de incheietura. Ma intreaba daca stiu engleza, iar eu dau din cap afirmativ ; mi se uscase prea tare gatul ca sa pot sa-i mai spun ceva. Ino se ridica, aruncandu-mi o privire compatimitoare inainte de a pleca. Am vrut sa-i fac un semn sa ma salveze, dar barbatul sigur si-ar fi dat seama ca nu-l doresc si as fi riscat o bataie buna acasa. Dupa ce se asigura ca suntem singuri, ma intreaba cati ani am. 

-Am… am saptesprezece.
-Pari mult mai tanara. 

Parea dezamagit. Domnul Barret il incurajeaza sa ma ia “la o plimbare”. Barbatul isi incolaceste bratul pe dupa spatele meu, conducandu-ma catre o cabina. Daca as fi avut curaj, as fi fugit inapoi, dar mi-era frica. Barbatul deschide o usa si intram intr-o camera placata cu lemn bine lustruit. M-am retras intr-un colt al cabinei inghitind in sec si respirand greoi. Dupa ce inchide usa, se intoarce catre mine astfel observandu-i umflatura din pantaloni. 

-Stii ce ai de facut.

Dar nu stiu ; habar nu am la ce se asteapta. Sunt socata de lovitura brusca. Palma lui ma trimite in genunchi si ma ingramadesc la picioarele lui, zapacita. Ma panicam, incercand sa imi dau seama ce trebuia sa fac. El a tipat la mine, spunandu-mi sa ma grabesc. Mi-am lasat privirea in pamant, intelegand jocul lui. Trebuia sa-i fac pe plac, altfel, acasa, “Mama” s-ar asigura ca voi fi ascultatoare de-acum inainte. Nu voiam sa ma bata, voiam doar sa ma lase in pace! 

-Am fost o fata rea! i-am spus, facandu-i pe plac. 
-Trebuie sa fii pedepsita. « Doamne, sper sa se termine repede ! » Spune-o ! m-a obligat.
-Trebuie sa fiu pedepsita ! am repetat, cu vocea stinsa, tematoare. Mi-era frica de ce va urma. 
-Dezbraca-te.

Tremurand, ingrozita sa nu ma mai loveasca din nou, ma supun. Imi deschid fermoarul rochiei, imi dau jos ciorapii si chilotii. Ma uit in jos ; o fata buna trebuie sa fie ascultatoare. In timp ce ma intind pe pat, nu scot nicun sunet, desfacandu-mi picioarele in fata lui, fara niciun fel de impotrivire, pur si simplu cu supunere. In timp ce se dezbraca, se uita la mine, savurand privelistea de carne supusa. Imi inghit scarba cand se urca pe mine, mirosind a wiskey. 

Inchid ochii si ma concentrez asupra huruitului motoarelor, asupra apei stropind barca. Plutesc deasupra corpului meu, fara sa simt nimic atunci cand intra in mine si grohaie de placere. Tot ce voiam era sa dispar, sa ma evapor si sa ma contopesc cu natura. Voiam sa fiu libara din nou, sa simt gustul vietii si sa miros fericirea oamenilor. Nu puteam sa mai fac fata acestui stil de viata scarbos, pur si simplu eram prea fragila pentru aceasta lovitura atat de puternica, plina durere. Voiam sa fie aici Ino, sa imi pun capul pe umarul ei si sa plang toata noaptea. Asa treceam de probleme, plangand. Voiam sa ma descarc, sa uit pentru o clipa cine sunt. Dar nu puteam, pentru ca singuratatea ma forta sa simt durerea din inima mea. 



<<< To be continued >>>


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

5 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:27

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16] 

Din capitolul anterior…


Inchid ochii si ma concentrez asupra huruitului motoarelor, asupra apei stropind barca. Plutesc deasupra corpului meu, fara sa simt nimic atunci cand intra in mine si grohaie de placere. Tot ce voiam era sa dispar, sa ma evapor si sa ma contopesc cu natura. Voiam sa fiu libara din nou, sa simt gustul vietii si sa miros fericirea oamenilor. Nu puteam sa mai fac fata acestui stil de viata scarbos, pur si simplu eram prea fragila pentru aceasta lovitura atat de puternica, plina durere. Voiam sa fie aici Ino, sa imi pun capul pe umarul ei si sa plang toata noaptea. Asa treceam de probleme, plangand. Voiam sa ma descarc, sa uit pentru o clipa cine sunt. Dar nu puteam, pentru ca singuratatea ma forta sa simt durerea din inima mea.

Capitolul 5.


A doua zi, cand Ino se trezeste, ma vede stand la fereastra, uitandu-ma afara printer gratii. Am deschis fereastra si am lasat ca aerul rece sa intre in camera, dar nu imi pasa. Voiam sa imi purific cu aer curat plamanii si sufletul. Nu mai rezistam nici macar o zi in casa aceasta. Mereu am impresia ca peretii se strang in jurul meu si ca voi muri captiva aici. Nimeni nu stie ca existam, nimanui nu-i pasa, nimeni nu ne poate salva. In curand, aveam sa cedez nervos.

-Este foarte frig, inchide fereastra, spune Ino. 

Tot ce am putut sa spun a fost ca ma sufoc, insa fata nu m-a bagat in seama. S-a ridicat din pat si a trecut pe langa mine, inchizand fereastra. La lumina lunii care stralucea, Ino ma studia atent. In spatele nostru, una dintre fete scanceste in somn. In intuneric ascultam cum respira, si brusc nu mai era suficient aer in camera pentru mine. Ma chinuiam sa respir, tragand de fereastra afurisita incercand sa o deschid. Mi-era teama ca urma sa mor, sa pierd asa de repede jocul. Ino tinea fereastra inchisa, asa ca era in zadar sa incerc sa o deschid. 
Mi-a soptit, nervoasa, sa incetez pentru ca sunt isterica. Inca trageam de maner, inercand sa inving forta fetei, insa eram, ca de obicei, slaba. 

-Mor. Te rog s-o deschizi. Deschide-o! am spus. 

Incep sa suspin cu mainile pe fereastra. Mainile mi se strang dureros ca niste gheare si nici macar nu reuseam sa strang zavorul ferestrei. Ino ma apuca de incheietura, spunandu-mi ca daca vreau aer curat atunci trebuie sa o urmez, dar sa nu mai spun nimic celorlalte fete. Eram insa prea panicata ca sa imi pese de ce spunea. Imi cuprinde fata cu mainile, fortandu-ma sa ma uit la ea. Scoate din buzunar ceva care licareste. O cheie. 
Apuca patura de pe patul ei si ma trage de langa celelate fete, spre usa. Se uita inapoi inca o data, ca sa se asigure ca celelalte fete dorm, apoi baga cheia in broasca. Usa se deschide si ma trage in hol. Eram uimita. Brusc am uitat ca ma sufoc, caci am iesit din inchisoare. Eram libere. Ma intorc spre scari sa-mi iau zborul, dar Ino ma trage imediat inapoi.

-Nu pe acolo. Nu putem iesi. Nu pot sa descui usa din fata. Doar « Mama » are cheia. 

Ma uit la ea dezamagita, urmand-o pe coridor. Aproape ca nu vedeam nimic datorita intunericului. Aveam, oricum, incredere deplina in ea, lasand-o sa ma conduca printr-o usa. Luna stralucea prin fereastra murdara, iar ea plutea ca o stafie prin dormitor, trage un scaun si il aseaza incet in mijlocul camerei. Am intrebat-o ce face, dar nu mi-a raspuns. S-a intins catre tavan, apucand ceva. O trapa se deschide scartaind deasupra capului ei si o scara coboara din ea. 

O urmez si ma catar in pod. Bajbaiam pe scara, in timp ce Ino mergea sigura pe ea, fara sa se clinteasca. Ajunsa sus, observ multitudinea de cutii imprastiate pe jos. Ino imi face semn sa o urmez. Incercand sa nu ma impiedic, ies pe singura fereastra care nu avea gratii. Brusc, inteleg de ce nu era ca si celelalte ferestre. Strada era prea departe sub noi. O saritura ar insemna sinucidere curata. Am inspirat adanc. De mult timp nu mai simtisem aceasta senzatie de libertate. Acolo sus ma simteam in sfasrit libera, nu prizoniera acestei case murdare. 

Ma asez langa fata, care isi aprinse o tigara. Simt mirosul fumului in timp ce expira. Nu era deloc agitata. In acest moment voiam sa fiu exact ca ea, fara frica. Nu mi-am dat seama pana acum, dar Ino devenise modelul meu. Ma inspira. Faptele ei erau atat de nebunesti, incat ma fascina. Nu ii era teama sa intre in jocuri periculoase si nu isi pierdea firea cand lovea un obstacol. Mi-ar fi placut sa cred cu atata forta in propriile mele puteri. Poate asta m-ar fi ajutat sa supravietuiesc. 
Scutura patura si ne-o pune pe umeri astfel incat sa stam, una intr-alta, sub o mantie calduroasa de lana. 

-E secretul meu, imi spune ea. Esti singura in care ma incred ca-l va pastra. Nu le-am spus si celorlalte pentru ca Ane m-ar vinde pentru o cutie cu bomboane iar Katy e prea pro*sta ca sa-si tina gura inchisa. Oi fi tu speriata ca un iepure, dar nu esti nici proa*ta si nici tradatoare.

Lauda ei ma facea sa rosesc, iar placerea simtita e mai buna decat orice drog. Mai buna decat dragostea. Brusc, ma gandesc cu nesabuinta : « As face orice pentru tine, Ino ». Ma asez mai aproape de ea, cautandu-i caldura. Am avut parte numai de pedepse din partea trupurilor de barbati, dar cel al lui Ino ofera alinare. Ma uit cum ii luceste tigara si cu cata eleganta scutura scrumul. M-a intrebat daca vreau si eu un fum, insa eu nu fumez. Foarte curioasa, am intrebat-o de unde le-a sterpelit. 

-De pe iaht. Am luat un pachet intreg si nimeni nu a observat. Toti erau prea ocupati ca sa le faca pe plac acelor por*i. Asta faceam si in Italia. Daca stiai engleza, erai angajata la hotelurile de lux. Am invatat cateva smecherii. Din cauza asta nu ma pot intoarce, toti ma cunosc acolo. Asa am reusit sa fur si cheia asta.

M-am uitat la ea nedumerita. Ea fura in loc sa munceasca. Era cu adevarat o eroina, chiar daca era ilegal ceea ce facea. Era eroina mea, pentru ca putea sa aiba grija de viata ei, in timp ce eu ma agatam de orice persoana pentru a supravietui. Trebuia sa invat sa lupt. Intr-o zi, am sa o rog pe Ino sa ma invete toate smecheriile pe care le stie. Vreau sa pot sa am grija de mine. Nu trebuie sa ma las in voia nimanui. M-am lasat in voia acestori oameni si acum platesc. Asta nu se va mai intampla niciodata, nu trebuie sa se mai intample !

-Sti, cunosc o fata care a fugit cand eram la o petrecere pe un alt iaht. Asa au inceput pentru ea problemele, mi-a spus iar eu am intrebat-o de ce. Ce mananci dupa ce pleci de-aici ? Unde stai ? Ce acte ai ? A supravietuit cateva zile, apoi s-a dus la politie. Sti ce s-a intamplat dupa aceea ? Am dat din cap in semn ca nu. Au trimis-o inapoi in Belarus. Sa nu ai incredere in politisti. Nu sunt prietenii tai !
-Si ce ? A ajuns acasa ? A scapat.
-Stii ce inseamna daca fugi si te intorci acasa? Te vor gasi acolo si iti vor gasi si familia. Si cand va gasesc, mai bine ati fi morti. Ino si-a stins tigara. Aici poate fi un Iad, dar cel putin nu te jupoaie de vie, asa cum i-au facut ei. 

Tremuram, dar nu din cauza frigului. Ma gadeam din nou la Hinata, mereu ma gandesc la saraca Hinata, care a incercat sa fuga. Ma intreb daca trupul ei se afla inca in desert, daca a putrezit. M-am cuibarit in patura calda. Tot ce am putut sa zic a fost ca nu avem de ales, ca nu ai nici-o sansa. Peste tot este Iadul, si odata ce ei te-au gasit, se vor asigura ca ai platit pentru ca ai indraznit sa-i subestimezi. 

-Bineinteles ca ai. Joci dupa cum canta ei. Rezisti, chinuita de cativa barbati in fiecare zi, le dai ce vor. In cateva luni, un an, « Mama » primeste un nou transport de fete, si tu deja esti marfa veche. . Atunci te lasa sa pleci, devii libera. Dar daca incerci sa fugi, atunci trebuie sa te dea drept exemplu. 

Se uita la mine. Jocul a fost mereu creeat dupa regulile inventatorului, iar participantii trebuiau sa le respecte. Nimeni nu voia sa ajunga drept exemplu. Ei erau mai periculosi decat oricine. Te gasesc oriunde, nu poti sa fugi. Trebuie sa alegi in ce tabara stai. Totul se desfasoara prea repede, incat trebuie sa tii pasul cu jocul, altfel pierzi. Nu trebuie sa te lasi prada gandurilor de a te salva singura. Trebuie sa astepti ca jocul sa ajunga la sfarsit, apoi poti pleca. 

-Ramai in viata Sakura, imi spune ea. N-o sa dureze prea mult. 



<<< To be continued >>>


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

6 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:27

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16] 

Din capitolul anterior…


Trebuie sa alegi in ce tabara stai. Totul se desfasoara prea repede, incat trebuie sa tii pasul cu jocul, altfel pierzi. Nu trebuie sa te lasi prada gandurilor de a te salva singura. Trebuie sa astepti ca jocul sa ajunga la sfarsit, apoi poti pleca. 

-Ramai in viata Sakura, imi spune ea. N-o sa dureze prea mult. 

Capitolul 6.


Dimineata, „Mama” a adus o noua fata in casa. 
Toata ziua a stat intinsa in patul lui Ino, dormind din cauza drogurilor care i-au fost administrate pentru drumul cu dubita. Toate o priveam, uitandu-ne la fata palida ce nu parea vie, ci mai degraba marmura transparenta. Are mainile mici cu palme fine, precum o papusa de portelan gata-gata sa se sparga la cea mai usoara atingere. Nici macar atunci cand „Mama” a intrat in camera si ne-a spus sa o trezim fata nu se misca. 

-Cati ani are? a intrebat Ino, dar femeia nu i-a raspuns. E o copila. Cati ani are? Doisprezece, treisprezece?
-Destui cat sa munceasca. 

„Mama” s-a apropiat de patul fetitei, smulgand patura de pe ea si zgaltaind-o puternic. Fata s-a miscat si s-a intors pe spate. M-am cutremurat cand am vazut rana de pe bratul ei. Fata deschide ochii si ne priveste, inghetata de frica. As fi vrut sa o iau in brate si sa nu o las sa plece, insa „Mama” sigur m-ar fi lovit. Femeia ne-a spus sa o pregatim si sa nu il lasam pe client sa astepte. Auzeam masina apropiindu-se de casa. S-a lasat intunericul, iar cand m-am uitat spre fereastra am vazut farurile masinii licarind printre copaci. Primul client al serii, ma gandesc cu groaza. „Mama” nu ne da nicio importanta, luand-o pe fata somnoroasa si iesind insotita de ea din camera.

Auzim soneria. E un sunet care ne inspaimanta, sunetul sosirii calaului. Stam linistite, ascultand vocile de jos. „Mama” saluta un client in engleza, apoi auzim pasi greoi urcand pe scara. Ne indepartam imediat de usa, privindu-ne speriate, insa barbatul trece de camera noastra si merge pe hol. 
Jos, fetita ridica vocea in semn de protest. Infiorata, am auzit mai multe pocnituri urmate de un planset sugrumat. „Mama” urca scarile, ducand-o pe fata in camera clientului, lasand-o acolo cu acel barbat. 

-Nenoroci*a, bombane Ino. O sa arda in iad. 

„Dar cel putin in seara asta nu o sa sufar”. Ma simteam vinovata in timp ce acest gand imi strabatea mintea. Cu toate astea, mai bine ea decat eu. Ma apropi de geam, in intunericul ce nu imi poate vedea rusinea. Ane isi trage patura peste cap, iar celelalte fete se aseaza cat mai departe de usa. Incercam sa nu ascultam, dar chiar si cu usile inchise auzim tipetele fetei si ne putem inchipui ce-i face, pentru ca acelasi lucru ni se face si noua. Numai fetele barbatilor variaza; durerea pe care ne-o pricinuies, nu. Mi-am astupat urechile cu mainile, ignorand complet sunetele. Nu mai voiam sa aud nimic din ce se intampla in casa asta sau sa mai simt ceva. 
Dupa ce se termina, dupa ce tipetele inceteaza, il auzim pe barbat salutand si iesind din casa. Rasuflu usurata. Gata. „Te rog, sa nu mai vina nici un client in seara asta.”
„Mama” urca pe scari sa o ia pe fata si urmeaza o tacere lunga si stranie. Deodata, aleagra pe langa usa noastra si coboara repede pe scari. O auzim vorbind cu cineva la telefonul mobil, alarmata. Ma uit la Ino, intreband-o daca are idee de ce se intampla, dar ea se intinde pe pat inchizand ochii. Afara, ceva flutura la geamul nostru, ca o molie alba, rotindu-se in bataia vantului. A inceput sa ninga. 

Fata nu s-a descurcat. L-a zgariat pe client pe fata si acesta s-a enervat. O asemenea fata este proasta pentru afaceri, asa ca o vor trimite inapoi in Italia. Asta ne-a spus „Mama” aseara cand fata nu s-a mai intors in camera. Asta, cel putin, e povestea. 

-Poate ca e adevarat, am spus, respirand usor si formand un abur in intuneric. 

Eu si Ino eram din nou pe acoperis. In seara aceasta stelele nu se mai vad din cauza norilor. Noaptea trecuta a nins si s-a asternut putina zapada, facandu-ma sa ma gandesc acasa, unde cu siguranta inca nu a nins. Eu si Ino ne-am adus paturile, stand lipite una de alta si incercand sa ne incalzim. Imaginea padurii acoperita de putina zapada era ca o pictura veche. Totul parea pustiu si linistit in negura intunecata a noptii. As vi vrut sa stau aici pentru o eternitate, in linistea dominanta. Nu mai voiam sa aud nici un tipat de durere. 

-Esti proa*ta daca asta crezi, spune Ino. Am intrebat-o de ce, iar ea a ras scurt. Poate a vandut-o altei case, dar nu au trimis-o acasa. Oricum, nu cred nimic din ce spune „Mama”, hoasca batrana. Iti vine sa crezi? Facea si ea smecherii acum o suta de ani, inainte sa se ingrase atat. 

Nu mi-o puteam imagina pe „Mama” fiind tanara sau slaba sau ademenind un barbat. Nu cred ca a existat un moment in care sa nu fie respingatoare. Ino isi aprinde o tigara, ultima luata de la petrecerea de pe iaht si o savureaza, uitandu-se la cer in timp ce inhaleaza fumul, de parca ar multumi Domnului pentru binecuvantarea tutunului. Privea calma imprejurimile, atat de relaxata, incat parea o adolescenta fara probleme. Nimeni nu si-ar fi dat seama prin cate a trecut si cat rau a simtit fara voia ei. 

-Lumea e rea, Sakura si n-o putem schimba. Cel mai bun lucru este sa ramai in viata. 
-Si sa nu fiu rea, precum „Mama”. 
-Uneori nu ai de ales. Trebuie sa fii. M-am uitat la ea, spunandu-i ca nu mi-o pot imagina precum o fata rea. De unde stii cine sunt sau ce am facut? m-a intrebat. Crede-ma, daca ar trebui, as omori pe cineva. Te-as putea omori chiar si pe tine 

Se uita la mine, fioros, in lumina lunii. Si pentru o clipa, doar pentru o clipa, am crezut ca are dreptate. Ca m-ar putea omori, ca este in stare sa faca orice doar ca sa ramana in viata. Sau poate ca vorbea serios, poate ca tinea prea mult la viata ei pentru a renunta la ea doar pentru mine. Nu mai cunoscusem latura aceasta a ei, era ceva cu totul nou pentru mine. Insa stiam ca acolo, undeva, in adancul ei, tinea mult la mine.
Am auzit cauciucurile scrasnind sub pietris si ne ridicam imediat. Ino isi stinge rapid pretioasa tigara, fumata doar pe jumatate. Ma strecor pe furis pe panta usoara a acoperisului uitandu-ma spre alee, dar nu vedeam nimic. Aveau farurile stinse, vazandu-se doar luminitele portocalii ale masinii. Doi barbati coboara si cateva secunde mai tarziu auzim soneria. 

-La nai*a, suiera Ino. O s-o trezeasca. Trebuie sa ne intoarcem inapoi in camera inainte sa-si dea seama ca nu suntem acolo. 

Ne indreptam rapid catre geam, lasand paturile pe acoperis. Aveam un nod de panica in gat, fiindu-mi frica de ce va urma. Ma strecor in urma blondei in podul intunecos. Se aude inca o data soneria, urmata de vocea „Mamei” in timp ce descuie usa de la intrare si isi intampina ultimii clienti. Inaintam printre cutiile de carton, observand ca scara este coborata, dovada indiscutabila a locului in care suntem. Ino coboara pe scari, cand se opreste brusc. Auzim tipatul „Mamei”. 

Ea se uita sus la mine prin usa. Vad stralucirea frenetica din ochii ei si umbrele de sub mine, lucru care ma ingrijoreaza si mai tare. Am incercat sa o strig in soapta dar vocea imi era oprita in gat. Auzim o bufnitura si sunetul lemnului scartaind. Pasi greoi se aud pe scari. Tipetele „Mamei” devin mai puternice. Deodata, Ino urca inapoi pe scara, dandu-ma la o parte in timp ce se catara prin usa de la pod. Se apleaca, apuca scara si o trage, inchizand-o. Imi sopteste sa merg inapoi pe acoperis. Nu intelegeam ce se intampla, insa am pornit speriata spre geam, catre acoperis. 

Am inceput sa fug, fiind prima. Insa eram atat de grabita incat m-am impiedicat, lovindu-ma. Ino m-a luat de mana ajutandu-ma sa ma ridic in picioare. Cu palmele transpirate, apuc lemnul ferestrei si ies pe bordura acoperisului. Ea inchide fereastra in urma noastra, mergand ca o pisica. In casa s-au aprins luminile. Auzim pasi alergand si o usa trantindu-se, urmat de un tipat, dar de data asta nu al „Mamei”. Un tipat lung si ascutit care se intrerupe brusc. Ino apuca paturile. 

-Urca-te Sakura, imi spune. Grabeste-te, sus pe acoperis, unde nu ne pot vedea!

In timp ce urcam spre punctul cel mai inalt, Ino sterge urmele noastre lasate in zapada cu patura. Face acelasi lucru si in locul in care am stat. Apoi se catara langa mine, deasupra ferestrei podului. Stam acolo ca niste statui inghetate. Brusc, imi aduc aminte. Scaunul… Am lasat scaunul sub trapa podului. Daca il vad isi vor da seama ca suntem aici. Ma apuca de mana si ma strange atat de tare incat cred ca o sa-mi rupa oasele. In pod s-a aprins lumina. O fractiune de secunda nu mai respiram, nu mai gandeam, nu mai traiam. Eram doar eu, intr-un univers paralel, inghetata de firg si moarta de frica. Daca aveau sa ne prinda… Imi aud inima batand si ma gandesc ca sigur se aude prin tavan. Inghit in sec atunci cand fereastra se deschide. 



<<< To be continued >>>


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

7 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:28

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16] 

Din capitolul anterior…



Brusc, imi aduc aminte. Scaunul… Am lasat scaunul sub trapa podului. Daca il vad isi vor da seama ca suntem aici. Ma apuca de mana si ma strange atat de tare incat cred ca o sa-mi rupa oasele. In pod s-a aprins lumina. O fractiune de secunda nu mai respiram, nu mai gandeam, nu mai traiam. Eram doar eu, intr-un univers paralel, inghetata de firg si moarta de frica. Daca aveau sa ne prinda… Imi aud inima batand si ma gandesc ca sigur se aude prin tavan. Inghit in sec atunci cand fereastra se deschide.


Capitolul 7.
[size]


Trec cateva clipe, timp in care nu mai respiram de panica. Un scartait, putina zapada pravalindu-se sau un mic zgomot tradator si intrusul isi va da seama unde suntem. Oare ce vede, uitandu-se pe fereastra ? O urma de picior lasata pe bordura ? O urma denuntatoare pe care Ino a omis-o cand a curatat cu patura ? Un cap negru iese si se uita pe fereastra, apoi intra inapoi si fereastra se inchide. Rasuflu usurata, dar degetele blondei ma apuca de brat, trimitandu-mi un avertisment. „Poate ca mai e acolo si asculta”. 
Auzim o bufnitura puternica, urmata de un tipat pe care nici macar fereastra nu il poate inabusi. Un tipat sfasietor de durere care ma face sa transpir si sa tremur. Un barbat striga in engleza:

-Unde sunt? Trebuie sa fie sanse! Sase tar*e. 

Cauta fetele disparute. „Mama” incepe sa planga si sa se scuze. Chiar nu stie unde suntem. Se mai aude o bufnitura. Tipetele „Mamei” imi ajung pana in maduva oaselor. Imi acopar inspaimantata urechile si stau cu fata pe acoperisul inghetat. Nu pot sa stau si sa ascult, dar n-am incotro. Nu se mai termina. Loviturile, tipetele dureaza atat de mult, incat cred ca ne vor gasi aici sus la rasarit, tinandu-ne cu mainile inghetate de acoperis. Inchid ochii atunci cand ma ia ameteala. „Nu vezi nimic, nu auzi nimic”, imi repetam aceste cuvinte de sute de ori, incercand sa acopar tipetele „Mamei”. „Nu vezi nimic, nu auzi nimic”. 

Cand, intr-un final, tipetele nu se mai auzeau, degetele imi erau amortite si inghetate, iar dintii imi clantaneau de frig. Imi ridic capul si simt lacrimi inghetate curgandu-mi pe obraji. Aud usa de la intrare deschizandu-se si pasi pe veranda. Au lasat luminile in casa deschise, asa ca am putut observa doua siluete de barbati imbracate in negru. Unul dintre ei, blond, s-a intors catre casa, uitandu-se spre acoperis. Sangele mi-a inghetat imediat in vene. Oare ne putea vedea? Dar lumina casei ii batea in ochi, asa ca s-a intors si a plecat. Am privit cateva minute cum masina se indeparteaza in padure, pana cand a disparut. Ino m-a tras de mana, catre geam. 

-Nu, ii soptesc eu. Daca mai sunt acolo? Daca se uita? Mai asteapta putin, Ino. Te rog! 

Dar ea deja cobora in jos, spre fereastra podului. Eram ingrozita sa fiu lasata in urma; aveam doar o posibilitate- sa o urmez. Cand ma furisez in pod, vad ca trapa era deschisa si Ino cobora pe ea, apoi pe scaun. Voiam sa tip sa ma astepte, dar eram prea ingrozita sa scot vreun sunet, de teama ca cineva ne putea auzi. Cobor pe scara si o urmez pe Ino in hol. S-a oprit la capatul scarilor, uitandu-se in jos. Abia cand ma duc langa ea vad ce a facut-o sa incremeneasca de frica. Ane zacea moarta pe scari. Sangele ii curgea pe trepte ca o cascada intunecata, iar ea este o inotatoare, scufundandu-se in propriul sange. 

-Nu te uita in dormitor, sunt toate moarte, spune Ino. 

Avea vocea sugrumata, nu a unei fiinte, ci a unui robot, rece si realista. Nu o recunosc pe aceasta Ino si ma sperie. Cobor pe scari, in urma ei, evitand sangele si cadavrul. In timp ce o urmez, nu ma pot stapani sa nu o privesc pe Ane. Vad locul prin care a intrat glontul, in spatele tricoului ei pe care il purta in fiecare seara si pe care era imprimat cu litere mari FII FERICITA. Of, Ane, acum n-o sa ma fii niciodata fericita. La capatul scarilor, unde s-a facut o balta de sange, vad urmele unor pantofi mari care au trecut prin ea in drum spre usa. Abia atunci imi dau seama ca usa de la intrare este intredeschisa. „Fugi!” mi-am spus, dar Ino nu avea nici un gand sa paraseasca aceasta casa prea curand. Am urmat-o. 

Fara sa vreau, am dat cu ochii de camera fetelor. Am privit inauntru si am ramas socata. Katy si Emma stateau inghesuite in dulap, una peste alta, intr-o balta de sange. Probabil au incercat sa se ascunda, dar au fost gasite si au sfarsit ca si restul. Pe pat statea Ashley, fata cea mai frumoasa, bruneta si inalta, cu ochi albastri. Tinea stransa patura in mana, desi era moarta. Fata ii era alba ca si portelanul. Glontul ii trecuse direct prin gat, sufocand-o. Mi-am lasat capul in jos, urmand-o pe Ino in bucatarie. Nu mai voiam sa vad nimic din toate astea. Toate fetele omorate fara mila. 

Ma opresc in prag si imi pun mana la gura pentru ca simt ca-mi vine sa vars. E sange imprastiat pe pereti, pe frigider. Sangele „Mamei”. Ea sta la masa din bucatarie, iar resturile insangerate ale mainilor ei erau intinse in fata, parca incercand sa prinda o sfoara pentru a se salva. Are ochii deschisi si pentru o clipa am impresia ca ne poate vedea, dar desigur, nu poate. Spre deosebire de restul fetelor, ea a fost lovita de mai multe ori cu un ciocan peste maini, atat de brutal, incat bucati de carne si de piele erau imprastiate pe masa. Apoi, a fost impuscata ca si restul. Simteam un nod in gat. Oare si noi am fi fost moarte daca nu am fi fost sus, pe acoperis? Acest gand imi dadea fiori pe sira spinarii. 

Eram atat de disperata sa fug, incat ma gandeam sa plec acum, fara Ino. S-o las aici cu orice motiv nebun care o retine in aceasta casa blestemata. Dar merge atat de hotarata, incat o urmez in dormitorul „Mamei” care fusese intotdeauna incuiat. Acum e prima data cand vad camera si raman socata la vederea patului mare cu asternuturi din satin, la masuta de toaleta pe care statea o perie de argint. Ino se duce direct la masuta, trage de sertare si scotoceste prin ele. O intreb ce cauta. 

-Avem nevoie de bani, mi-a spus. Nu putem sa supravietuim fara ei. Scoate o caciula din lana din sertar si mi-o arunca. Ia-o. O sa ai nevoie de haine groase. 

Mi-e scarba sa pun mana pe caciula, pentru ca a fost a „Mamei” si inca mai vad fire de par castaniu lipite de lana. Ino se duce spre noptiera, deschide sertarul si gaseste un telefon mobil si un teanc de bani. Insa nu era multumita, spunand ca asta nu putea sa fie tot. Eu voiam doar sa plec, dar stiam ca are dreptate si ca avem nevoie de bani. Ma duc la sifonier; criminalii, au scotocit pana si aici. Numai ca ei nu cautau bani, ci fete care se ascund, iar sertarul de sus nu a fost deranjat. Deschid sertarul si iau de acolo cateva fotografii si o cutie de pantofi. Vad poze din Moscova, cu chipuri zambind si o femeie tanara ai carei ochi imi sunt foarte familiari. Atunci ma gandesc: „Pana si Mama a fost odata tanara. Aici am dovada.”

Deschid cutia de pantofi si ma uit inauntru. Acolo era un saculet greu cu bijuterii, o caseta video si multe pasapoarte. Si bani. Un teanc gros de bacnote americane, legat cu un elastic. O strig pe Ino care se apropie de mine. Imi spune ca ia ea cutia, pe care o s-o verificam mai tarziu. Arunca si telefonul inauntru, apoi apuca o blana groasa din sifonier si mi-o da. Nu vreau sa ma imbrac cu hainele „Mamei”; ii simt mirosul care este aidoma drojdiei acre. Cu toate astea, ma imbrac cu ele, inghitindu-mi dezgustul. Ne imbracam repede, in liniste, luand hainele femeii care zace moarta in cealalta camera. 
Cand ajungem la usa de la intrare, ezitam, cercetand padurea cu privirea. Oare sunt oameni care ne asteapta in masinile lor intunecate mai incolo, pe drum, fiind convinsi ca mai devreme sau mai tarziu vom aparea? 

-Nu pe acolo, imi spune Ino, citindu-mi parca gandurile. Nu pe sosea. 

Ne strecuram afara, prin spatele casei si de acolo spre padure. 


[/size]
<<< To be continued >>>


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

8 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:28

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16] 

Din capitolul anterior…



Cand ajungem la usa de la intrare, ezitam, cercetand padurea cu privirea. Oare sunt oameni care ne asteapta in masinile lor intunecate mai incolo, pe drum, fiind convinsi ca mai devreme sau mai tarziu vom aparea? 

-Nu pe acolo, imi spune Ino, citindu-mi parca gandurile. Nu pe sosea. 

Ne strecuram afara, prin spatele casei si de acolo spre padure. 


Capitolul 8.
[size]


Nici eu, nici Ino nu stim unde ne indreptam. Nu am mai mers niciodata prin padurea asta asa ca nu stim unde vom ajunge sau prin ce directie trebuie sa mergem ca sa ajungem undeva. Nu purtam sosete, iar frigul patrundea usor prin pantofii mei subtiri inghetandu-mi picioarele. In ciuda puloverului si a gecii „Mamai”, mi-este foarte frig si tremur. Luminile casei au disparut si uitandu-ma in spate vad doar intuneric si crengile copacilor. Imi taram picioarele inghetate printre frunzele reci, uitandu-ma dupa Ino care era in fata mea. 
Mergand prin padure, ma simteam ca intr-un film cu razboi, unde soldatii se clatinau, mergand lent printre copaci si incercand sa supravietuiasca. Nu te opri, mergi inainte fara sa pui la indoiala nimic- asta era lucrul la care probabil se gandeau acei soldati disperati. 

Brusc, o lumina in fata noastra licareste. Ino imi face semn sa ma opresc. Stateam neclintite, urmarind cum luminile se misca si auzim scartaitul cauciucurilor pe drumul umed. Iesim din ultimul tufis si ajungem pe asfalt. Eram atat de inghetata, incat nu imi mai simteam picioarele si mergeam taras, pe cand Ino parea ca este un robot, marsaluind incontinuu fara ca macar sa se clinteasca sau sa se aplece intr-o parte. Zarim case si masini, dar nu ne oprim. Mergeam in spatele sergentului, ca un un soldat pro*t si neindemanatic, urmand o femeie care nu stia mai multe decat mine. 

-Nu putem merge la nesfarsit, ii spun eu. Priveste, casa aceea are luminile aprinse. Putem sa mergem sa cerem ajutor ! a dat din cap negativ. Cat o sa mai merge, o zi, o saptamana? nu ma baga in seama. Stii macar incotro mergem ?
-Stii ceva? M-am saturat de tine! Parca esti un copil. Un iepure pr*st si speriat. Tot ce faci este sa te smiorcai. Am terminat-o cu tine. 

Baga mana in cutie si scoate teancul de dolari americani. Desface elasticul si imi arunca jumatate din suma. Gestul ei ma surprinde. Simteam lacrimi in ochi, dar nu de teama, ci din cauza ca eram pe cale sa pierd singura mea prietena. I-am spus ca n-am vrut sa o incetinesc si ca promit sa tin pasul cu ea, dar nu-i pasa. Ma acuza ca sunt imatura si ca nu tin la binele meu. Incepem sa ne certam, aruncand reprosuri una celeilalte. As fi vrut sa-i sar in brate si sa-i spun ca-mi pare rau, ca nu vreau sa ma abandoneze, dar asta ar fi insemnat sa-i dovedesc ca sunt un copil ce are nevoie de protectie. 

Nu auzim cauciucurile care scartaie in zapada si nici masina care s-a oprit in fata noastra. Farurile ne iau prin surprindere, ca pe niste animale ce sunt gasite de pradator. Era masina veche, neagra. Un barbat la vreo douazeci de ani scoate capul pe geam si ne intreaba daca avem nevoie de ajutor, dar suna mai mult ca o constatare decat ca o intrebare. Era evident. Doua fete umbland in mijlocul noptii singure, inghetate si certandu-se. Bineinteles ca aveam nevoie de ajutor. 

Ino isi schimba imediat comportamentul. Cu un mers seducator, lasandu-si usor coapsa la vedere- aceasta era Ino pe care o stiam, seducatoare si ferma. Razand firav, i-a spus soferului ca ni s-a stricat masina. Barbatul a studiat-o cateva secunde. Probabil ca si el si-a dat seama ca e ceva putred la mijloc. Eram pe cale sa fac un pas in spate si sa fug inapoi in padure inainte ca el sa sune la politie, dar Ino parea sigura pe ea asa ca am ramas in aceeasi pozitie. Ar fi trebuit sa-mi fac griji ? Da, probabil ca da. M-am linistit totusi atunci cand l-am auzit pe barbat spunandu-ne :

-Este o benzinarie in apropiere. Oricum trebuie sa alimentez asa ca o sa va iau pana acolo si o sa intreb de un remorcher. Ne urcam in masina, eu pe bancheta din spate iar Ino in fata, langa sofer. Simteam bacnotele americane ca niste carbune incinse in buzunarul meu. Inca eram suparata si ranita din cauza ei. Cu banii acestia ma puteam descurca fara ea, fara nimeni. Si asa voi face. Brabatul nu scotea niciun cuvant, ca si cand ar ignora complet strainele pe care le avea in masina. Dar ii vad ochii stralucind in oglinda retrovizoare si imi dau seama ca ne studiaza. In tacerea lui, e alert ca o pisica. 
Luminile celorlalte masini care veneau de pe contra-sens ma orbeau. Nu am mai vazut de mult atatea masini. Lumea, dupa atata timp, mi se parea mai ciudata, mai schimbata. Incepea sa-mi placa…

Masina s-a oprit in statia de benzina, iar barbatul s-a dat jos si a mers catre un angajat, rugandu-l sa sune pentru un remorcher. I-am facut semn blondei de pe locul din dreapta. Si acum ce o sa facem ? Nu avem nicio masina stricata si remorcherul nu ne va fi de niciun folos. Cum o s-o scoatem pana la capat. M-am uitat in stanga si in dreapta, observand o masina neagra care a parcat langa noi. Au coborat doi barbati, unul blond si celalalt brunet. De cum i-am vazut mi-am dat seama cine sunt- barbatii care au fost in acea seara in casa „Mamei” si care au facut ce au facut. Am simtit cum sangele mi se opreste in vene si scarba ma cuprinde, gandindu-ma la victimele ce zaceau in acea casa fara suflare. Am inchis ochii speriata, intorcandu-mi capul in partea opusa. 

-Sakura. Sakura ! Ino ma striga incontinuu. Intinde-te pe bacheta si inceraca sa nu te faci vazuta. Ai inteles ?

Am facut ceea ce mi-a spus, ingaimand cateva cuvinte neintelese. Mi-am tinut respiratia in timp ce barbatii se invarteau intr-o parte si in alta. Mi-am tras repede gluga pe cap, urmarindu-i prin geam. Insa daca eu nu ma faceam recunoscuta acolo, ghemuita, parul blond si lung a lui Ino era inconfundabil in intuneric. Barbatul brunet a zambit lacom, indreptandu-se catre portiera ei. A ciocanit usor in geam, razand malefic. Ino se foia pe scaunul ei, blocand repede usile. I-am soptit numele, dar sunt sigura ca nu a auzit. Simteam cum panica imi intra in oase si am inceput sa suflu greoi. Barbatul care batea in geam ne-a spus cu calm :

-Deschide-ti voi si o s-o terminam usor, sau o deschidem noi si o sa va para tare rau ca nu ati facut-o voi !

Fara sa-mi pese de ce ar spune Ino, m-am intins catre portiera.


[/size]
<<< To be continued >>>


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

9 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:29

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16] 

Din capitolul anterior…


Mi-am tinut respiratia in timp ce barbatii se invarteau intr-o parte si in alta. Mi-am tras repede gluga pe cap, urmarindu-i prin geam. Insa daca eu nu ma faceam recunoscuta acolo, ghemuita, parul blond si lung a lui Ino era inconfundabil in intuneric. Barbatul brunet a zambit lacom, indreptandu-se catre portiera ei. A ciocanit usor in geam, razand malefic. Ino se foia pe scaunul ei, blocand repede usile. I-am soptit numele, dar sunt sigura ca nu a auzit. Simteam cum panica imi intra in oase si am inceput sa suflu greoi. Barbatul care batea in geam ne-a spus cu calm :

-Deschide-ti voi si o s-o terminam usor, sau o deschidem noi si o sa va para tare rau ca nu ati facut-o voi !

Fara sa-mi pese de ce ar spune Ino, m-am intins catre portiera.

Capitolul 9.


-Sa nu indraznesti sa o deschizi!

Vocea lui Ino a sunat amenintatoare din fata atunci cand am atins portiera. Barbatii ciocaneau usor in usa in asteptarea noastra. Mi-era frica. Indiferant de ce as face acum, sunt constienta ca ei tot o sa puna mana pe noi. Vor sparge geamul cu forta daca trebuie ca sa ne scoata de aici. Inghit in sec nervoasa si respir greu. As fi vrut sa fiu in cu totul alt loc acum, numai nu aici, inchisa intr-o masina cu doi psihopati care ma asteapta afara. „Te rog Doamne sa aleg decizia buna, pentru ca nu stiu ce se va intampla daca nu o fac...” imi repetam in minte. Acum trebuie sa fiu puternica pentru prima data in viata mea, acum e timpul sa arat ca nu mi-e frica si ca pot sa aleg singura ce sa fac.

-Ino, imi pare rau, dar de data asta trebuie sa fac ceva, i-am spus fetei si am deschis portiera. 

Unul dintre baieti m-a tras de mana, tragandu-ma in doar cateva secunde afara. Privesc speriata spre blondul care o scoate cu forta pe Ino din masina, punandu-i mana la gura si impiedicand-o sa tipe. Se zbatea cu toata forta din mainile lui, enervandu-l. Si-a scos pistolul si i l-a pus la cap, iar ea a incetat imediat sa se mai zbata. A impins-o in masina lor neagra si scumpa, luandu-i cutia in care isi tinea toate lucrurile pe care le-a luat cu ea din casa „Mamei”. M-a privit cu ura cand m-am asezat langa ea. M-a lovit cu cotul puternic in brat si cu greu mi-am abtinut suspinul care voia sa-mi iasa printre buze. Brunetul s-a asezat la volan si blondul langa el. Au inceput sa vorbeasca despre o afacere iar eu ii vedeam ochii brunetului atintiti spre mine prin oglinda retrovizoare. 

Mi-am lasat capul usor pe bancheta. Nu vreau sa ma mai gandesc la nimic acum. Pentru cateva secunde vreau sa uit. Ca si cand nimic n-ar exista si eu sunt libera, departe de probleme. Mi-am inchis ochii usor. Pentru prima oara simt ca si lui Ino ii e frica pentru ca simt ca tremura langa mine usor. De data asta cred ca totusi am facut o alegere buna. Am inceput sa fredonez incet versurile unei melodii care imi place mult. Murmur cuvintele incet incat nimeni nu ma poate auzi. Nici nu mi-am dat seama ca incepea sa se lumineze de ziua. M-am pierdut printre ganduri si imagini cu locurile unde copilaream din Italia. Oh, ce n-as da sa fiu din nou acel copil inocent de alta data. Fara sa vreau si sa-mi dau seama, am adormit. 


Cineva m-a luat brutal de mana si m-a trezit. Am fost ridicata cu forta din masina neagra si tarata pe asfaltul rece in genunchi. Cand in sfarsit am reusit sa ma ridic in picioare am constatat ca am o rana in genunchi si ca imi curge sange, dar nu am avut timp sa fac nimic in acest sens intru-cat persoana care m-a ranit a continuat sa ma traga dupa ea spre o vila mare ce se zarea in departare. Razele soarelui bateau jucause in geamurile curate ale vilei. M-am uitat in urma mea si am vazut-o pe Ino clatinandu-se pe picioare, stand sa cada pe caldaram. A strigat de cateva ori si a primit o lovitura puternica care a darmat-o pe jos de la blond. Mi-am ridicat privirea si am dat de zambetul rautacios al brunetului. Ii placea sa vada cum prietenul lui bate o fata lipsita de aparare?

-Cine esti si ce vrei de la noi? l-am intrebat speriata. Mi-e frica sa nu ma loveasca si pe mine pentru ca am intrebat, dar totusi trebuie sa aflu. Ma surprinde cand imi raspunde degajat, fara sa imi faca ceva si tragandu-ma dupa el de aceasta data mai usor.
-Ma cheama Itachi...

Si totusi nu mi-a raspuns de ce ne-a adus aici si nu ne-a omorat ca si pe celelalte fete. Suntem noi oare chiar asa de importante? Cand insfarsit am ajuns inauntru, am putut sa admir vila frumos decoarata. Dar nu am avut timp sa vad tot deoarece am fost condusa intr-o camera de la etaj si inchisa acolo. L-am intrebat pe Itachi de Ino, dar nu mi-a spus nimic despre ea. Am bajbait prin intuneric pana la un pat. Presupun ca nici macar o fereastra nu are aceasta camera pentru ca altfel lumina zilei ar fi luminat totul. Dar ceva imi spunea ca nu trebuie sa caut un intrerupator si ca mai bine stau in intuneric. Imi placea sa ma ascund aici, simtind ca nimeni nu putea sa ma descopere si sa ma mai raneasca. M-am intins usor si am lasat amintirile sa curga. Toate amintirile mele frumoase... 
             Dar am auzit dintr-o alta incapere un tipat infundat de durere. M-am ridicat si am apasat pe clanta, insa usa nu se deschidea. M-am lasat sa alunec usor pe perete pana am ajuns pe podea si mi-am ascuns fata pe genunchi. Ce se intampla? Aceea a fost cu siguranta vocea lui Ino, stiu asta. 

Pot sa simt furnicaturi pe sirea spinarii care nu-mi dau pace. Ceva rau s-a intamplat. Dau cu pumnul in usa, dar nu aud nici-o miscare pe hol. Mai lovesc o data. Trebuie sa vad ce s-a intamplat, daca i-au facut ceva lui Ino. Daca i-au facut ceva, oh Doamne, ce o sa le fac, o sa le para rau, o sa... Dar nu pot sa fac nimic. Nu am nici-o putere in fata lor si nu pot s-o ajut pe Ino cu nimic. Mi-e prea frica ca sa urlu dupa cineva pentru ca nu stiu ce voi spune daca imi vor deschide usa. Ino avea dreptate- sunt ca si un iepure pro*t si fricos. Si pana la urma am promis ca nu o sa-mi mai pese de nimeni, nici de Ino si nici de altcineva. Nimeni nu merita prietenia si increderea mea pentru ca toti ma tradeaza. Doar Hinata... Biata de ea. Inca ma blestem pentru momentul in care am convins-o sa vina cu mine aici. 


FlashBack

-Sakura, nu stiu ce sa spun, nu pare sigur, daca...

Mi-am lasat capul in jos incercand sa ma gandesc la o modalitate de-a o convinge. Oricum, ce Dumnezeu se poate intampla? O sa mergem in Statele Unite si o sa incepem o noua viata. Acea femeie ne-a prezentat toate actele pentru angajare. Magazinul cu rochii de mirese ma astepta si cele doua fetite care aveau nevoie de o dadaca o asteptau pe ea. Ce putea sa iasa rau? Trebuie sa riscam! Ce viitor ne asteapta aici, fara bani, fara parinti si fara casa? Mi-am lasat capul pe perna si mi-am intins picioarele pe canapea. Am oftat si mi-am inchis ochii. Am zambit si Hinata m-a intrebat de ce. 

-O sa gasim niste baieti frumosi americani, o sa ne distram si cu banii pe care ii castigam o sa facem vacante luxoase. Nu o sa fie bine din prima, dar cu timpul o sa ajungem sa avem bani, i-am spus. O sa ne casatorim si o sa avem doi copii frumosi si o sa avem o casa superba. A da, si o masina mare pentru toata familia. Haide Hin, totul o sa fie bine. Ba chiar superb. Ai vazut actele. Totul e serios. Nu e niciun risc. Trebuie sa ai incredere in mine, trebuie!
-Nu pot sa cred ca spun asta, dar cred ca am incredere in tine... mi-a spus, iar eu am zambit larg si am inceput sa fac planuri de viitor.


Enf of FlashBack

„Nu ar fi trebuit sa ai incredere in mine. Nimic nu avea sa fie bine. Totul a fost asa de gresit, a iesit asa de rau. Si din cauza mea acum esti moarta cine stie pe unde... Imi pare asa de rau. Asa de rau. Dar asta nu o sa te aduca inapoi. Parerile mele nu vor schimba cu nimic ceea ce s-a intamplat si pentru asta n-o sa ma iert niciodata.” Am mai auzit un tipat scurt si o bufnitura. M-am ridicat de pe jos si mi-am scuturat pantalonii. De data asta nu mai vreau sa mai las nici-o persoana sa moara din cauza mea. Eu am deschis portiera si din cauza mea probabil Ino are acum probleme. Am batut cu pumnii in usa si am inceput sa strig. In scurt timp cineva a bagat cheia in broasca si lumina a navalit in camera. O mana puternica m-a tras afara si m-a luat de par. Vocea acelui brunet mi-a spart timpanele, intrebadu-ma ce vreau. I-am spus ca vreau s-o vad pe Ino.

-Vrei sa-ti vezi prietena?? Foarte bine rozalio. 

M-a tarat dupa el ca si prima data cand am ajuns aici. Am coborat la parter si apoi am luat-o pe un coridor pe care nu l-am vazut pana atunci. Ne-am oprit in vata unei usi albe, inalte. Am inghitit in sec cand brunetul a deschis usa incet. Am ramas fara glas. 

-Nu... 



<<< To be continued >>>


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

10 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:29

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16] 

Din capitolul anterior…


-Vrei sa-ti vezi prietena?? Foarte bine rozalio. 

M-a tarat dupa el ca si prima data cand am ajuns aici. Am coborat la parter si apoi am luat-o pe un coridor pe care nu l-am vazut pana atunci. Ne-am oprit in vata unei usi albe, inalte. Am inghitit in sec cand brunetul a deschis usa incet. Am ramas fara glas. 

-Nu... .

Capitolul 10.


              Am inghitit in sec. Ma uitam la corpul lui Ino care se legana in aer, plin de sange, atarnand legata de maini. Am murmurat o injuratura iar apoi m-am dat cu un pas inapoi. Credeam ca am sa vomit cand priveam picaturile de sange care se scurgeau pe picioarele goale, mai apoi ajungand sa se contopeasca cu mica balta de sange de la picioarele fetei. Aveam impresia ca traiesc o secventa dintr-un film de groaza. Blondul statea comod, picior peste picior, cu paharul de Jack Daniel’s in mana, uitandu-se amuzat la „capodopera” care o facuse. M-am intors cu fata spre iesire si m-am lasat pe vine, tremurand. Asa am sa ajung si eu, atarnata ca o papusa de o sfoara aspra care imi raneste incheieturile?

-E moarta? am intrebat in cele din urma, recapatandu-mi glasul. 

Ma uitam disperata de la blond la brunet, incercand sa descifrez ceva pe fetele lor. Nu m-am mai putut stapani si am inceput sa plang in tacere. Am inaintat curajoasa spre trupul fetei. Mi-am arcuit degetele, intinzandu-le in fata, atingand picioarele reci si murdarindu-ma de sange. Mi-am lasat capul in pamant, privind podeaua murdara, presarata cu scrum de tigara. O asemenea moarte cruda pentru o fata atat de luptatoare ca si ea. Mai mult decat orice merita sa traiasca. A indurat prea multe atata timp ca sa sfarseasca asa. M-am uitat atent la ea. Chiar si fara viata e frumoasa, palida cu buze movali. Ochii aceia albastri totusi nu se vor mai deschide niciodata. Printesa Razboinica a cazut, odata cu ea si speranta mea de a scapa din acest cojmar. Am inconjurat lent trupul ei. Avea infipt in spate un cutit. Deci asa a murit... Toti murim, nu? 
La dra*u’, nimeni ca Ino nu poate sa moara asa de usor. Niciun suflet luptator nu cedeaza repede. Si totusi am dovada ca oricine poate ingenunchia in fata mortii. Am cazut in genunchi, epuizata, suspinand. Acum ce am sa fac? Sunt singura, confruntandu-ma cu sfarsitul insusi. Oh Ino, am atat de multe sa-ti spun, atatea lucruri pentru care sa-mi cer iertare si atatea lucruri pentru care sa-ti dau dreptate. Nici nu-ti dai seama cat de rau imi pare pentru tot... Am gresit atat de mult. Am inceput sa fiu isterica, intreband incontinuu „De ce?”. M-am agatat de mana blondului, zgariindu-l, dar palma lui puternica m-a facut sa cad jos din picioare, lovindu-ma de podeaua rece si dura. Mi-am dus mana la obraz, uitandu-ma infricosata la cel care m-a lovit. Intr-un moment de nebunie m-am ridicat de jos si am luat-o la fuga, trecand nestingerita de brunet, insa nu am apucat sa fac nici doi pasi pe hol pentru ca au avut grija sa nu fug. Itachi m-a luat de par, tragandu-ma inapoi si m-a impins in perete. 

Am alunecat in jos, intinzandu-ma neputincioasa pe podea. Mi-am inchis ochii. Vreau sa mor. Vreau atat de tare sa mor. Daca as putea sa ma folosesc de ceva cu care sa pun capul suferintei. „Ramai in viata Sakura. N-o sa dureze prea mult.”Cuvintele lui Ino mi se derulau in minte ca o caseta inregistrata. Da, ai avut dreptate. N-a durat prea mult pentru tine. Poate ca nici pentru mine... Gandurile mi s-au incetosat atunci cand am primit un picior in stomac. M-am arcuit de durere, scuipand sange. Am scancit infundat la al doilea picior, si la al treilea, si la al patrulea. Loviturile nu se mai terminau. Am deschis ochii incet dar nu vedeam clar. Cineva m-a luat de mana si m-a ridicat in picioare. Dar nu puteam sa ma tin pe picioare datorita durerii. Am simtit niste degete reci si lungi impleticindu-se in jurul gatului meu. Imediat mi s-a oprit respiratia si am inceput sa tusesc innebunita. 

-Naruto, gata. El o vrea intreaga, ai uitat? N-are ce sa faca cu ea moarta. Scoatem ceva bani pe tar*a asta! Inceteaza! 

Degetele mi-au descatusat gatul si m-au lasat sa cad inapoi pe podea, la picioarele acelui blond. Am inspirat o gura mare de aer. Am incerat sa ma ridic dar durerea era prea puternica si imi impiedica muschii sa ma ajute. Mi-am cuprins cu mana stomacul, simtind durerea loviturilor de picior sfasiindu-ma. Am murmurat ceva nedeslusit, apoi am simtit ca cedez, ca totul in jurul meu se dizolva si ca acum sunt departe, intr-un alt univers singura, unde nimeni si nimic nu ma mai poate rani vreodata. Un mic zambet mi-a alunecat in coltul guri. E timpul...? Ei bine, n-a durat chiar atat de mult pana la urma. Cine stie prin cate chinuri mai mari decat mine a trecut biata Ino. Am expirat calm, asteptand. Nu mai simteam durerea, nu puteam sa mai gandesc limpede. 


             Stateam intinsa pe bancheta unei masini si puteam sa ghicesc ca era aceeasi masina neagra si ca la volan e Itachi, iar in dreapta lui e acel blond pe care il cheama Naruto, dupa cum il strigase brunetul acum ceva timp, in acea camera murdara unde probabil ca si acum mai zacea trupul lui Ino, agatat de maini cu o sfoara aspra, plutind in aer. Unde mergem? M-am ridicat in sezut. Itachi si-a fixat oglinda retrovizoare pe mine, zambindu-mi linistitor. Si-a scos pachetul cu tigari, conducand doar cu o mana si rugandu-l pe Naruto sa-i aprinda o tigara. Am aruncat o privire fulgeratoare peste trupul meu. Mainile aveau zgarieturi rosii si vanatai mari. In aceeasi situatie aveam si picioarele, si probabil ca si stomacul pe care nu puteam sa-l vad datorita hainelor, dar pe care totusi mi-era frica sa-l vad. Nu voiam sa-mi imaginez cat de grav sunt lovita. Si totusi, privindu-ma prin oglinda retrovizoare, am descoperit fericita ca fata mea era doar murdara, pastrata intacta. Singurul lucru care probabil nu a fost lovit...

-Esti bine? Nu cred ca a fost foarte placut sa primesti lovituri asa puternice de la prietenul meu. Dar te asigur ca n-o sa se mai atinga de tine, mi-a zis brunetul.

Am dat din cap intelegatoare, intinzandu-ma inapoi pe bancheta si inchizandu-mi ochii. Oare poate sa fie mai rau de-atat? Mi-e teama sa aflu raspunsul acestei intrebari. Am inceput sa tremur involuntar cand Itachi a deschis geamul ca sa intre putin aer curat. Dar am inspirat adanc, umplandu-mi plamanii cu aerul rece al iernii, simtinadu-ma mai bine. Nu mai inspirasem de mult aer curat. De foarte mult timp... Am mers ceva timp cu masina. Nu stiu cat, dar puteam sa simt cum timpul trece rapid pe langa mine. Soarele se vedea in departare, la asfintit, galben si slab, acoperit de nori negrii, de furtuna. Am deschis imediat portiera cand masina s-a oprit, ca pe o poarta de salvare spre Paradis. Dar am atins pamantul tare, acoperit cu un strat subtire de zapada si am constientizat ca mai trebuie sa lupt putin pana sa fiu libera. 

Eram pe un camp intins, lipsit de arbori, de case sau de vre-o fiinta umana. Mi-am intins oasele amortite si m-am sprijinit de masina. Nimeni nu imi spunea nimic despre locul in care ne aflam. Poate ca au decis ca nu merita sa-si murdareasca podelele si cu sangele meu si ca o crima „in natura” va fi mult mai interesanta. Titlurile ziarelor de scandal- „Misterioasa fata cu par roz, gasita moarta in mijlocul unui camp pustiu. Crima socanta!”, pe aceeasi pagina cu vedetele care se droghiaza sau care apar in ipostaze ciudate in care niciun Star al Hollywood-ului nu ar vrea sa apara. Mi-am lasat capul in jos, gandindu-ma la mine, stand pe o masa la autopsie, cu ziaristii afara. O mica vedeta pentru cat? O zi, o saptamana, o luna? Si apoi toti ma vor uita, asa cum au facut-o si cand eram in viata. Nimeni nu-si va mai aduce aminte de fata cu zambet fals si parul roz. Nici numele nu sunt sigura daca mi-l vor sti vreodata. Voi ramane „Fata misterioasa”. Pentru ca am trait atatia ani pe acest Pamant ca sa raman pentru totdeauna o necunoscuta. Poate ca asta doare cel mai tare. Mai tare decat bataile si visele zdrobite. 

Si ma intreb mereu acelasi lucru: „Am fost eu Doamne chiar asa de rea sa merit asta?”. Sunt atat de multe persoane rele in lumea asta si totusi mereu se intampla ceva persoanelor care nu merita. Mereu pedepsiti de nedrept... Unde este Dumnezeu sa vada toata acesta nedreptate? Nimeni nu stie. Suntem pur si simplu victimele unor intamplari dezastruoase, fara sa fi facut ceva pentru care sa meritam asta. Am fost mereu o fata buna, nevinovata, care cauta in viata doar bucuria. Sperand in fiecare zi la mai bine. Si totusi, destinul mi-a rezervat surprize de proportie, dandu-mi lovitura peste lovitura. Poate ca nu am fost cea mai buna persoana de pe Pamant, dar sunt sigura ca meritam ceva mai bun decat asta . Nu mai am nicio sansa, nu-i asa? Oricat am incercat sa-mi spun ca totul va fi bine, undeva in adancul sufletului am stiut ca niciodata n-o sa mai fie bine. Sper ca acum cineva sa fie fericit ca sufar. Cineva trebuie sa rada. Stiu asta. 

-Vine, a spus blondul, aratand cu degetul spre orizont, unde se vedea un Jeep venind cu viteza mare spre noi. 

Mi-am lasat capul in pamant, inchizand ochii. Si acum se presupune ca trebuie sa astept aici neputincioasa cine stie ce alt nebun. Nu pot sa fac nimic, la na*ba. Nu pot sa ma salvez nici macar pe mine. Nu sunt in stare sa fug pentru ca stiu ca ei nu au rabdare si voi sfarsi ca si Hinata. Am inghitit in sec. Simt cum innebunesc, asteptandu-mi parca sfarsitul. Cat de cumplit poate sa fie sa stai fara sa faci nimic, asteptand poate un dezastru? Mi s-a facut pielea de gaina si mi-am inconjurat bratele la piept, panicata. M-am uitat speriata la Itachi care ma asigura ca totul o sa fie bine din priviri. Nu, nimic nu o sa fie bine. De ce continuati sa ma mintiti? Spune-ti-mi mai bine ca am sa mor si am sa astept linistita si bucuroasa momentul acela. Am incercat sa-mi opresc lacrimile care voiau din rasputeri sa-mi curga. Iar am sa plang... Jeep-ul a oprit in fata noastra si blondul m-a impins cu brutalitate inainte. A deschis portiera, pregatindu-se sa ma impinga inauntru. M-am smucit din stransoarea lui si m-am intors spre Itachi panicata, spunand:

-Te rog, nu ma lasa. Nu vreau sa plec. Te rog, fa ceva. Te rog, te rog. Itachi! blondul incerca sa ma impinga inauntru, dar nu voiam sa intru. ITACHI! am tipat cand am fost impinsa in masina intr-un moment de neatentie si portiera s-a trantit cu putere in urma mea. 

Am auzit cum usile s-au blocat. Am incercat sa ies afara dar nu puteam. M-am uitat prin geamul fumuriu atunci cand am auzit ca motorul a pornit. Itachi se uita in urma mea cu parere de rau. Atunci am realizat ca n-o sa fie bine. Mi-am sprijinit capul de geam, uitandu-ma la iarba ce se misca usor in bataia vantului pana cand imaginile se uneau una cu alta datorita vitezei pe care masina o prindea. Un mic suspin mi-a alunecat printre buze fara sa vreau. Am inghitit probabil a mia oara in sec, strangandu-mi mai tare bratele la piept. Am sa innebunesc pana la urma. Psihicul meu e complet distrus. 
        Mi-am intors privirea spre sofer. Nu puteam sa-l vad bine, dar avea parul negru ca noaptea si pielea alba. O combinatie perfecta, probabil. Nu imi dadea nicio atentie, conducand in continuare, fara sa-si fixeze macar oglinda retrovizoare pentru a ma privi. Probabil ca nici nu stie cum arat. Vocea lui mi-a rasunat in timpan, frumoasa, atunci cand a vorbit: 

-Ma cheama Sasuke, si atat trebuie sa sti. Deocamdata. 



<<< To be continued >>>


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

11 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:30

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16] 

Din capitolul anterior…


        Mi-am intors privirea spre sofer. Nu puteam sa-l vad bine, dar avea parul negru ca noaptea si pielea alba. O combinatie perfecta, probabil. Nu imi dadea nicio atentie, conducand in continuare, fara sa-si fixeze macar oglinda retrovizoare pentru a ma privi. Probabil ca nici nu stie cum arat. Vocea lui mi-a rasunat in timpan, frumoasa, atunci cand a vorbit: 

-Ma cheama Sasuke, si atat trebuie sa sti. Deocamdata. 

Capitolul 11.


              M-am saturat sa merg cu masina. Nu mai vreau sa mai stau in niciuna, niciodata. Stand pe bancheta din spate mereu simt ca sunt prinsa in cusca si ca raman fara aer. L-am rugat pe Sasuke sa ma lase sa deschid geamul dar nu mi-a raspuns, parand sa nu ma auda, si am crezut ca nu ma lasa. Priveam absenta pe geam, intrebandu-ma cat mai avem pana sa ajungem si ce se va intampla. Probabil ca nimic bun, in orice caz. Trebuie sa ma astept la ce e mai rau. Am invatat sa fac asta cu mult timp in urma cand am inteles ca viata mea nu este si nu va fi niciodata roz. Am inspirat adanc, calmandu-ma si alunganu-mi din minte orice gand. Nu are rost sa-mi bat capul cu lucruri prostesti. Poate ca ar trebui sa ma bucur de momentele de liniste pe care inca le mai am. 
      Uitandu-ma atent observ ca iesim de pe camp pe o strada mai larga si ma uit pe un indicator. „Autostrada UK 45”, citesc in minte. Bun. Poate ca asta ma va ajuta vreodata sa fug si am sa stiu ce drum trebuie sa caut. Dar oricum nu ma astept sa mi se ofere sansa sa scap pentru cu brunetul care conduce nu pare genul de persoana care sa fie neatenta cu fetele rapite. Ba, din contra, sunt sigur ca ofera o mare atentie acestora. 

Nu am mai oferit o atentie importanta drumului sau a masinilor ce treceau cu viteza pe langa noi, uitandu-ma pur si simplu in gol, fara sa ma gandesc la nimic. Speram doar sa ajungem mai repede. Nimic oricum nu poate sa se mai intample. Persoana mea nu ma mai intereseaza asa de tare. Ino nu mai este si am sa fiu singura de-acum inainte. Foarte bine. Nimeni de care sa-mi fac griji sau sa mai plang vreodata. Off, ce se intampla cu mine? Am devenit dintrodata de gheata. Nu ma mai intereseaza nimic si nu ma mai concentrez asupra prezentului sau a viitorului. Adevarul e ca am obosit sa lupt. Daca si o persoana ca si Ino a putut sa moara in doar cateva secunde, atunci cineva ca mine nu are nicio sansa. Nu ma mai intereseaza nimic. Au reusit. M-au facut un robot fara sentimente sau constiinta. Totul devine din ce in ce mai rau. 

Masina s-a oprit si am deschis incet portiera, fara viata. Am tras o gura mare de aer proaspat si l-am urmat pe Sasuke in liniste, cu capul in pamant. Am mers putin timp si am auzit cum brunetul baga cheia in broasca si o rasuceste, deschizand usa. Nu am privit locul in care eram pentru ca nu ma prea interesa. A deschis o alta usa si mi-a spus sa intru inauntru si sa astept. Fara interes am intrat si m-am asezat pe canapea. Eram plictisita si lipsita de chef. Am invartit privirea prin camera in care ma aflam. Pereti crem, un tablou, o canapea pe care stateam, o masa din sticla curata fara urme de degete, un covor si o biblioteca. O camera obijnuita ce ma ducea cu gandul la un living. Dar stiam ca nu este livingul pentru ca totusi camera este cam mica si sunt sigura ca Sasuke are destui bani ca sa-si permita o casa mult mai mare cu camere spatioase si scump decorate. 

Cineva a batut la usa dar nu am raspuns si in cateva secunde o femeie de vreo 40 de ani a intrat cu un zambet larg in incapere. M-am uitat la ea obosita, apoi mi-am lasat din nou ochii in pamant. A spus ceva dar nu eram atenta si vorbea mult prea incet ca s-o pot auzi. Sau era doar parerea mea pentru ca faceam tot posibilul sa nu aud nimic. M-a luat de mana si m-a ridicat in picioare. Atingerile ei erau delicate si mainile aveau o piele fina cum nu am mai vazut niciodata. M-a tras usor dupa ea si nu ii simteam atingerile, ca si cand ea nu era acolo, dar ma tinea de mana. Uitandu-ma la felul in care mergea, ca si cand ar pluti, atat de calm si de calculat ma facea s-o invidiez. Desi la 40 de ani ar fi trebuit sa iti apara cateva riduri pe frunte sau langa ochi, ea nu avea niciunul. Daca nu m-as fi uitat atent la ea as fi spus ca e o adolescenta, dar felul in care se imbraca si felul in care se comporta o trada. 

-Stai aici, bine? mi-a spus si a intrat intr-un dormitor, lasand usa deschisa in urma ei.

M-am rezemat de perete, asteptand in linistie. Auzeam cum cineva vorbea dar nu puteam sa disting cuvintele. Am auzit o bufnitura si un tipat scurt, apoi o alta bufnitura. Femeia misterioasa a iesit din camera si a fugit pe hol. M-am uitat dupa ea cateva secunde apoi m-am apropiat de dormitor. Un alt tipat a strapuns linistea si m-am oprit grabita in prag. Sasuke tipa la o fata roscata si aceasta incerca sa scape de el. Roscata avea doar un prosop infasurat in jurul abdomenului si Sasuke doar boxerii. M-am speriat cand am vazut ca brunetul scoate dintr-un sertar un pistol negru si m-am dat un pas inapoi. Nu am apucat sa clipesc, totul s-a intamplat atat de repede, dar am inteles in cele din urma ce s-a intamplat atunci cand am auzit o lovitura puternica, pistolul descarcat si roscata zacand la picioarele mele. Sasuke a inceput sa rada ca un nebun si s-a facut comod inapoi pe pat. M-am uitat socata pret de cateva secunde la fata alba a fetei si la rana rosiatica din piept. 

-Ai omorat-o? m-am uitat spre femeia ce fugise mai devreme cum ma impingea din usa si intra inauntru. Karin era una dintre cele mai scumpe!

Stupefiata de felul in care femeia ii spunea brunetului de cat de scumpa a fost roscata si modul in care Sasuke accentua cuvintele „Nu-mi pasa” am inaintat pe hol departe de acea camera. Probabil ca acea fata, Karin, l-a enervat cu ceva si el... A omorat-o asa. Oh Doamne, unde am ajuns? Unde am ajuns? M-am ascuns intr-o camera intunecata si am inceput sa suspin infricosata imaginandu-ma zacand pe parchetul rece impuscata in piept si pe Sasuke care rade privind scena. Mi-e frica. Simt teama cum imi inainteaza prin vene odata cu sangele si imi umple fiecare colt al corpului. Asta e mai mult decat rau. Eu nu vreau sa mor asa, gaurita de un glont al unui revolver vechi, stil Western. Eu, eu... Mi-am cuprins genunchii cu bratele, incercand sa ma opresc din a tremura. Eram gata de orice. Sa fiu batuta, sa fiu violata sau obligata sa fac lucruri pe care nu vreau sa le fac. Dar sa mor asa! 

Cand se satura de tine sau esti o fata neascultatoare isi scoate pistolul fara niciun pic de strangere de inima si termina cu tine. Am inghitit in sec cand am auzit pasi pe hol si vocea brunetului strigandu-mi incontinuu numele, pe un ton malefic. M-am ascuns dupa canapea si am inchis ochii infricosata. O sa ma gaseasca si apoi cine stie ce-o sa faca. „Te rog sa nu ma gaseasca. Te rog!”. Cineva a deschis usa si am stabilit ca oricat de tare m-as ruga, nimic nu o sa schimbe situatia. Nici acum, nici cand l-am rugat pe Itachi si poate ca niciodata. Cineva m-a tras cu putere de brat si m-a ridicat in picioare. Am intalnit ranjetul salbatic al brunetului si dintii lui albi aproape ca ma orbeau. Am incercat sa scap din stransoarea lui dar nu am reusit. M-a luat de par si m-a tarat dupa el pe hol. 

Am zarit-o dupa un perete pe femeia de 40 de ani si am decis ca de-acum am sa-i spun Qyu, dupa cum am auzit ca o strigau prin casa diferite persoane. Cand am ajuns in acelasi dormitor si Sasuke m-a trantit pe pat, inchizand usa, mi s-a facut greata zarind urmele de sange de pe parchet. In aceeasi camera, acum cateva minute, Karin era in viata, luptand pentru existenta ei, sperand ca vreodata o sa scape de acest chin. Dar fiecare dintre fetele care au luptat au pierdut. Si Hinata, si Ino, si Karin. Acum am mai ramas doar eu. Tot in aceasta camera inca mai sper ca o sa reusesc vreodata sa scap. Tot aici unde a sperat si Karin sper si eu ca totul se va termina rapid si ca nu o sa doara. Am tremurat cand Sasuke si-a strecurat mainile pe sub bluza mea. Nu am mai fost atinsa de ceva timp asa. Dar acum parca totul imi facea scarba cel mai tare. 





<<< To be continued >>>


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

12 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:31

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16] 

Din capitolul anterior…

       În aceeaşi cameră, acum câteva minute, Karin era în viaţă, luptând pentru existenţa ei, sperând că vreodată o să scape de acest chin. Dar fiecare dintre fetele care au luptat au pierdut. Şi Hinata, şi Ino, şi Karin. Acum am mai rămas doar eu. Tot în această cameră încă mai sper că o să reuşesc vreodată să scap. Tot aici unde a sperat şi Karin sper şi eu că totul se va termina rapid şi că nu o să doară. Am tremurat când Sasuke şi-a strecurat mâinile pe sub bluza mea. Nu am mai fost atinsă de ceva timp aşa. Dar acum parcă totul îmi făcea scârbă cel mai tare. 


Capitolul 12.


             Am înghiţit in sec, concentrându-mă la cu totul altceva decât atingerile lui. Nu era prima dată când mă atingea cineva în felul acesta, dar felul în care o făcea Sasuke era aparte, într-un fel mai puţin sălbatic decât ceilalţi bărbaţi. Însă avea aceeaşi intensitate slabă, lipsită de dorinţa arzătoare pe care o ai atunci când atingerile sunt pornite din dragoste şi nu ca urmare a unor vicii. Mi-am concentrat atenţia pe perdelelor colorate, încercând să îmi pierd concentrarea asupra braţelor brunetului ce se strecurau pătimaşe sub tricoul meu murdar. Expiram  adânc mirosul parfumului său scump, probabil One Million by Paco Rabanne. Cel mai bine era să inventez orice subiect legat de orice temă, dacă asta m-ar ajuta să nu simt nimic. 
      “Care a fost prima ta dezamăgire în dragoste, Sakura ? ”, m-am întrebat şi imediat m-am gândit la Ito, băiatul şaten, popular, cu ochii verzi. Când în sfârşit îmi făcusem curaj să-i spun cât de mult ţin la el am aflat că mi-o luase înainte Rin şi că acum formau un cuplu. Am fost dezamăgită şi deşi eram în clasa a VII-a, am plâns o noapte întreagă, blestemându-mă că m-am gândit aşa de târziu să-i spun ce simt. Din acea zi mi-am promis că nu am să mai iubesc niciun băiat vreodată, şi aşa a apărut în viaţa mea Kimoto. Dar asta e o altă poveste. 

Îmi pipăia încet şi grijuliu fiecare milimetru al sânilor mei, provocându-mi palpitaţii. Am închis ochii şi oricât de tare aş fi vrut să nu recunosc, nu puteam să neg faptul că îmi plăcea felul în care mă mângâia. Am luat o gură mare de aer, lăsându-mă moale, zâmbind în sinea mea. “De unde atâta plăcere ? Ce se întâmplă cu tine, Sakura ? ”, m-am întrebat uimită. Nu putea să-mi placă, nu putea ! După toate câte mi-au făcut, după câta suferinţă a trebuit să îndur. Am început să mă zbat şi îmi dădeam seama că uşor-uşor îl enervam pe Sasuke. M-a luat de mâini şi mi le-a ridicat deasupra capului. Începea să mă sărute brutal, desfacăcându-şi cureaua. Am început să respir greu şi accelerat, simţind cum aerul nu îmi mai intră în plămâni, panicându-mă. 

-Te rog lasă-mă ! Lasă-mă ! Te rog ! Te implor ! urlam, în timp ce îmi dădea pantalonii jos. SASUKE !

În câteva secunde nu mai simţeam nicio bucată de material pe mine şi am început să tremur rămânând naucită, încercând să mă eliberez de sub greutatea lui. Părea să nu ma audă ţipând, continuându-şi acţiunea. Acele atingeri plăcute, sensibile si liniştitoare, acum erau înlocuite de o grabă imensă spre îndeplinirea dorinţei trupeşti. Mă trăgea violent de şolduri, fixându-mă într-o poziţie potrivită pentru a începe. Am îngheţat când am simţit cum pătrunde înăuntrul meu, oprindu-mi respiraţia. Nu mai puteam să-mi mişc nici un muşchi, eram inertă sub greutatea corpului său. Cu fiecare secundă în plus simţeam că am să innebunesc. Tremuram de dezgust, nu din cauză a ceea ce făcea, ci a faptului că o făcea intr-un mod sălbatic, trecând prea repede de la tandreţe la brutalitate. 

„Am crezut că eşti diferit de ceilalţi. Că tu ai să mă faci măcar puţin să uit de tot ceea ce alţii mi-au făcut. M-am inşelat. Oh, cât de tare m-am inşelat!”. În adâncul sufletului meu încă speram că Sasuke, aşa cum este, poate să-mi ofere ceve mai mult decât o simplă noapte dezgustătoare, făcută din obligaţie, şi chiar începeam să cred asta savurând atingerile lui. Şi totuşi… Pentru el, între tandreţe si brutalitate era o graniţă atât de subţire şi de fragilă încât el avea impresia că era acelaşi lucru. Dar nu este. Nu şi când eşti in postura mea. Mişcările continuau din ce în ce mai rapide şi suspinam de fiecare dată când îl simţeam în mine. Mi-aş fi dorit să inceteze, să mă lase. Dar oricum nu se va opri până nu va atinge extazul, iar eu simţeam că am să mor cu fiecare secundă pe care o număram. Gâfâiam şi murmuram încontinuu să înceteze însă nu avea nici un rost. Nu îi păsa. Şi până la urmă, de ce ar face-o? În două-trei luni mă vor trimite în altă parte şi el mă va uita, aşa cum a facut cu toate fetele. Voi fi eventual doar fata cu păr roz care a supravieţuit Marelui Sasuke, dacă, desigur, o voi face. Dacă nu, ei bine, oricum atunci n-o să mai conteze. 

-Cum ziceai că t-te cheamă? m-a întrebat, continuându-şi „jocul”, savurând fiecare mişcare de du-te-vin-o. Gâfâia de plăcere din când în când, concentrându-se imens pe mişcările făcute. 

Am început să râd ironic în minte. „Nici măcar nu ştie cum mă cheamă!”, mi-am spus, scăpând un mic suspin de durere printre buze. Evident, probabil că mă striga „aia cu păr roz” sau poate că aştepta ca Qyu, femeia de patruzeci de ani, să-i aducă o târ*ă la nimereală şi nefericita am fost chiar eu. Oricum soarta a fost veşnic ironică cu mine şi începeam să mă obişnuiesc cu asta. Mi-am înfipt unghiile fără să-mi dau seama în spatele lui, lucru care părea să-l excite, făcându-i-se pielea de găină. S-a aplecat spre mine, lovindu-mi într-un act inconştient cu putere buzele de ale mele. Şi-a înfipt pătimaş dinţii în limba mea, lăsându-mi în schimb o durere ciudată, plăcută. Am murmurat uşor, tremurat:

-Sa-Sakur…a.

A zâmbit şi mi-a şoptit în ureche: „Ai ceva special. Nu am mai simţit niciodată asta. Poate că n-am să-ţi uit numele vreodată.”. Probabil că asta le spunea tuturor fetelor care îi treceau prin pat, sau poate că nu. Ştiam că sunt specială. Nu sunt cea mai frumoasă şi nici cea mai deşteaptă- ca dovadă că mă aflu aici pentru că am fost credulă, dar ştiam că am ceva aparte şi poate că asta simţise şi Sasuke. Sau poate că eram diferită doar pentru că mă impotriveam lui, lucru pe care nu l-ar face orice fată. M-a ridicat în braţele lui, continuând să-şi facă numarul, mângâindu-mi în acelaşi timp sânii. Mi-am lăsat capul pe umarul său neputincioasă. Nu mă mai impotriveam, pur şi simplu stăteam moale în mâinile lui, aşteptând ca totul să se termine. Respiram greoi, vrând să mă sufoc. Ar fi fost mai bine. Boabe de transpiraţie ni se scurgeau pe frunte şi în cameră era un aer încins. 
      Am murmurat fericită ceva când în sfârşit terminase, şi era întins şi extenuat lângă mine. Mi-a cuprins mâna şi m-a tras mai aproape de el. Aveam impresia că acesta e felul său de aşi cere scuze pentru ce mi-a făcut dar, evident, era doar o impresie. Mi-am pus capul pe pieptul lui şi mi-am închis ochii. Simţeam cum oboseala mă cuprinde şi am decis că nu strică să închid ochii pentru câteva secunde, dar fără să-mi dau seama, adormisem.


M-am trezit cu o durere îngrozitoare in abdomen, semn că Sasuke îşi facuse bine treaba. Eram într-o cameră albă, goală, doar cu un pat  în care eram întinsă şi o fereastră cu gratii. Am închis ochii, spunându-mi că de astăzi n-o să-mi mai pese- decizie pe care am luat-o de o mie de ori, însă de data asta voiam s-o şi realizez. Nu avea rost să mă consum pentru că oricum tot aici voi rămâne, lafel de neajutorată. N-o să mai arăt nimanui cât de greu îmi este. Am să fiu indiferentă, supusă. N-am să sfârşesc ca şi Karin, Hinata sau Ino. Eu o să le arăt tuturor că există şi „salvarea” în cele mai dificile situaţii. Am să lupt şi promit că am să reuşesc! M-am făcut din nou comodă în pat şi am închis ochii. Am început să fredonez câteva versuri dintr-un refren al unei melodi al cărei nume nu-l mai ţineam minte.



„How do I live without the ones I love?
Times still turns the pages of the book its burned
Placed and time, always on my min…”


Am tăcut brusc. Erau paşi, paşi care se apropiau. Traversau bucătăria, acum coridorul… Priveam înspăimântată uşa, incapabilă să fac o singură mişcare. Clanţa se mişcase în jos şi am înghiţit în sec. Cam asta a fost şi cu curajul meu. 





<<< To be continued >>>


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

13 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:31

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16]

Capitolul 13





              M-am întors cu spatele şi am aşteptat să-i aud vocea bărbătească şi dură, chemându-mă. Sau poate aşteptam să mă ia de păr şi să mă trântească de podea. Stăteam şi priveam peretele alb, cu ochii între-deschişi de frică. Întotdeauna mi-era frică atunci când cineva deschidea uşa. Mi-e teamă de acest lucru din ziua în care am auzit cum tata deschidea uşa şi un domn înalt, cu barbă albă, ne-a anunţat că mama pierduse lupta cu cancerul. Sau în ziua în care-mi făceam temele şi cineva a sunat la sonerie. Am rămas şocată când am auzit că tata murise, la doar patru ani de când mama nu mai era, călcat de o maşină. De atunci uram când auzeam uşa deschizându-se, pentru că niciodată nu prevestea ceva bun. Asta se întâmplă şi acum. Frica îmi curgea prin vene odată cu sângele şi simţeam că am să leşin. Indiferent de câte ori mi-am spus că am să fiu curajoasă şi am să lupt, urma să-mi încalc această promisiune în scurt timp. Ca şi acum. 



-Sakura, am auzit vocea lui Qyu, femeia de patruzeci de ani şi am expirat liniştită, dar încă nu se terminase. Cine ştie ce urma. Să cobori în câteva minute. 




Atât? Doar să cobor în câteva minute? Şi asta ce înseamnă? E de rău sau de bine? Am inspirat o gură mare de aer şi mi-am trecut mâna prin părul meu murdar ca să îl aranjez puţin, dar puteam să jur că nu îmi stătea deloc bine. Am deschis uşa şi am început să merg pe coridor. Admiram tablourile cu diferite teme şi florile frumoase care aduceau un plus de strălucrie casei. Nu ştiam cât de mare este casa sau cum am să ajung jos, însă mi-ar fi plăcut să rătăcesc pe aici, analizând fiecare colţişor decorat cu bun-gust. Bănuiam că mai aveam puţin şi ajungeam la scara care unea un alt coridor şi care ducea jos, la parter. Dar , înainte să ajung acolo, am auzit vocea unei femei şi mi-am dat seama că era cea a lui Qyu care probabil vorbea cu cineva. Fără să vreau, am auzit-o spunând: 



-Luni seară mă cărăbănesc. 




A fost tot ceea ce am putut să aud, în timp ce treceam pe lângă uşa închisă. Nu m-a interesat să stau şi să ascult ce vorbeau pentru că nu asta mi-era interesul. M-am ţinut strâns de bara strălucitoare a scărilor ca să nu cad, pentru că mi se păreau foarte abrupte şi poate că era doar impresia mea, pentru că mă simţeam din ce în ce mai rău cu fiecare treaptă pe care o coboram. Aveam o presimţire rea şi ştiam că niciodată nu greşesc atunci când bănuiesc ceva. Dar poate că, de data asta, totul avea să mergă bine. Poate doar eram invitată jos la masă. Însă, în adâncul meu, o voce striga disperată să fug cât mai departe. „Şi unde să mă duc? Nu am unde să fug sau să mă ascund. El mă va găsi şi atunci…”, mi-am spus, când am atins podeaua rece cu tălpile mele goale şi fiori de gheaţă mi-au străbătut şira spinării. O fată pe care nu o mai văzusem până atunci mi-a făcut semn spre o uşă maro şi am intrat cu inima în gât înauntru. 




Mi-am înfipt unghiile în carne ca să nu spun vreo prostie atunci când uşa se închise singură în urma mea şi îl zărisem pe Sasuke stând pe o canapea. În birou mirosea a cafea şi a tutun Virginia. Mi-a făcut semn să mă apropi şi să mă aşez lângă el şi aveam sentimentul că mă aflu pe o trambulină extrem de înaltă, gata să plonjez într-o ceaşcă cu ceai. M-am îndreptat cu paşi lenţi spre canapea şi m-am aşezat cu răsuflarea tăiată lângă el. Şi-a încolăcit braţul în jurul gâtului meu ca şi când am fi fost amici de-o viaţă. Reglă sonorul aparatului de radio. Vocea crainicului se auzea în surdină: „A fost ora şapte! Stimaţi ascultători, vă invităm la dans.”


        Am zâmbit: „Oare câţi dansează într-adevăr acum?”, m-am întrebat. 




Îi simţeam respiraţia egală pe gâtul meu şi mai apoi buzele moi, lipindu-se inconştient de lobul urechii mele. Am închis ochii şi mi-am dat seama că pielea de pe mâini îmi era ca de găină. Şi-a înfipt uşor dinţii în gâtul meu şi nu m-am putut abţine să nu scot un mic murmur de plăcere. L-am simţit zâmbind si apoi mi-a coborât breteaua maioului în jos şi şi-a trecut limba peste umărul meu, savurându-mi piele fină. Aş fi vrut să mă ridic datorită vocii care-mi repeta că aceste lucruri nu-mi provocau nici o plăcere, însă, cu puţina conştienţă care-mi mai rămăsese, mi-am dat seama că mint. Că el, din cei mulţi bărbaţi care m-au atins, îmi putea oferi acei fiori stranii al atingerilor clandestine. S-a oprit imediat când a auzit uşa deschizându-se şi fata de acum câteva minute a intrat, întrebând dacă vrem ceva. I-a făcut semn dispreţuitor cu mâna şi, după ce a plecat, s-a ridicat şi a închis uşa cu cheia. Am înghiţit în sec.




-Cretină! a spus şi s-a aşezat înapoi lângă mine, continuând să-mi sărute părţile neatinse ale gâtului meu.



Printr-un gest rapid, bine calculat, probabil făcut de mii de ori, mi-a dat jos bluza. Şi-a odihnit fruntea pe umărul meu în timp ce căuta deschizătoarea sutienului. Mâinile îi tremurau uşor de dorinţă şi am zâmbit uşor gândindu-mă la asta. După ce îndepărtase cu mişcări lente sutienul, se oprise câteva secunde să-mi admire sânii şi probabil fără să vrea, a şoptit cuvântul „Frumos”. Sasuke avea un dar inegalabil. În preajma lui, orice fată se simţea frumoasă. Eu mă simţeam frumoasă cum nu aş fi putut s-o fac niciodată. Dar chicoteam fericită că cineva reuşise să mă facă să simt acest lucru măcar şi pentru câteva secunde. A zâmbit văzându-mă fericită chiar dacă probabil nu înţelegea de ce. Am lăsat să mă sărute unde dorea, bucurându-mă de clipele mele de perfecţiune. Poate că el chiar e altfel. Poate că aşa cum este el, poate să fie cineva bun. Şi eu pot să mă las complet în mâinile lui deşi poate că peste câteva ore am să regret asta. O dată, o singură dată vreau şi eu să mă bucur de plăcerea dragostei. Nu vreau să o fac din obligaţie. Vreau să simt cum este să te laşi cuprins de dorinţă şi extaz. Şi Sasuke, acum, este bărbatul ideal.




             Peste câteva ore respiram sacadat, complet extenuată, în braţele brunetului, întinşi pe canapea. Boabe de transpiraţie mi se prelingeau pe frunte şi îmi cădeau pe pieptul dezgloit. Sasuke avea ochii închişi şi se pregătea să adoarmă, obosit. Au fost câteva ore bune, lungi, pline de farmec. Un farmec aparte pe care nu-l mai simţisem niciodată. Dacă cineva mă întreba acum orice, probabil că aş fi dat cel mai nebun răspuns pentru că, după o astfel de aventură, nu mai puteai să gândeşti foarte coerent. Mi-am lăsat capul să alunece pe pieptul lui şi am închis ochii. Tot ce mai puteam să vreau era să dorm pentru că eram al naibii de obosită. Am crezut că Sasuke dormea, dar i-am auzit vocea spunând răguşit:




-Miercuri pleci. Te-am vândut cuiva cu mai mulţi bani. 



Nu am realizat pe moment ce a spus. Dar când mintea a început să rumege cuvintele lui am rămas şocată, apoi starea de şoc s-a transformat în nişte nervi destul de frumoşi. Nu puteam să cred că după tot ce se întâmplase îmi spunea cu atâta nonşalanţă că m-a vândut cine ştie cui. Tot ce puteam să mai fac era să mă gândesc la un moşneag nespălat care să mă atingă. M-am ridicat şi m-am îmbrăcat instantaneu, apoi am deschis uşa. În urma mea am auzit vocea lui strigându-mi numele şi mă miram că mai ţinea măcar minte cum mă cheamă. Am trântit uşa şi am început să urc treptele câte două, fugind pe coridor până la uşa camerei mele. M-am aruncat supărată în pat şi mi-am astupat faţa cu perna. Nu vreau să plâng, nu vreau să plâng! Dar lacrimile curgeau şiroaie pe chipul meu şi nu înţelegeam de ce era atât de afectată. De ce plângeam aşa pentru că plecam?! Nu era din cauza locului în care mergeam pentru că învăţasem de mult să mă gândesc la ce e mai rău. Poate era din cauză că am avut încredere în el. Pentru că am crezut că e altfel! Din nou!




<<< To be continued >>>


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

14 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:32

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16]

                              Capitolul 14


Stăteam pe o canapea dintr-o camera oarecare, uitându-mă pe fereastră la grădina bogată de afară. Nu mă despărţisem de această vedere de mai bine de trei zile, din momentul în care aflasem că Sasuke mă vânduse ca pe oricare altă fată. Acum se distra de minune cu alte două fete, nou-venite. Abia dacă îl mai vedeam două minute pe zi. Nu mă mai băga în seamă şi nici nu mai eram chemată jos, în biroul lui. Am crezut în el şi în toată povestea asta, agăţându-mă de vorbele lui ca de un colac de salvare. A minţit atât de frumos şi eu l-am crezut. Fata pro*stă se lăsase din nou păcălită de nişte vorbe frumoase. Şi când am crezut că mi-am dat seama că nimeni nu merită încrederea mea. Număram cu disperare zilele, încercând să opresc timpul în loc. Astăzi era luni şi miercuri plecam. Perfect! Viaţa mea se va învârti la nesfârşit în jurul aceluiaşi cerc, până când cineva îmi va da un glonţ în cap şi atunci am să mor în sfârşit. Cred ca mă aşteaptă atâta lume pe lumea cealaltă.
 
M-am ridicat plictisită de pe canapea şi am început să urc scările spre camera mea. Făceam de câteva zile aceleaşi lucruri- mă uitam pe fereastră şi dormeam. Constatasem bucuroasă că nici măcar nu îi mai interesa să vadă unde merg, atâta timp cât stăteam în casă. Am închis uşa în urma mea şi m-am trântit în pat. Am închis ochii şi am încercat să adorm însă eram mult prea odihnită ca să mai reuşesc. Am încercat să mă imaginez alergând veselă pe o pajişte verde, savurând aerul curat şi apusul soarelui. Un mic zâmbet mi-a apărut în colţul gurii. Libertate! Un lucru de care nu cred că am să mă bucur vreodată. Înaintam visul, imaginându-mă sărind şi râzând. Iarba îmi mângâia tălpile goale şi m-am întins bucuroasă pe ea, privind cerul, căutând forme în norii pufoşi ce călătoreau pe cerul senin al înserării. Linia magică a visului se întrerupse o dată cu o bubuitură puternică şi un zgomot de pistol descărcat.
 
M-am ridicat şi am fugit spre uşă, apoi ce coridor şi pe treptele curate din lemn până jos. Nu îmi dădeam seama de unde provenea gălăgia dar am observat o umbră mişcându-se în pragul bucătăriei şi am înaintat cu paşi mărunţi. De ce m-am dat jos din pat? Ca să fiu şi eu o victimă a brunetului care probabil descărcase pistolul spre o fată neascultătoare? Eram pregătită să mă întorc cuminte spre camera mea când am aruncat o privire spre bucătărie. Mi-am dus mâna la gură speriată când l-am văzut pe Sasule întins pe gresia albă a bucătăriei acum pătată de sânge, cu o mână indu-se strâns de braţul rănit. Ce dra*ului s-a întâmplat aici? Am înaintat spre intrare şi am zărit-o pe Qyu stând în prag cu pistolul întins spre brunet, urlând printre lacrimi cuvinte indescifrabile. De cum m-a zărit, Sasuke m-a implorat din priviri să fac ceva.
 
Uitându-mă la Qyu, mi-am dat seama că era cât se poate de serioasă, că avea să-l împuşte dintr-o clipă în alta pe Sasuke. Era şansa mea. Puteam să dispar pe uşa aceea în secunda următoare şi să mă fac nevăzută. Să dispar pentru totdeauna şi să-mi salvez viaţa. M-am dat un pas înapoi şi mi-am dat seama că Qyu nu m-ar fi oprit. Am înghiţit în sec şi i-am întors spatele brunetului. „Să te ia nai*ba!” am şoptit şi m-am îndreptat spre uşa mare. Cu fiecare pas simţeam cum inima mi se urcă în gât. Am să evadez, am să fiu liberă! Exact ca în vis! Toată viaţa mea am visat acest moment, când am să fiu în stare să mă îndrept spre acea uşă mare şi să nu mă mai uit înapoi niciodată. Asta a fost! Nimeni nu o să-şi mai bată joc de mine niciodată. E momentul meu să trăiesc, să arăt tuturor cine sunt eu de fapt. Vocea lui Qyu se auzea din ce în ce mai neclară. Încă urla cu respiraţia tăiată şi sughiţuri dese.
 
Am păşit încet pragul şi am simţit cum renasc. În faţa mea se întindea pajiştea şi apusul, ce transforma cerul dintr-un albastru deschis în roşu aprins. „Uite un nor în formă de căţeluş!” mi-am spus şi am început să râd de mine şi de atitudinea mea dintr-o dată copilăroasă. Am înaintat încă un pas spre libertate absolută când m-am oprit inconştient, privind înapoi. Prin minte îmi răsunau cuvintele lui Ino, de acum mult timp, atunci când stăteam pe acoperişul înalt al casei uitându-ne la stelele sclipitoare. Rememoram fiecare cuvânt al ei şi parcă glasul său era încă viu în amintirile mele: „Şti, cunosc o fată care a fugit când eram la o petrecere pe un alt iaht. Aşa au început pentru ea problemele. Ce mănânci după ce pleci de-aici ? Unde stai ? Ce acte ai ? A supravieţuit câteva zile, apoi s-a dus la poliţie. Şti ce s-a întâmplat după aceea ? Au trimis-o înapoi în Belarus. Să nu ai încredere în poliţişti. Nu sunt prietenii tăi ! Ştii ce înseamnă dacă fugi şi te întorci acasă? Te vor găsi acolo şi îţi vor găsi şi familia. Şi când vă găsesc, mai bine aţi fi morţi. Aici poate fi un Iad, dar cel puţin nu te jupoaie de vie, aşa cum i-au făcut ei. ”
 
Am înghiţit în sec şi am încercat să ignor această amintire. Era limpede că ei ţineau evidenţa fiecărei fete, dar nu mă gândeam să mă mai ţină minte. Şi totuşi, atunci când am fugit cu Ino, ei m-au găsit. De ce nu ar face-o şi acum? Mi-am muşcat puternic buza uitându-mă la peisajul visului meu. Aş fi putut acum să alerg, dar spre ce libertate până la urmă? Ino avea dreptate. Nu există cale de scăpare decât să te supui lor. M-am întors brusc spre intrare cu lacrimi în ochi şi cu pumnii strânşi. Trebuie să fac ceva. Am intrat în biroul brunetului rapid, ştiind că mai am foarte puţin timp la dispoziţie. Am căutat în fiecare sertar un pistol şi am zâmbit fericită când am găsit unul. Am înaintat spre bucătărie şi am păşit înăuntru. Am putu citi uimirea pe chipul lui Sasuke atunci când am intrat încrezătoare înăuntru. Qyu s-a întors spre mine şi a început să râdă ironic. Uitându-mă mai atent la bărbatul întins pe gresie, mi-am dat seama că acum avea şi celălalt braţ rănit. 
 
-Micuţă fată, uşa este în spatele tău. Pleacă! râdea în continuu, ca o nebună. Haide, fugi. Ai să găseşti şi câţiva bani pe-aici. Îţi mai dau trei secunde să o iei la fugă! Unu, doi…
 
„Acum ori niciodată!” mi-am spus şi am închis ochii, întinzând pistolul în faţă, apăsând pe trăgaci. Am auzit un urlet de durere şi am deschis ochii speriată. Revăzusem scena… Qyu vorbind cu cineva, spunându-i planul şi că luni seară o să plece… Se frânse dintr-odată. În faţa mea nu se mai afla femeia fără vârstă, sprintenă şi graţioasă, ci o străină. O străină cu chipul sleit, obosită şi tristă. Şopti, fluturându-şi degetele într-un ciudat rămas-bun:
 
-Te-am crescut ca o mamă, Sasuke, dar mă săturasem să stau închisă în casa asta blestemată cu un nebun ca tine, făcând afaceri ilegale şi fluturând pistolul spre mine. 
 
Se prăbuşi la pământ, fără viaţă. Mi-am dus mâna la gură, încercând să nu par foarte speriată şi panicată. Sasuke izbucni într-un râs îngrozitor în spatele meu. Un râs dogit, amar, de bărbat care bea singur într-o cârciumă cu capul căzut pe masa udă. Am trecut peste corpul femeii care acum zăcea îngropat într-o baltă de sânge. Am trecut, abţinându-mi greaţa care îmi era adânc implantată în stomac. I-am întins o mână dezgustată de acest bărbat, dar de care depindeam într-o oarecare măsură importantă. Am păşit încă o dată peste fiinţa fără viaţă şi m-am îndreptat spre ieşire, în sfârşit. Simţeam că plutesc şi aveam impresia că m-am transformat într-o fiinţă ce nu merită să trăiască. Normal, doar omorâsem pe cineva…








<<< To be continued >>>


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

15 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:33

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16]


                                                                                                                  Capitolul 15


-Sakura! mi-am auzit numele strigat şi apoi paşii alergând spre mine. M-am oprit în loc şi m-am întors spre brunetul care mă analiza cu atenţie, neînţelegând de ce am făcut asta. Nici eu nu înţeleg!
-O.K, te-am ajutat, de fapt, ţi-am cam salvat viaţa. Poţi să mă răsplăteşti dându-mi un teanc cu bani şi asigurându-mi libertatea, i-am spus rece, fără să clipesc. 
 
Mi-am dat seama că, omorând-o pe Qyu, am devenit o persoană mult mai rece şi puternică, pentru că vorbeam fără să-mi fie teama că el mă va lovi. Nici nu-mi mai păsa, tot ce vreau acum este să plec de-aici! S-a întors şi a căutat ceva cu privirea, şi peste câteva secunde mi-a arătat un dulăpior mic, de culoare crem. M-am dus către el şi am privit ciudat înăuntru. Asta ar trebui să fie o glumă? Înăuntru nu era nici un ban, ci nişte pansamente. Mi-am dat seama că avea ambele braţe rănite şi m-am ridicat, dându-mi ochii peste cap. I-am aruncat o privirea aspră, superioară, spunându-i că nu am să-l ajut până nu mă asigură că am să fiu liberă, cu acte în regulă. O mască de furie i s-a aşternut pe faţă şi a început să-mi spună nervos:
 
-La nai*a cu tine, Sakura! Nu pot să te ajut, nici măcar pe mine nu pot să mă ajut! Crezi că Qyu a făcut asta pentru că aşa a vrut? Crezi că ar fi făcut-o având în vedere că mă ştie de când eram un copilaş? Crezi că eu fac regulile aici? Nu eu sunt capul tuturor acestor afaceri şi crede-mă, şefii mă vor mort! Nu le convine că eu mai iau marfă pe ascuns şi apoi vând altor bărbaţi. Ştiu că fac şmecherii şi vor să mă elimine. S-au gândit că sigur Qyu va reuşi, obligând-o, dar îşi vor da seama că s-au înşelat şi vor veni ei după mine. Ai face bine să mă ajuţi, pentru că sunt rănit şi cu mine mai ai o şansă, dar acolo, afară, de una singură, eşti ca şi mâncată! 
 
Mă uitam la el şocată. Cum de am ajuns aici? Am rupt o bucată de pansament şi i-am înfăşurat-o în jurul braţelor. Pentru un moment am crezut că el mă poate ajuta, dar nici măcar el nu este într-o situaţie bună. În casă era linişte şi mi-am dat seama că toţi fugiseră pe unde au avut ocazia. Speram să aibă măcar ei noroc dacă eu am dat-o în bară atât de urât. Mi-a făcut semn spre uşă şi l-am urmat, ieşind afară. Soarele nu se mai zărea acum pe cer. În faţa mea se întindea pajiştea şi mă uitam spre orizont tristă. Nu puteam să cred că acum aş fi fost departe, fugind spre nicăieri. Dar mi-am pus încrederea în ceva fals. Greşeală! O altă greşeală adăugată pe lista mea nemărginită de greşeli iremediabile. Am murmurat o înjurătură frumoasă şi l-am urmat pe brunet spre garaj. Am păşit în încăperea mare şi am rămas şocată la maşinile din faţa mea. Mi-am dus mâna la gură, încercând să nu urlu când am văzut Ferrari-ul şi un Lamborghini Gallardo, alături de celelalte maşini nu la fel de scumpe. 
 
M-am îndreptat spre Lamborghini, însă m-a prins de mână, spunându-mi că dacă am merge cu el am atrage atenţia. Mi-am luat adio, făcându-i cu mâna frumoasei maşini şi implorând-o să mă ierte că trebuie să plec. În schimb, ne-am urcat într-un BMW mai micuţ. Şi acesta n-ar fi atras atenţia? Mi-am dat o palmă peste frunte în minte, aşteptând ca el să se urce l-a volan, însă mi-a făcut semn spre portiera şoferului şi am înghiţit în sec, începând să râd ironic. De parcă aş avea vreun gând să conduc. Însă părea serios şi mi-am dat a doua palmă în minte când mi-a arătat spre braţele rănite, dându-mi seama că nu e în stare să conducă. La nai*a! M-am urcat rapid în maşină şi mi-am fixat palmele pe volan, aşteptând parcă maşina să pornească şi să plece singură, fără să mă ating de ea. Sasuke s-a aşezat lângă mine şi mi-am reglat oglinda retrovizoare astfel încât să-l pot vedea şi pe el. Am învârtit cheia în contact şi am auzit motorul huruind animalic, urmat de nişte vibraţii uşoare. Mi-am strâns ochii înainte să pornesc de pe loc şi am înghiţit o gură adâncă de aer. Mâna mea a plecat singură, conturând o cruce mare pe pieptul meu. Nu am mai condus niciodată!
 
Am apăsat cu o uşoară tragere de inimă pe acceleraţie. Speram doar să reuşesc să conduc. Ştiam câteva şmecherii la volan de la prietenii mei din Italia dar nu le încercasem niciodată. Acum încercam însă să mă concentrez să-mi aduc aminte ce trebuia să fac. Să apăs pe ambreaj, să mişc din cutia de viteze, să privesc înainte şi să schimb vitezele în funcţie de viteză. Frâna atunci când trebuie. O.K, după această scurtă recapitulare am fost gata să pun pentru prima dată o maşină în mişcare. „La nai*a! Ce caut eu aici? Cum am ajuns să conduc o maşină încercând să fug de nişte psihopaţi pentru a nu mă omorî, ajungând să fug chiar cu unul dintre ei. Perfect, viaţa mea devine din ce în ce mai interesantă!”, mi-am spus, ieşind cu grijă pe porţile garajului şi apoi pe străduţa mică. În câteva minute vedeam casa prin oglinda retrovizoare la depărtare, ca şi când ar fi fost desprinsă dintr-o poveste de groază, putând să-ţi imaginezi deja semnele indicând: „Nu vă apropiaţi” sau „Dacă vrei să mori, atunci înaintează”. 
 
Picături de transpiraţie îmi alunecau pe frunte. Eram panicată i puteam să simt asta intrându-mi în sânge. Îmi muşcam din când în când buza de jos, ascultându-l pe Sasule indicându-mi drumul. Începeam să cred că experienţa asta mă va traumatiza şi o să mă afecteze următoarea dată când aveam să mă mai urc la volan. Mergeam cu privirea aţintită în parbriz spre drum, trecând prin nişte curbe. Un gând fulgerător mi-a trecut prin minte. Tot ce trebuie să fac este să trag de volan spre un copac şi apoi totul s-ar fi terminat. Am fi ricoşat prin parbriz şi ne-am fi pierdut cunoştinţa, murind în cele din urmă. Nimeni nu ne-ar fi găsit la timp în pustietatea asta. Am înghiţit nervoasă în sec. Aş fi scăpat de tot în sfârşit. Aş fi ajuns pe acea pajişte, cu tălpile goale, fugind spre libertate. Toată durerea s-ar fi terminat. Şi asta doar cu un simplu gest. Pusesem deja ochii pe un copac mare la capătul curbei. Nu îmi venea să cred că fac asta. Încă câţiva metri şi apoi sfârşit. Am zâmbit ştrengar. Eram pregătită să nu mai mişc volanul pentru a lua curba, dar nu am putut. Ceva din mine nu a putut să mă lase să fac asta. M-am blestemat pentru că nu am putut să fac asta. Că mi-e prea frică să pun capăt poveştii ăsteia cumplite. Dacă ştiam că nu aveam să pierd controlul volanului, l-aş fi lovit de nervi. 
 
-Nu te mai juca, am auzit vocea brunetului. Fii atentă la drum!
 
Am mârâit nervoasă. Mă uram. Nu aveam curaj să sfârşesc o poveste plictisitor de lungă. Nici eu nu mă mai înţelegeam. Acum câteva ore eram convinsă că trebuie să lupt pentru viaţa mea şi acum vreau să mă sinucid deşi nu am tupeul să o fac. Ce se întâmplă cu mine? De ce totul e aşa de complicat? M-am uitat prin oglinda retrovizoare la brunetul ce stătea relaxat în scaunul pasagerului. Probabil că şi-a dat seama ce voiam să fac şi că totuşi nu sunt în stare de nimic. Doar vorbele sunt de mine. Din cauza asta nu avea nici un muşchi clintit, având încredere că o să ajungă sigur la destinaţie cu mine. Încercam să-mi păstrez calmul şi să nu încep să înjur şi să urlu. Ultimul lucru pe care voiam să-l fac era să primesc o palmă peste faţă şi Doamne fereşte să pierd controlul volanului, dându-mă cu capul de geamul din dreapta mea. Mi-am muşcat buza cu putere, simţind gustul slab al sângelui. Cineva să mă ciupească pentru că vreau să mă trezesc!




<<< To be continued >>>


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

16 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:33

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16]
 
                                                                                                                   Capitolul 16

            Trecuseră ore întregi de când plecasem. Eram epuizată şi mă simţeam rău, înţepenită în scaunul şoferului, obligată să conduc. Sasuke a stat permanent cu faţa pe parbriz, privind afară spre ceva ce doar el putea să observe. Acum ceva timp am vrut să pornesc radio-ul, însă brunetul îmi dăduse peste mână, spunându-mi că are nevoie de linişte. Cât avea de gând să se mai prelungească această linişte? Mă simţeam inconfortabil, simţindu-i privirea aţintită asupra mea. M-ar fi ajutat dacă s-ar fi întors în altă parte, dar presimţeam că avea să mă mai privească încă o bună bucată de timp, până am să cedez şi am să recunosc că sunt obosită. 
       Nu îmi plăcea să fac lucruri pe care nu le voiam. Orgoliul meu îmi striga în urechi că nu ar fi trebuit niciodată să-l ajut însă avea dreptate, fără el, afară, în sălbăticie, aş fi murit. Farurile mă orbeau în timp ce treceam pe autostradă, dându-mi seama că ne apropiam de un oraş. Nu ştiam unde suntem sau unde mergem şi aş fi vrut să aflu. Însă, dacă aş fi ştiut, misterul s-ar fi năruit şi aş fi rămas obosită, pe scaunul meu, încercând să-mi ţin ochii deschişi încă puţin. 
 
Am zărit în depărtare o ieşire şi Sasuke mi-a făcut semn spre ea. Indicatorul indica mare, cu litere ascuţite, numele oraşului „New York”. Citisem mult despre oraşul acesta. Acţiunea cărţilor îl prezentau ca un oraş mare, foarte aglomerat, cu miliarde de oameni călătorind în fiecare zi. Mi-o aminteam pe Jannet, personajul unei cărţi al cărui nume nu mi-l puteam aminti, căutându-şi iubitul disperată, lumea indiferentă de care se lovea şi maşinile care ameninţau să o lovească când trecea în fugă străzile largi. Acesta era New York-ul? Mă fâţâiam pe scaunul meu, aşteptând să-l descopăr. Sasuke se uita pe sub gene la brusca mea stare de dispoziţie. Am încercat să mă calmez, însă n-am reuşit. Luminile se vedeau în depărtare, puncte de strălucire adunate una lângă alta, formând un oraş. 
 
 
Peste câteva minute bune am traversat un oraş întreg, cotind pe o străduţă mică, luminată slab. Eram profund impresionată de blocurile înalte pe lângă care treceam. Şi în Milano aveam astfel de blocuri, dar aici erau mai înalte şi mai captivante. M-am lăsat pe spate, comodă, când am văzut casa în stil victorian, întunecată de noapte. Picioarele îmi erau amorţite pe pedale şi nu îmi mai simţeam mâinile cum ar fi trebuit să o fac, ţinându-mă de volan. Mă miram cum Sasuke nu părea deloc obosit, din potrivă, părea energic şi gata de… ceva. Începea să-mi placă să conduc. Mă făcea să uit de tot ce mă aşteaptă afară, neprotejată de capota dură a maşinii. Am parcat în faţa casei şi mi-am dat fericită centura jos, deschizând portiera ca pe o portiţă de Rai, ieşind în adierea rece a nopţii, respirând aerul proaspăt adânc în plămâni şi întinzându-mi mâinile şi picioarele. Sasuke era în spatele meu, sprijinit de maşină, uitându-se la mine. 
 
-Ce? Am făcut ceva? am întrebat, închizând maşina şi aşteptând să intrăm în casa mare şi frumoasă, ce avea un aer luxos. 
 
Am păşit pragul şi m-am simţit captivă când uşa s-a închis în urma mea şi zgomotul cheii învârtită în broască s-a auzit. „Exact ca şi atunci, când „Mama” închidea uşa după ce plecau sau veneau clienţi, anunţând dezastru, durere, depresie”, mi-am spus, urmându-l spre etaj, unde mi-a făcut semn spre una dintre cele două uşi. Casa părea mult mai mare, dar greşisem. Numărasem doar cinci uşi până acum. 
            Priveam patul absentă, simţindu-l în spatele meu, braţele sale încolăcindu-mi-se în jurul taliei. Mi se părea un gest mult prea romantic pentru relaţia noastră, însă mi-am lăsat capul pe spate, odihnindu-mă pe umărul lui. Îi simţeam zâmbetul pe pielea mea atunci când mă săruta. „Ar trebui să-l opresc. Am căzut de acord că nu am să permit să mai fiu forţată de nimeni să fac ceva ce nu-mi place”, gândeam, însă acum nu eram forţată în nici un fel şi deşi m-aş fi iubit să o spun, nu puteam să mă abţin să-l ating. Era un magnet, ceva de care oricum nu aş fi reuşit să scap. „Dar magnetele nu se atrag întotdeauna” am gândit şi m-am blestemat pentru acest adevăr. 
 
M-a împins spre pat şi, dacă aş fi încercat, poate aş fi putut să-l opresc şi să ies în momentul următor pe uşă, luându-i maşina şi făcându-mă nevăzută, dar ceva din mine mă oprea, înlănţuindu-mă complet în braţele lui slabe, rănite şi bandajate. Ne-am aruncat pe salteaua moale şi, complet cufundată în jocul limbilor noastre, nici măcar nu i-am simţit greutatea peste corpul meu firav. Am încercat să mă ridic, dar în zadar, când bretelele sutienului mi-au alunecat de pe umeri şi privirea lui trecea jucăuşă peste sânii mei goi. Nu roşisem niciodată. Încă acum, simţindu-i privirea arzându-mi pielea, nu-mi puteam opri obrajii să-şi schimbe culoarea naturală. Şi-a dus braţul sub mine, ridicându-mă la buzele lui, apoi coborând la gâtul meu, simţindu-i părul gâdilându-mi faţa atunci când se lăsa mai jos, şi mai jos, până ce a atins un punct sensibil, lăsându-l să-mi savureze fiecare părticică a sânilor mei. 
 
     Am gemut înfundat şi am încercat să nu îmi facă plăcere atingerile lui, să nu cad în ispită. Însă era atât de plăcut.. Am mârâit fericită când un plan nebunesc mi-a venit în minte. Am încercat să ajung peste el şi atunci când într-un final am reuşit, i-am aruncat tricoul pe jos, începând să-i sărut fiecare bucăţică din abdomenul său bine făcut. Fizicul lui mă înnebunea şi nu puteam să nu-mi ling uşor buzele după fiecare sărut. Ştiam că zâmbeşte, îi plăcea să mă simtă dornică să-l gust. M-am aplecat spre fermoarul pantalonilor lui. Îl simţeam încordat şi nerăbdător. Am zâmbit şi m-am ridicat în picioare, aruncându-i pantalonii pe jos. Privirea lui mă dezbrăca, chemându-mă la el.
 
-Ce vedere frumoasă! i-am spus şi în secunda următoare şi-a dat seama de micuţul meu plan diabolic. Serios acum, doar nu credeai că sunt nebună să termin aşa ceva?! am minţit. În orice caz, îţi urez noapte bună. Foarte bună!
 
Spuneam în timp ce mă deplasam senzual până la uşă. Atinsesem ceva, o emoţie, pentru că îl simţeam încordat, dorindu-şi să glumesc şi să mă întorc înapoi. Dar asta nu se va întâmpla. Nu mai are control asupra mea iar eu nu am de gând să mai suport orice lucru. Eram pregătită să mă fac nevăzută pe coridor, când i-am auzit vocea răsunând ironică şi enervant de dulce. 
 
-Bravo, curajoaso! M-ai înnebunit complet! O singură problemă. În casa asta există un singur pat în care poţi dormi, şi este acesta.





<<< To be continued >>>


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

17 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:34

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16]
 
                                                        
                                                       Capitolul 17
 
Am aruncat o privire speriată peste umăr la faţa perversă ce-mi muşca zonele intime cu privirea. De ce nu m-am gândit la asta mai devreme? De ce a trebuie să mă joc eu cu focul? Cine ştie în ce m-am mai băgat şi de data asta singură! Am înghiţit în sec şi am abordat cea mai calmă faţă de care dispuneam în acel moment atunci când m-am întors. S-a uitat la mine amuzat, ştiind că nu mai am nici o scăpare. Mi-am dat ochii peste cap, înaintând cu un pas spre pat. Sasuke îmi făcea semn să mă apropii mai repede însă mi-era teamă că orice pas făcut o să fie fatal. Eu, în pat, cu el. Nu. Niciodată.
            Căutam speriată ceva prin camera mică care mi-ar fi putut servi drept ajutor, sau poate ceva care i-ar distrage atenţia. Nimic nu ardea în jurul meu, nu era nici un cutremur sau o tornadă. Cel puţin nu ceva care l-ar fi determinat să-şi mute privirea pentru două secunde în altă parte- timp suficient, credeam, ca să pot să fug cât mai departe. Însă nimic nu mă ajuta iar secundele treceau, Sasuke devenea nerăbdător. Mi-am muşcat limba de fericire când am zărit ceva strălucitor pe noptieră. M-am năpustit pe pat, sărind peste el şi luând cheile maşinii ce mă aştepta afară. Nu puteam să cred că eu chiar reuşisem. Am continuat, mândră, îndreptându-mă pentru a doua oară spre uşă. 
 
-Cum am spus, Sasuke, vorbeam răzând învingător, în timp ce gesticulam fără să mă opresc cu mâna în care ţineam cheile, îţi urez o noapte cât mai bună. Ne vedem mâine dimineaţă..
 
„Dacă mă mai găseşti” am adăugat în minte, abţinându-mă să nu chicotesc. Ştiam că-i dădusem replica finală după modul în care mă privea. Mă bucuram că orgoliul lui era mult prea mare că să-mi spună să rămân, fără să ocolească subiectul. Nu voia s-o recunoască. Nici nu trebuie, sincer, îmi făcea o favoare. Şi-a muşcat buza, aruncându-şi încă o dată privirea peste corpul meu aproape dezbrăcat. Reuşisem în fuga mea să-mi pun înapoi maioul. Ar fi vrut să se bucure totuşi de minunata privelişte înainte să plec. 
 
-Noapte bună, Sakura. 
 
În voce i se auzea reţinerea. Ar fi vrut de fapt să strige că mă obligă să rămân şi i-am făcut semn cu mâna înainte de a-l lăsa să se răzgândească. Am coborât scările şi m-am bucurat că, în graba mea, nu mă împiedicasem de trepte. Am deschis uşa şi am fugit spre maşină, noul meu dormitor pe o perioadă, speram eu, cât mai mică. M-am făcut comodă pe bancheta din spate, simţind frigul nopţii intrându-mi prin oase. Priveam spre singurul geam luminat al casei şi-mi repetam în minte că oricât de frig mi-ar fi, nu am să pun piciorul înăuntru. Şi dacă aş fi făcut-o, ei bine, presupun că ar fi fost foarte amuzant să încerc să găsesc ceva de îmbrăcat într-o casă străină cu un nebun ce se plimbă pe coridoarele întunecate încercând să mă prindă. Parcă auzeam replicile spectatorilor spunând: „Nu intra acolo. Nu te duce! Nu intra!”. Oh Doamne, nici nu aveam de gând să o fac! Am închis ochii obosită, încolăcindu-mi braţele în jurul pieptului. Speram doar să adorm chiar dacă clănţănitul dinţilor mei se auzea în ecou în întreaga maşină. 
 
 
Auzeam paşi pe alee, afară, şi m-am ridicat imediat, privind pe geam. Nu era nimeni afară. Am înghiţit în sec, punându-mi înapoi capul pe banchetă şi încercând să ignor sirenele ce ţipau în subconştientul meu să fug înapoi în casă pentru că acolo, afară, eram complet vulnerabilă. Însă nu puteam să o fac, nu după ce ceasul electronic arăta trei dimineaţa. Nu am rezistat atât doar ca să-i arăt acum că a câştigat! „Şi dacă afară e un criminal?”, m-am întrebat. Mi-am dat o palmă uşor peste frunte. Normal că nu era nici un criminal. Nu e nimeni! M-am aşezat înapoi pe bancheta, încercând să adorm din nou, însă aveam un gol în stomac. Ceva nu era în regulă. În maşină se auzea respiraţia mea uşoară, calmă. M-am ridicat imediat, înfricoşată; eu îmi ţinusem respiraţia în ultimele câteva secunde. Am încercat să deschid uşa dar era blocată. Am lovit geamul cu putere însă fără succes. Eram blocată acolo, speriată. Nici măcar nu eram pregătită să mor! 
 
-Oh, sincer acum Sakura, calmează-te! vocea aceea mi-a electrocutat gândirea, îndreptându-mi imediat privirea spre scaunele din faţă. Pe locul din dreapta, cu picioarele comod ridicate pe bord, stătea Sasuke, zâmbit amuzat de felul în care am încercat să evadez. Am înghiţit în sec. Şi totuşi eram blocată cu el în maşină. Voiam să ies simţind dintr-odată că nu mai am aer. 
 
S-a ridicat şi a trecut printre scaune aşezându-se peste mine. Spaţiul era strâmt pentru mine, însă cu el acolo nu mai aveam pe unde să mă mişc. Simţisem asta de la bun început. Ceva rău. Asta era, în tot timpul acesta s-a jucat cu mine. Asta face şi acum, şi uram să nu am nici o şansă să mă apăr. A început să mă sărute pe buze, nebunesc, plimbându-şi limba rapid peste dinţii mei. Încercam să mă feresc însă nu reuşeam. Mă ţinea strâns la pieptul său, înlănţuită în braţele lui puternice şi, deşi erau rănite, mă ţineau ferme. M-am agăţat de portieră însă era tot închisă. S-a dezlipit de mine şi deşi era întuneric, îi puteam simţi privirea concentrată asupra buzelor mele fierbinţi şi urechile concentrate pentru a-mi auzi inima pulsând nebunesc în piept. Nu mai puteam să mă joc, să-l mint şi să fug. El deţinea controlul şi ştiam că nu se va opri. Niciodată nu o s-o facă. Aşa este el, natura îi creează dorinţa. Nimeni nu-l poate opri, eu nu am să reuşesc să îl opresc. 
 
Agăţată de banchetă aşteptam nepăsătoare să mă dezbrace, să se distreze şi apoi să plece. Mi-a dat mâneca tricoului şi mi-a sărutat umărul. De ce îi plăcea atât de mult să se joace? Mai bine ar termina totul repede şi ne-am comporta ca şi când nimic nu s-a întâmplat. Am simţit cum mă ridic de pe banchetă şi ajung fără să-mi dau seama peste el. Aştepta probabil ca, măcar o dată, să-l sărut şi eu, însă nu am făcut-o. Nu am putut. A zâmbit şters şi s-a făcut comod, cu ochii închişi. Mă uitam la el prin întuneric încercând să înţeleg ce se întâmplă. E un plan sadic?
 
-Noapte bună! i-am auzit vocea şi am rămas mult timp uimită, uitându-mă la el, distingându-i trăsăturile frumoase şi mulţumindu-i că a făcut asta, până când mi-am aşezat capul pe pieptul său şi am închis ochii, adormită, invadată de mirosul său de gel de duş bărbătesc.



 
To be continued…


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

18 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:35

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16]

                                                                                  



Capitolul 18

        Simţeam frigul dimineţii intrându-mi adânc prin oase şi mi-am deschis obosită ochii, uitându-mă în jurul meu. Parbriz, scaune, eu, Sasuke. Nimic nu se schimbase în cele câteva ore pe care le dormisem foarte incomod. Mă aşteptam să fi visat întâmplarea de azi-noapte, însă stăteam pe brunet conştientă că totul a fost real. „De ce a făcut asta?”, mă întrebam. Nu îl înţelegeam. Acum era pervers şi rău iar apoi vine aici, alături de mine, dându-şi în schimb patul comod şi călduros. 
          Am încercat să mă ridic şi am împins portiera, izbutind să sar ca prin magie peste el afară, unde constatasem că era şi mai frig. Mi-am dus instinctiv mâinile în jurul trupului meu, balansându-mă de pe un picior pe celălalt. M-am uitat înapoi, spunându-i brunetului să se ridice de-acolo şi să intre în casă. Ultimul lucru pe care mi-l doream era să răcesc. S-a ridicat imediat, întrebându-mă curios de unde ştiam că nu doarme. Am zâmbit ironică. 
 
   -Cine a spus că am ştiut? 
 
            Mi-a aruncat o privire malefică şi în secunda următoare a început să mă fugărească prin faţa casei. Rădeam şi ţipam, ameninţându-l în timp ce încercam să nu mă las prinsă în mâinile lui. Dar când i-am simţit braţele puternice prinzându-mă şi ridicându-mă în aer am ştiut că jocul era pierdut. Dar nu mă puteam opri din a râde şi nu-mi puteam aduce aminte când a fost ultima dată când am râs atât de tare. M-a târât pe sus până în casă, unde m-a strecurat în pat. L-am privit cum îşi ciufulea părul şi zâmbea privindu-mă. Mă întrebam ce s-a întâmplat. Dacă băuse ceva ieri seară şi efectul alcoolului nu îl părăsise. Dar părea atât de treaz şi de vioi. Îmi dădusem seama că tot acest timp cât analizasem gravitatea situaţiei stătusem încruntată şi nu puteam să nu aud chicotele lui atunci când mă privea. Am încercat să găsesc o modalitate cât mai bună de exprimare dar pur şi simplu l-am întrebat de ce se comportă aşa cu mine. De ce a venit noaptea ca să doarmă cu mine. De ce încearcă atât de mult să mă facă să râd.
 
        -Am avut acum mult timp o prietenă care a trecut prin lucruri asemănătoare ca şi tine. Mă gândesc şi acum cum era înainte ca totul să se întâmple. Îi plăcea să cânte la pian, era vorbăreaţă şi foarte amuzantă, spunea, în timp ce zâmbea parcă văzându-şi prietena chiar acum acolo, râzând. Dar când a reuşit să se întoarcă acasă era complet schimbată. Mereu cerceta fiecare chip, fiecare loc, temându-se că ei se vor întoarce şi o vor omorî. Îi era frică să se apropie de pian, de vechea ei viaţă, ştiind că poate dacă ar fi făcut-o i s-ar fi întâmplat din nou acele lucruri. Mereu încercam să-i ridic moralul, o fugăream şi ne distram împreună. Cred că am început să fac şi cu tine acest lucru din instinct.  Inevitabil am ajuns şi eu să conduc astfel de afaceri, dar asta e o altă poveste. Însă, Marry a murit oricum de mult timp. 
        -De ce? l-am întrebat şi puteam să-l văd cum o parte din el i se frângea de durere. Oricine ar fi fost această Merry, îşi lăsase amprenta peste viaţa lui. Poate o iubise.
        -Când a aflat ceea ce sunt, într-un gest de nebunie a pus mâna pe pistol şi… a făcut o pauză lungă, privind atent un punct necunoscut şi părând să-şi aducă aminte despre ceva ce încercase să uite atâta timp. Nu am ştiut niciodată că toată povestea asta o afectase atât de mult! Am încercat să o fac să uite, dar nu am reuşit. De câte ori voiam să o sărut urla speriată. Îi vedea pe ei în loc de mine! 
 
Îl priveam cum trecea prin mai multe stări, schimbându-şi expresiile în câteva secunde. Prima dată era furios pentru ceea ce făcuse Marry, apoi simţeam cum tristeţea îl cuprinde şi tonul său scădea într-unul murmurat, ca în cele din urmă să sfârşească învinovăţindu-se pe sine pentru ceea ce acea fată a făcut. S-a scuzat şi a părăsit camera. Am privit uşa preţ de câteva secunde, încercând să simt ceea ce şi el simţea. Şi eu mă blestemam pentru că Hinata murise şi ştiam că a fost vina mea, însă nici un regret de pe acest pământ nu mai putea să o aducă înapoi. Destinul îi ştersese complet urmele existenţei, aruncând-o într-un loc permanent, de unde nu se va mai întoarce niciodată. M-am ridicat cuprinsă de adrenalină şi am coborât scările până jos, unde l-am zărit pe Sasuke stând pe un scaun cu faţa acoperită de palmele sale mari. M-am apropiat încet, lăsându-mi picioarele să alunece pe gresia rece. Când mi-a auzit paşii s-a întors surprins spre mine. 
 
-Nu o cunosc pe Marry dar sunt sigură că a fost cineva important în viaţa ta, a zâmbit când mi-a auzit cuvintele şi mi-a făcut semn să mă apropii. Cred că a ţinut mult la tine dar uneori nu orice persoană poate să facă faţă acestor lucruri care li se întâmplă în mod inevitabil. Acum poate că înţeleg pentru prima dată cât de puternică am fost să ajung până aici deşi mi-am repetat în minte întotdeauna ce fiinţă slabă sunt. Oricum, Marry a ajuns într-un loc mult mai bun, unde nu trebuie să mai cunoască teama şi durerea niciodată.
 
   M-am aşezat lângă el pe un scaun şi l-am privit, sperând că a înţeles că toţi suntem trecători şi că probabil Marry crede acum că i-a făcut o favoare. A murmurat ceva şi am putut să citesc pe buze câteva cuvinte, înţelegând că şi-a dat seama de ceea ce am vrut să spun. „Toată lumea va muri încurând oricum..”, am citit şi am zâmbit, ridicându-mă şi îndreptându-mă spre camera mea, fericită că-mi făcusem datoria. 
        Am aşteptat acolo ore întregi, fixând pereţii albi cu privirea şi gândindu-mă la orice. La Milano, oraşul meu natal, la lumea ce continua să se bucure de viaţă acolo fără să-şi aducă aminte de fata cu chip alb şi păr roz ce obişnuia să plângă în fiecare noapte gândindu-se la câte pierduse şi că nu-i mai rămăsese nimic pentru care să lupte. Vânzătoarea nu mai ţinea minte zilele în care fetiţa avea părul roz peste faţă ca să-i acopere obrajii cu lacrimi uscate şi ochii roşii obosiţi şi gluga neagră pe cap, rugând-o să-i dea un colţ de pâine rămas. Colegii de clasă uitaseră de fata pe care o trăgeau de păr şi o batjocoreau. Nimeni nu-şi va aminti vreodată că eu am existat. Şi în acel moment, am înţeles. Viaţa e grea şi apoi mori. Iar cei ce m-au înconjurat atâţia ani nu s-au obosit să mă cunoască. Nimeni nu ar fi ghicit vreodată că voiam să mă sinucid. Îmi ascundeam sentimentele cu un zâmbet mare, o inimă de aur şi minciuni, aşa cum cred că o făcuse şi Marry acum mult timp, înainte să moară. Şi cel mai dureros lucru era să simţi cum te îneci, chiar dacă îi vedeai pe toţi în jurul tău respirând.


 
 To be continued…


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

19 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:36

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

 Povestea mea [+16]                                                                                                   




Capitolul 19

 
     „Privea captivată mâna lui Cam, care i-o prinsese pe a ei. Până atunci nu-şi dăduse seama că nuanţa pielii lor se potrivea atât de bine. În marea de oameni mereu bronzaţi din sud, pielea ei albă o făcuse întotdeauna să se simtă altfel. Dar pielea lui Cam era atât de extraordinară, atât de nemaivăzută, aproape metalică- şi acum îşi dăd…”, am închis cartea şi am aşezat-o în linişte pe noptieră atunci când am auzit paşi apropiindu-se de uşa dormitorului. Mă întrebam de fiecare dată cum puteau acei paşi să fie atât de egali, auzindu-se mereu cu un mic ecou tremurat în liniştea deplină a casei. Mi-am ridicat privirea când uşa s-a deschis, zărind trupul bărbătesc din prag. Şi-a aruncat privirea preţ de câteva secunde peste corpul meu, apoi a înaintat, aşezându-se lângă mine. Am tresărit când i-am simţit degetele mângâindu-mi obrazul uşor, întorcându-mă spre el.
 
   -Am crezut că pleci. Aşa mi-ai spus azi dimineaţă, Sasuke, am murmurat, auzindu-mi vocea puţin răguşită. 
 
     Mi-a prins mâna şi m-a tras peste el, sărutându-mă apăsat peste gură. Mi-a muşcat buza obligându-mă să-mi deschid gura. În cele din urmă i-am simţit limba încolăcindu-se cu a mea, într-un vals nebun şi periculos. M-am desprins din sărut atunci când am rămas fără aer, aşezându-mă înapoi lângă el. S-a aplecat peste pat şi şi-a scos o ţigară din pachet, aprinzând-o. Fumul s-a împrăştiat în câteva secunde în toată încăperea. Trăgea cu lăcomie din acel drog şi mă întrebam ce-i plăcea atât de mult. Niciodată nu am fumat. Nu m-a interesat să mă autodistrug. Viaţa avea oricum această plăcere vinovată şi am considerat că nu era necesar să o ajut şi eu. I-am scos ţigara din gură, stingând-o într-o scrumieră pe care o văzusem abia atunci. S-a strâmbat şi s-a întins după mâna mea, dar nu am vrut să i-o dau înapoi. 
 
   -Eşti rea. Foarte rea! Şi fete rele trebuiesc pedepsite! a spus, uitându-se serios la mine dar colţurile buzelor sale îl trădau, zâmbind uşor diavolesc.
 
      S-a aplecat să-mi depună încă un sărut peste buze dar m-am ridicat din pat. Aşa cum mă aşteptam, m-a urmat, venind ameninţător spre mine. Nu voiam să mă joc, nu prea eram într-o dispoziţie bună pentru a-i suporta plăcerile. M-am întors spre el şi acesta a început să-mi urmărească linia claviculelor cu degetul, zăbovind în adâncitura dintre ele. Am tras aer în piept simţind cum mi se face pielea de găină. S-a aplecat spre mine şi buzele lui erau atât de aproape de gâtul meu, încât am pus mâna pe umărul lui şi am făcut un pas înapoi. M-a mustrat din priviri, apropiindu-se încă o dată de mine, reuşind cu un gest prea rapid să-şi aşterne buzele peste pielea albă a gâtului meu, plimbându-le rapid. Am încercat încă o dată să mă despart de el dar mi-a prins încheietura, fiindu-mi imposibil să evadez din strânsoarea lui. I-am murmurat numele apăsat atunci când a coborât spre adâncitura decolteului meu însă nu s-a oprit. Îi simţeam pofta lacomă cu care-mi savura pielea, prinzând-o uşor între dinţi de câteva ori. 
 
Închizându-mi ochii rememoram inconştient scenele întâmplate acum mult timp, în acea casă. Atunci când, în toiul nopţii, auzeam soneria şi mă ascundeam printre pernele murdare. Paşii urcând pe scări şi mâna ce mă prindea de încheietură, smulgându-mă din liniştea apăsătoare, împingându-mă pe hol şi aşezându-mă pe un pat alături de un bărbat al cărui chip nu îl mai văzusem niciodată şi poate că nici nu aş mai fi făcut-o vreodată. Însă când buzele lui le-au atins încă o dată pe ale mele, realitatea a năvălit peste mine, gustul său de mentă trezindu-mă din amintirile dureroase. Am simţit cum boabe de apă mi se rostogoleau încet peste obraji, simţind din nou acea teamă pe care o împărtăşeam cu Ino şi celelalte fete acum ceva timp. Sasuke s-a desprins din sărut imediat ce mi-a simţit lacrimile peste buzele noastre, dar a continuat nepăsător peste câteva secunde. Am crezut că… Ce am crezut de fapt? Că o magie a unei poveşti pe care mi-a împărtăşit-o acum câteva zile va schimba povestea? Nimic nu ar fi schimbat ceea ce sunt- jucăria oricui. Neputincioasă, singură, înfricoşată. Rememoram acum, după mult timp, tot ceea ce simţeam de când am privit pe geamul dubiţei în acea zi, în mijlocul pustietăţii. În ziua în care Hinata nu avea să mai vadă soarele niciodată. 
 
M-am smucit în cele din urmă din braţele lui, însă privirea lui furioasă m-a oprit din a mă face nevăzută pe coridor, departe de el. M-am cutremurat când palma lui a făcut contact cu obrazul meu, împingându-mă în perete. M-am prelins de-a lungul său, atingând şocată podeaua. Mi-am dus degetele peste locul lovit, simţind o picătura de sânge alunecându-mi în colţul gurii şi în acel moment o nouă avalanşă de lacrimi a început să-mi curgă din ochi. Nu-mi păsa că Sasuke se uita la mine şi vedea cât de tare mă afectase comportamentul lui. S-a aplecat şi m-a ridicat cu putere în picioare, probabil învineţindu-mi încheietura. M-a împins încă o dată în perete, văzând cum şi-a încleştat pumnul. Am închis ochii, aşteptând lovitura şi gândindu-mă că pumnul său avea probabil să mă aducă la inconştienţă. Dar pumnul său mi-a atins uşor tâmpla, izbindu-se cu putere de perete. A înjurat, privindu-mă cum mă abţineam cu greu să nu gem de frică. Ultimul lucru pe care l-am auzit a fost uşa închizându-se în urma sa şi în secunda următoare eram acoperită de perne în pat, ascunzându-mi lacrimile ce nu se opreau. 
 
Nu-mi venea să cred că Sasuke a făcut asta. Am avut încredere în el, greşeala mea. Realizam cât de uşor este să-ţi pierzi încrederea faţă de cineva, cum tot ceea ce simţi se schimbă în câteva secunde. Poate că aş fi vrut acum să vină şi să se aşeze lângă mine, să-i citesc părerea de rău din ochi. Dar nu suntem în filme. Nici un băiat nu o să facă asta vreodată.. Dar îmi pasă, întotdeauna o să-mi pese. Nu pot doar să dispar? Auzeam o voce ce-mi şoptea la ureche: „Fă Pământului o favoare, Sakura, şi i-a un pumn de pastile. Înghite-le cu puţină vodkă. Renunţă. Şti că nu poţi face asta. O să eşuezi, încetează să mai încerci. Nimeni nu te place. Nimeni nu te vrea. Omoară-te, omoară-te” şi cu acea voce, am adormit fără să-mi dau seama.
 
 

To be continued…


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

20 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:36

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16]
 
                                                                                                                  Capitolul 20



A doua zi dimineaţă am încercat să mă ascund de razele ce intrau printre perdelele albe, transparente. M-am ridicat din pat şi privirea mi-a căzut, involuntar, pe încheietura mâini mele. Aşa cum m-am aşteptat, era vânătă şi atunci când am încercat să mi-o ating, mi-am muşcat uşor limba de durere. Am revăzut scenele din seara precedentă, Sasuke care voia să se joace, eu respingându-l şi mai apoi.. Bătaia. Am zâmbit strâmb, încercând să nu mă gândesc la nici o încheietură învineţită sau cuvinte de gheaţă ce mă îndemnau să-mi curm suferinţa. M-am strecurat pe hol, încercând să nu fac gălăgie. Mi-am dat seama că Sasuke nu mai urcase înapoi în pat, probabil mulţumindu-se cu canapeaua. Nu-mi păsa oricum, nu după tot ce îmi făcuse aseară când începeam, în sfârşit, să am încredere în el. Am deschis uşa şi am scos câteva înjurături când scârţâitul a întrerupt liniştea. Am auzit un murmurat iar apoi voci, voci pretutindeni. Le auzeam cu diferite accente, tonalităţi. Unele îmi urlau în urechi, altele şuşoteau în spate. 
    Am încercat să mă îndepărtez, dar mă urmăreau pe hol, apoi jos pe scări. Mi-am dus mâinile la urechi, fugind. Vorbeau, murmurau, râdeau. Îmi auzeam numele strigat de mii de ori. „Ce mai aştepţi, huh? Omoară-te!” le auzeam şi mi-am dat seama că aveam să înnebunesc. Nu ştiam de unde veneau aceste voci, dar umbrele aruncate de obiecte se înălţau, formând corpuri mici care mai apoi au început să păşească spre mine. Era imaginaţia mea? Hinata şi Ino mă priveau urât, la capătul holului, încercând să mă prindă din urmă. Mâinile lor atârnau pe lângă corp ca nişte paie, albe ca varul, iar feţele lor străluceau, orbindu-mă. Mă urau, încercau să mă prindă, să mă strângă de gât şi să-mi plătească pentru toate lucrurile pentru care le-am făcut. Ştiam că sunt invidioase. Invidioase că eu eram aici, bucurându-mă de o gură de aer proaspăt şi luptând în continuare, iar ele acolo, blestemând, dorind să se întoarcă, ştiind că nu era corect ca o fată ca mine, slabă şi temătoare, să se afle aici, în locul lor. Aşa am fost mereu.. Îmi strigau numele şi ecourile mi se loveau de timpan, vibrând ameninţător în jurul meu. 
 
      -Linişte! Am murmurat, însă nu mi-am auzit vocea în gălăgie. 
 
  Degetele Hinatei s-au arcuit şi i-am văzut zâmbetul angelic transformându-se într-o schimonoseală oribilă. Mâna ei a trecut prin trupul lui Ino, strângându-mi gâtul. Am încercat să ţip, dar nu aveam voce. Am închis ochii, simţind lacrimile ce vor să iasă afară. Lucrurile nu ar fi trebuit să fie aşa, eu ar fi trebuit să lupt şi să câştig. Totul e atât de complicat! 
 
      -Nu sunteţi aici. Voi sunteţi moarte! am urlat, desprinzându-mă din ghiarele fetei. 
 
  M-am împiedicat, simţind cum plutesc pentru câteva secunde departe, într-un alt univers. Vocile se auzeau deasupra mea, undeva unde probabil că nu am fost de fapt niciodată, aproape imperceptabile. De ce se întâmplă asta? De fiecare dată când te decizi să lupţi este ceva acolo jos ce te trage înapoi, viaţa îţi plănuieşte apoi o nouă lovitură, şi poate încă una. Umbrele negre ce vor să te prindă pe veci te înnebunesc. Mi-era frică de mine, de ceea ce puteam să aud şi să văd. Oare îmi pierdeam minţile cu adevărat? Însă am simţit duritatea scărilor iar apoi am căzut, rostogolindu-mă. Am încercat să mă târăsc neputincioasă pe covor, simţind rana deschisă din abdomen. Sângele se îmbiba cu materialul la fel de roşu al covorului, fără să creeze un contrast. Am tuşit sec, epuizată, întorcându-mă pe spate. Albul tavanului mă orbea, acaparându-mă, şi în scurt timp imaginile s-au diluat, lăsându-mă inconştientă în liniştea deplină a camerei. 
 
 
     Am deschis ochii instantaneu când am auzit uşa deschizându-se. Nu mă aşteptam să mă trezesc în pat, învelită. Speriată, mi-am ridicat pătura, pipăind bluza albă acum schimbată în roşu datorită sângelui. Sasuke stătea sprijinit de uşă, privindu-mă confuz. Ce gândea acum, că am încercat să mă sinucid? Nu ar fi fost de mirare, păream genul de fată care ar face aşa ceva- mă gândisem fără să vreau de multe ori la acest lucru, fapt care mă punea într-o lumină total neinteresantă legat de acest subiect- şi brunetul mă analiza ca şi când data viitoare când avea să mă lase singură în casă ar trebui să mă lege. 
 
      -Eşti bine? s-a trezit întrebând, în loc să mă certe pentru ceea ce făcusem. 
      -Sunt bine. 
      -Nu araţi bine, a murmurat, venind mai aproape de mine. 
      -Atunci nu te mai uita. 
 
   Mi-am întors privirea, aţintindu-mi-o pe geam. Am rămas înmărmurită când am văzut întunericul nopţii înlocuind lumina soarelui. Cât dormisem sau, mai bine spus, cât zăcusem acolo jos, inconştientă? Speram să fiu bine, trebuia să fiu bine. Acum mult timp mi-am promis că am să lupt şi nu am de gând să mai încalc încă o promisiune, să mă mint singură aşa cum obişnuiam să o fac până atunci. „Dar ultima dată când ţi-ai promis asta ai văzut-o pe Hinata strângându-te de gât. Şi vocile. De ce nu renunţi acum, cât încă mai ai ocazia?”. Mi-am scuturat capul, încercând să-mi alung acest gând pentru că data trecută această voce aspră mă sfătuise să mă omor. 
 
      -Oh şi, cât despre rană, este bine. Am curăţat-o, trebuie doar să îţi pui tricoul de acolo pe care ţi l-am lăsat. Nu o să te întreb ce s-a întâmplat, ceva îmi spune că n-am să te cred. 
 
   Am râs nervos şi i-am mulţumit înainte de a-l lăsa să se facă nevăzut. Nu înţelegeam de ce se comporta dintr-o dată aşa însă acesta era ultimul lucru la care voiam să mă gândesc. M-am ridicat încercând să nu bag în seamă durerea cauzată în urma efortului şi mi-am scos repede bluza, evitând contactul vizual cu rana, apoi punându-mi tricoul lui şi aşezându-mă în pat. Am zâmbit, simţindu-i mirosul întipărit în material şi am adormit cu mirosul său ce-mi invadase nările. 
 


 


To be continued…


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

21 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:37

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16]


                                                                                      


Capitolul 21




   -Sasuke?
 
      Mă plimbam pe holul pustiu, realizând cât de bine îl cunoşteam chiar şi fără o sursă de lumină. Mă ţineam de perete, verificându-mi permanent calea cu cealaltă mână. Când am atins ceva rece, am tresărit fericită, apăsând pe întrerupător şi lăsând lumina palidă să se împrăştie pe lângă mine. Fără să vreau privirea mi s-a întâlnit cu ceasul aflat sus, ce ticăia încontinuu- trei dimineaţa. M-am frecat la ochi, simţind pentru prima dată de când mă ridicasem din patul gol cât de obosită eram. Dacă aş fi ştiu cât e ceasul! I-am mai strigat încă o dată numele brunetului înainte de a mă strecura în toaletă, închizând uşa în urma mea; nici un răspuns, aşa cum mă aşteptam. Mă întrebam doar unde era la ora asta. 
  Am deschis robinetul şi am lăsat apa să curgă, aplecându-mă peste chiuvetă şi întinzând palmele pentru a cuprinde puţină apă, stropindu-mi faţa. M-am scuturat capul şi mi-am şters mâinile, ridicându-mă, spre surprinderea mea, mult mai obosită decât înainte. Mi-am plimbat degetele peste punguţele vineţi de sub ochi. Arătam îngrozitor şi mă simţeam aşa. Expusă şi singură, cu orice dement ce-mi poate sparge uşa, răpindu-mă. Până la urmă nu trebuia să uit de ce eram aici- cineva voia să mă ducă înapoi de unde am venit sau să mă omoare- şi nici una dintre variante nu-mi surâdea. 
 
   -Sakura.. am auzit o voce slabă şoptindu-mi la ureche şi am rămas înmărmurită văzând în oglindă imaginea lui Ino în loc de a mea. Ce cauţi tu pe acest Pământ? De ce mai trăieşti încă? Eu, mai mult decât oricine, meritam să fiu acolo. Eu trebuia să lupt! 
 
      M-am dat un pas înapoi, lipindu-mă de peretele rece. „Ea nu e aici. Nu există. E moartă Sakura, gândeşte-te. Ai văzut-o acolo, atârnând sufocată de funie. Nu are cum să fie aici!”, mi-am spus, îndreptându-mă spre clanţă fără să pierd din vedere oglinda, unde faţa blondinei îmi zâmbea sadic. Am alunecat, prinzându-mă la timp de ceva. M-am uitat în jos, ducându-mi mâna la gură ca să-mi înnăbuşesc ţipătul. Sânge. Sânge peste tot; pe pereţi, pe oglindă, pe uşă, pe podea. Curgea cleios, murdărindu-mi faţa. Am încercat să mă scutur însă părea să mi se lipească de trup, ca un magnet. Eu atrăgeam sângele, eu ar fi trebuit să mor. Respiram alert, căutând din priviri uşa, însă nu puteam să disting nimic datorită roşului de pretutindeni. Ino şi-a întins mâna, chemându-mă, alinându-mă. Voia să vin la ea, şi pentru un moment m-am gândit să cedez. Simţeam teama cu-mi pulsa în vene, învârtindu-mă în micuţa toaletă, zăpăcită. Nimic care să mă ajute, să mă motiveze. M-am năpustit spre podea, prinzându-mi genunchii le piept şi legănându-mă precum o nebună. Disperare, disperare, disperare, disperare. Vreau să se oprească. Am închis ochii, tremurând din toate încheieturile. Mă panicam, deveneam claustrofobă. 
      Dar am auzit uşa deschizându-se şi paşi pe scări. Era el. 
 
   -Sakura, eşti aici? i-am auzit vocea prin uşă. 
 
      Am încercat să articulez cuvântul „Da”, însă limba mi se încurcase în gură. Nu mai gândeam logic, încă aşezată la podea, încă văzând pretutindeni sânge. „Nu pleca. Intră, Sasuke! La nai*a, intră, pentru că am să înnebunesc!” urlam în minte şi parcă auzindu-mă, brunetul a deschis uşa. 
  S-a năpustit în încăpere, aplecându-se şi prinzându-mă de umeri. Mi-am cufundat faţa în părul său, inspirându-i parfumul. Eram în siguranţă acum, simţind că nici o faţă albă din oglindă sau degete reci împleticite în jurul gâtului mei nu aveau cum să mă mai rănească. Şi apoi am înţeles. Sasuke- el era ceea ce aveam nevoie. Salvarea mea. Dacă nu era lângă mine, lăsându-mă singură, începeam să-mi imaginez lucruri. Eram afectată psihic şi acum că aveam mai mult timp singură, toate problemele mă ajungeau. Am crezut că.. N-am crezut de fapt nimic!  
 
   -Mai şti când ţi-am spus că sunt bine? am şoptit, încă tremurând. Am minţit.
 
      M-a ridicat, ţinându-mă în braţe. Orice urmă roşie înfricoşătoare dispăruse, ca şi când nimic nu ar fi existat acolo. El mi-a înălţat cu un deget bărbia, forţându-mă să-l privesc în ochii săi de smoală ce mă atrăgeau înăuntru malefici, deşi păreau atât de calzi şi voioşi. Am închis ochii, încercând să evit privirea lui. Buza îmi tremura şi mi-am dat seama că încă mai eram în stare de şoc. Dacă deschideam acum ochii, aveam s-o văd din nou pe Ino zâmbindu-mi ameninţător? M-am trezit strângându-l mai aproape de mine şi-i simţeam respiraţia lovindu-mi-se de obraji. Cât era de aproape?
 
      M-a condus înapoi în cameră, ascunzându-se în întuneric. Îl auzeam cum respira sacadat, obosit. M-am abţinut să nu îl întreb unde a fost pentru că-l simţeam, de asemenea, nervos. 
  Mi-am dus mâna la buze, trecându-mi degetul mare într-o mişcare ce putea părea senzuală, în colţul guri. Pipăiam încă rana aproape invizibilă pe care mi-o făcuse în acea seară, şi mi-am desprins mâna dintr-a lui, lăsând-o să cadă pe lângă trupul meu firav. S-a oprit, ştiind că mă analizează ca un prădător în întuneric. 
 
   -Uite Sakura, ştiu că nu a fost..
   -Nu, e O.K, sincer, a fost doar o buză spartă şi o zgârietură pe braţ, am minţit, încercând să nu încep să mă joc cu degetele, trădându-mă.
 
      A început să râdă nervos, trăgându-mă după el în pat. 
  M-am auzit cum suflu cu un mic ecou în cameră. Paşii noştri erau mai lenţi, părând să împietrească o dată cu timpul. Mi-a luat o infinitate să-i cuprind braţul, forţându-mă să nu mă mai gândesc la Ino sau la Hinata. Trebuiau să fie departe, pe o altă lume, într-un alt loc. De ce mă terorizau? Încă nu eram convinsă dacă era doar imaginaţia mea sau eram cu adevărat bântuită. Îmi auzeam bătăile inimi şi genele lipindu-se atunci când clipeam, la unison. Temperatura devenise brusc mai mare, forţându-mă să respir pe gură. Mi-am muşcat limba panicată, simţind degete ce mi se plimbau pe spate, împingându-mă uşor înainte; era Sasuke. 
 
   -Dacă ai avea şansa să rămâi în Rai sau să cazi, terorizând oamenii, trăind ca nişte fantome, ce ai alege? m-am auzit întrebând. M-a privit ciudat, neînţelegând de ce am spus acest lucru. Nici eu nu înţelegeam. Uită de asta, am continuat, aşezându-mă pe pat. 
 
      Mi-am pus capul pe pernă lângă el, întorcându-mă în partea opusă, ascunzând sentimentul de frică şi singurătate, totul combinat în panică. Simţeam cum pic de la mare înălţime în gol şi m-am zvârcolit o fracţiune de secundă. Aveam un nod în gât şi ceva îmi spunea că urma să plâng. Începeam să fiu disperată. 
 
   -Îmi pare rău! mi-a mărturisit şi nu înţelegeam dacă se refera la ieşirea lui sau la faptul că eram complet nebună, văzând şi trăind cu impresia că două fiinţe moarte mă urmăresc. 
 
      Razele luni i-au luminat faţa atunci când s-a aplecat să mă sărute.






To be continued…


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

22 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:37

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16]




Capitolul 22


Stateam asezata pe scaunul de langa masa, asteptand. Am inspirat o gura mare de aer si mi-am trantit capul peste suprafata rece, incercand sa pastrez in continuare linistea deplina din incapere, dar ticaitul ceasului mi se auzea cu ecouri in ureche si m-am ridicat, urcand in graba scarile, cate doua. Am trantit usa de perete si m-am indreptat spre "Frumosul din padurea adormita" ce inca nu se trezise. A mormait ceva atunci cand l-am tras de mana, fortandu-l sa-si deschida ochii. S-a ridicat, frecandu-se la ochi si privind ciudat incaperea, ca si cand nu ar fi stiut unde se afla si ce Doamne Dumnezeule cauta o nebuna roz langa el. Si-a acoperit fata cu palmele sale mari, incercand sa evite soarele ce batea prin draperiile ferestrei. M-a intrebat "Cat e ceasul, ingerasule?" si mi-a luat cateva secunde sa-mi dau seama la ce referea.

-Stai putin, m-ai numit cumva "Ingerasule"? l-am intrebat.
-Si daca am facut-o? 
-Nu-mi place, am spus si a inceput sa rada.
-Ramane, ingeras.

Mi-am dat ochii peste cap, enervata. Ar fi trebuit sa-mi dau seama. I-am aruncat o privire plina de rautate si am fugit inapoi jos, la masa, asteptand sa vina si sa pregateasca ceva de mancare. Cazusem la o intelegere: eu stateam cuminte in casa si el pregatea micul dejun. Nu era cea mai cinstita intelegere dar, daca as fi facut eu ceva, atunci cu siguranta am fi murit de foame. Pasii sai se auzeau domol pe scari, simtind cum mi se taie respiratia la fiecare miscare ce micsora distanta dintre noi. Devenise un obicei prost sa ma intreb de fiecare data atunci cand stateam langa el daca avea sa ma loveasca; isi pierdea repede temperamentul iar eu aveam oribila arta de a enerva lumea din jurul meu, ceea ce reprezenta dezavantajul suprem in relatia pe care o incercam a fi prietenie.
S-a ivit in bucatarie si l-am simtit obosit. A inceput sa rada pur si simplu si ma uitam la el neintelegand ce era atat de amuzant. Mi-ar fi placut sa rad acum, dar nu vedeam de ce ar trebui sa fac asta. Nu avea un ras fortat. Din contra, parea sa savureze acest lucru. Aducea putin a persoana bolnava mintal, dar am zambit. Nu stiam cand urma sa mai revad acel ras sau daca se va mai intampla vreodata in prezenta mea. 

-Este totul o gluma pentru tine? iar el a murmurat un "Nu", incercand sa-si opreasca rasul. Oh, da? Si care ar fi acel lucru? am continuat si a devenit intr-o fractiune de secund serios si ma intrebam cum de reusea sa-si schimbe intotdeauna emotiile asa de repede.
-Tu.

L-am privit pret de cateva secunde atunc cand a trecut pe langa mine. Eu nu eram o gluma pentru el? Traiam cu impresia neschimbata ca eram cel mai caraghios lucru pe seama caruia putea sa se amuze- firava, sensibila si mereu acea fiinta care pune suflet in tot si in toate. Daca inca nu as fi fost suparata pentru iesirile lui si pentru faptul ca disparea inexplicabil in toiul noptii probabil ca l-as fi imbratisat. Dar nu voiam sa fac asta. Nu aveam nevoie de sentimente acum cand imi simteam libertatea mai aproape ca niciodata. Sasuke nu era bun- era doar genul de baiat schimbator, astazi te vrea si maine.. Vei fi o alta fata care face parte din grupul "prostutelor" care l-au placut, l-au iubit. Asa era cursul firesc al comportamentului sau. Greseala lui ca saruta fete, greseala lor ca se indragosteau. Eu nu aveam timp de iesiri intentionate, desi zambetul sau era sexy si prevstea necazuri, insa facandu-ma sa ma gandesc ca nu neeaparat toate necazurile sunt rele. 

M-am rotit pe scaunul meu, varsandu-mi ceaiul fierbinte in poala. Am injurat, ridicandu-ma si fataindu-ma prin incapere cu lichidul ce-mi patase bluza, arzandu-mi pielea. De ce trebuie sa fiu cea mai neindemanatica persoana din lume? Am apasat clanta usi si am zambit; deschisa.
Afara era frig, atat de frig incat am simtit impulsul de a intra inapoi, insa stiam ca acestea erau singurele mele secunde afara pana cine stie cand. M-am sprijinit de veranda si mi-am incolacit bratele in jurul meu. Ma simteam libera, ca si cand as fi putut sa alerg oriunde fara nicio grija, dar stiam ca in data ce ma indepartam de acest loc eram cea mai vulnerabila tinta. Si inca nu aveam de gand sa mor. Mi-am auzit numele strigat si am inchis ochii, incercand sa simt cum corpul meu absoarbe fiecare strop din aceasta lume la care eu nu aveam acces. 

Am intrat inauntru, inchizand in liniste usa inainte ca Sasuke sa ma surprinda si sa-si dea seama unde am fost. M-am asezat inapoi la masa, pregatindu-mi cel mai credibil zambet de care dispuneam atunci cand a pasit inauntru, analizandu-ma. Si-a rotit privirea pret de cateva secunde in jur, incruntandu-se. I-am urmarit privirea- geamul. "Oare... si-a dat seama? O sa ma loveasca din nou.", dar nu asta era. A fugit catre un dulap pe care nu ma obosisem sa-l observ, scotand un pistol negru. Mi-am dus mana la gura, infricosata. Teava pistolului se rotea prin camera, incetinind asupra mea. Asta a fost? Pentru atat a meritat sa lupt in tot acest timp? Aveam un nod in gat ce ma forta sa-mi inchid ochii inainte ca lacrimile sa inceapa sa curga. Nu as fi crezut niciodata ca aveam sa fiu omorata de el. Tradare; era tot ce simteam, singurul sentiment care m-ar fi facut suficient de curajoasa incat sa ma ridic si sa-l prind de gat inainte ca glontul sa-mi strapunga pieptul. 
Si a apasat pe tragaci.

Pentru o fractiune de secunda lumea s-a oprit in loc. Vedeam o multitudine de culori, picaturi de apa curgand lin pe un geam. O fetita mica, cu par roz, jucandu-se pe un covoras pufos alaturi de mama ei zambitoare. Ticaitul ceasului se auzea pe fundal. Femeia s-a aplecat peste fetita, dandu-i usor parul peste ureche si soptindu-i: "Un singur lucru nu putem infrunta, nici tu, nici eu- timpul. Ne va desparti, Sakura. Nu pierde nicio secunda."
Am inghititi n sec cand glontul mi-a trecut pe langa cap, spargand geamul. O ploaie de cioburi a cazut peste mine. Respiram sacadat, lasandu-mi capul pe masa. Am simtit o mana pe umar si buzele lui mangaindu-mi obrazul. 

-Ce a fost asta? m-a intrebat si nu m-am putut abtine sa nu rad ca o psihopata. Stai, stiu. Ai crezut ca o sa te omor? Doamne, Sakura. Eu nu ranesc niciodata persoanele la care tin, iar tu, crede-ma, esti in capul listei. In schimb, cel ce spiona pe-afara nu a avut o soarta prea fericita.


To be continued...


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

23 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:38

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16]
 
                                                                                                                 



Capitolul 23
 
      Am zâmbit stângaci când m-am privit în oglindă şi mi-am şters faţa de prosopul curat. „Inspiră, expiră. Eşti creativă. Dacă nu tu te pricepi să minţi, atunci cine?”, m-am gândit şi am ieşit din toaletă, stingând lumina. Mi-era teamă că urma să-mi tremure vocea, să mă joc cu şuviţe de păr sau să mă fâţâi pe scaun, ceea ce m-ar fi dat de gol. Ştiuse de la bun început că voiam să ies afară, o ştia şi acum, toate aceste idei arătau ca o săgeată fosforescentă spre vinovatul adevărat: eu. Dacă nu aş fi părăsit casa pentru două minute, dacă l-aş fi ascultat, dacă.. Ce rost are? Stricasem totul şi acum aveam să plătesc, aşa că mi-am arcuit spatele şi am rămas în prag, privind spre bărbatul aşezat comod pe pat. Aproape că mă făcea să cred că era calm, că n-o să mă lovească de data asta. Dar o să o facă, îl cunoşteam prea bine. 
 
   -Ştiu. Vrei un răspuns? Ei bine.. calculam în minte opţiunile de care dispuneam, pentru că-l vedeam analizându-mă atent ca un vultur, aşteptându-mi prima greşeală, primul semn de „Ha, am fost afară, acel spion sigur a anunţat o întreagă bază între timp. M-a văzut, ştie că suntem aici împreună. Dar ce contează? Totul e perfect, nu?”. Însă mi-am înălţat privirea şi m-am auzit spunând superior: Nu te priveşte ceea ce fac. Tot timpul am fost în casă pentru că nu am nevoie de probleme, să şti. Încă câteva săptămâni şi o să scapi de orice bănuială în privinţa greşelilor pe care aş putea să le fac pentru că o să intrăm în anonimat unul pentru celălalt. 
 
      „Şi totuşi, nu ai avut curajul să-i spui că ai fost afară. Eşti aceeaşi fricoasă Sakura!”, mi-am auzit eu-l interior murmurând revoltat şi m-am blestemat că-mi permisesem să gândesc aşa de departe, să mă las descurajată de propria mea conştiinţă, care era legată de mine psihic.  S-a ridicat, ajungând în dreptul meu în doar câteva secunde. L-am privit temătoare, simţindu-i respiraţia rece lovindu-se de obrazul meu. Mi-am închis ochii, simţind cum mă împinge uşor în perete. A murmurat ceva însă nu eram suficient de atentă încât să înţeleg. Şi-a lipit buzele de ale mele într-un gest sălbatic, muşcându-mi limba. Am gemut înfundat, simţind cum mă ridică în braţe şi încolăcindu-mi forţat picioarele în jurul abdomenului său. Şi-a coborât buzele mai jos, ascunzându-le în decolteul meu. Am gemut din nou, încercând să scap din braţele lui dar mă ţinea mult prea strâns, şi am decis că nu trebuie să-mi consum energia degeaba. I-am simţit zâmbetul pe pielea mea şi m-a lăsat înapoi jos, aruncându-mă în pat atât de repede încât tresărisem la atingerea pernelor de pielea mea. Şi-a dat bluza jos înainte de a veni lângă mine, rămânând câteva minute să mă analizeze atent. L-am privit cu o sprânceană ridicată.
 
   -Nu înţeleg de ce eşti aşa de interesat, i-am spus, iar el s-a aşezat lângă mine, şoptindu-mi la ureche:
   -Interesat? Vorbim de tine. Sunt fascinat!
 
      M-am încruntat, lăsându-l să-mi deschidă nasturii bluzei. Mi-am muşcat limba când i-am simţit degetele plimbându-se periculos de aproape de sânii mei, înainte de a geme din nou şi de a-i da satisfacţia pe care ştiam că o căuta. Nu ştiam de ce voiam mai mult, voiam să mă sărute. Nu-mi mai auzeam conştiinţa urlându-mi să îl opresc, ci stătea tăcută, lăsându-mă să mă simt complet cufundată în ghiarele prădătorului. Nu putea fi vorba de atracţie. Eu-nu-mă-simt-atrasă-de-el. Mai ales de el! După tot ce s-a întâmplat, ar fi o mare prostie să cedez în faţa unei poveşti fără speranţă. Şi atunci.. De ce m-am aplecat spre el, sărutându-i fruntea, nasul, buzele, pieptul? De ce dădeam curs acestui moment, desfăcându-i fermoarul pantalonilor? De ce îl mângâiam nebuneşte chiar atunci, făcându-l să-mi murmure extaziat numele? De ce mi-am dat jos sutienul, lăsându-l să se joace cu mine? De ce mă întreba dacă vreau să continue şi de ce am răspuns răspicat „Da”? Ce se întâmpla cu mine? 
 
      Aerul devenea din ce în ce mai fierbinte şi simţeam cum picături de transpiraţie îmi alunecau pe frunte. M-am urcat deasupra lui, muşcându-i buzele şi trecându-mi limba apoi deasupra lor pentru a-i şterge picătura de sânge ce se prelingea în jos. Îmi mângâia spatele, lăsându-mă să deţin controlul absolut. Şi pentru prima dată în viaţă am simţit că nu fac ceva greşit, că era singurul lucru care mă putea face fericită în acel moment. L-am lăsat să se urce deasupra mea, forţându-mă să nu pierd contactul vizual atunci când a intrat în mine, făcând mişcări rapide. 
 
      
      Nu ştiam cât timp trecuse, dacă eram pe Pământ sau pluteam. Am închis ochii pentru câteva secunde, încercând să îmi echilibrez respiraţia. Eram epuizată, şi am întins mâna căutându-l pe Sasuke, şi când în sfârşit îl găsisem, m-am adăpostit la pieptul lui. Era linişte, atât de linişte încât îmi auzeam conştiinţa, vorbind pentru prima dată în acea seară, spunându-mi: „Mâine o să regreţi asta”. Dar ce conta? Acum nu regretam, acum eram aici, lângă el şi nu aveam cum să regret nimic. Respiraţia lui se lovea uşor de umărul meu gol şi am înghiţit în sec. „Nu îl iubesc, nu îl iubesc, nu îl iubesc” îmi repetam, dar ceva îmi spunea că asta devenea din ce în ce mai puţin credibil. Simţeam că mă fură somnul, şi i-am auzit vocea, însă neştiind dacă era un vis sau realitate.
 
   -Sakura, nu vreau să mai ieşi vreodată din casă. Ai înţeles?
 
      Dar era prea târziu. Adormisem. 
 

To be continued…


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

24 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:39

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16]

 
                                                                                                                   



Capitolul 24

 
      M-am învârtit peste aşternuturile moi ce-mi încălzeau pielea, strâmbându-mi nasul datorită razelor de soare. Aş mai fi zăbovit încă puţin cu ochii închişi, dar totuşi m-am trezit cu un zâmbet larg pe faţă, cu care eram pregătită să-l întâmpin pe Sasuke; păcat că el nu mai era în pat. 
   Am căscat supărată, aşezându-mă înapoi şi întinzându-mi mâna după bucăţica de hârtie împăturită de pe noptieră. „Nu mă aştepta. Nu ştiu când vin. Sunt plecat cu puţină treabă. Sasuke”. M-am ridicat încet, încercând să-mi opresc orice sentiment de vinovăţie care ar fi putut să urmeze după noaptea trecută. „Nu am făcut o greşeală, nu am făcut o greşeală”, îmi repetam, dar suna mai de grabă a încercare de a mă face să cred acest lucru decât o afirmaţie. A plecat, evident, pentru a rezolva câteva probleme cu securitatea. Dar pentru el nu era periculos? Mi-am dat ochii peste cap, vrând să cred că nodul pe care-l aveam în gât era dintr-un cu totul alt motiv decât cel al senzaţiei de abandon pe care, evident, nu, NU o simţeam. 
      Dar ştiam că aşa se va întâmpla. În adâncul meu, întotdeauna am ştiut. Singurul lucru pe care probabil în regretam acum era faptul că-mi pusesem sentimentele în prim plan, în loc de ideea supravieţuirii mele. De ce mă lăsasem păcălită din nou? Nu mă învăţasem minte prima dată? Să nu am încredere în nimeni? 
 
      Mi-am tras vechea mea pereche de pantaloni şi o bluză găsită în dulapul brunetului, puţin largă dar neagră. Niciodată nu am crezut că o să mă îmbrac în funcţie de cum mă simt. Aşa îmi spunea o prietenă că făcea. Ţin minte că am râs de ea o zi întreagă după aceea. Însă bluza neagră reflecta perfect gândul de a-i da o palmă peste faţă când se va întoarce acasă, pentru că eram aproape sigură că orice problemă ar fi avut putea fi amânată dacă chiar şi-ar fi dorit acest lucru. Mi-am trecut nervoasă mâna peste lacrima ce îndrăznise să curgă. Şi oricum, de ce îmi păsa? De ce să-mi pese unde pleacă sau când pleacă? La naiba, pentru că, evident, mă îndrăgostisem. Singura greşeală pe care nu aş fi dorit niciodată să o fac. Dar o făcusem de bunăvoie. De ce am fost aşa de proastă? 
 
      Am auzit motorul unei motociclete pe alee şi m-am ascuns în spatele perdelelor albe atunci când cineva a bătut la uşă. Respiram sacadat, temătoare, ştiind că Sasuke nu ar ciocăni niciodată la uşă. Bătăile au continuat, una după alta, făcându-mi pielea de găină. Mi-am dat seama că indiferent dacă m-aş fi ascuns, acea persoană ar fi putut intra foarte uşor în casă dacă şi-ar fi dorit, aşa că am decis să cobor în cea mai mare linişte scările şi să arunc privirea pe geam, pentru a-mi da seama ce era cu acea persoană. Îl înjuram în minte pe Sasuke pentru că mă lăsase singură. Aşa avea să fie tot timpul cu el? Teama de a nu fi prinsă şi omorâtă în cine ştie ce moduri? Am înghiţit în sec, ridicându-mă doar puţin pentru a zări afară. 
   Un bărbat scund şi plinuţ bătea puternic în uşă, uitându-se împrejur, arătând frustrat pentru că nimeni nu-i dădea drumul. Mi-am abţinut chicotul, imaginându-l conducând motocicleta. Nu era prea mare pentru el? 
 
      M-am speriat atunci când l-am văzut dându-se câţiva paşi înapoi, pregătit parcă să lovească uşa cu piciorul. M-am ridicat repede, fugind spre bucătărie, amintindu-mi vorbele brunetului: „Dacă vreodată intră cineva în casă, foloseşte-te de timpul pe care-l ai ca să iei un cuţit din bucătărie. Şi dacă acea persoană te atacă, nu ezita să dai”. Nu am crezut că o să ajung vreodată să recurg la atenţionările lui, însă indiferent de cât de haios era bărbatul scund, nu trebuia să-i subestimez calităţile. Nu puteam fi prea sigură că atunci când mă va vedea nu-şi va scoate un pistol de la spate şi să mă împuşte. Însă am auzit din nou motorul motocicletei accelerând, şi în următoarele câteva secunde aleea s-a cufundat în linişte. 
 
      Am lăsat cuţitul pe masă, nefiind sigură ce să cred. Asta a fost tot? Oh, Doamne, dacă acel bărbat se ascundea pe undeva, aşteptându-mă să apar la fereastră? „Paranoia..”, a mârâit eu-l meu interior. Am urcat înapoi la etaj, puţin speriată. Poate aveam dreptate, poate nici nu plecase cu-adevărat. 
   M-am trântit în patul mare, aţintind cu privirea tavanul. Rememoram zilele petrecute în Italia. Deşi nu erau printre cele mai bune, nu erau aşa de plictisitoare ca acestea. America mă întrista, mă plictisea şi sorbea energia din mine. Aş fi vrut să fi fost într-un cu totul alt loc. Ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi fugit în acea zi din casa brunetului, împreună cu celelalte fete? Mă întreb dacă aş mai fi trăit acum, sau dacă aş fi fost doar o altă umbra mutilată în mulţimea tinerilor morţi mult prea devreme. Şi când mă gândesc că totul ar fi putut fi diferit acum, că aş fi putut fi alături de Hinata în Italia, muncind cinstit sau având viaţa tipică unui adolescent singuratic- băutură, cluburi, muzică. Atât de simplu.
 
      Mi-am dat seama că tremuram de frig şi am decis să caut încă o dată ceva mai gros în dulapul brunetului. O bluză mi-ar fi prins bine, am concluzionat, căutând printre mormanele de haine ceva ce părea mai vechi, ca să nu fiu nevoită să-i returnez lucrul înapoi prea curând. În încercarea mea disperată de a găsi ceea ce voiam, am atins un plastic ce mi-a foşnit în mână. Am tras cu putere o pungă ce se afla în fundul dulapului, desfăcând-o încet, ca pe o comoară de mult pierdută. Am scos o eşarfă albă ce încă mai mirosea vag a parfum feminin. Mi-am trecut-o rapid pe la nas; Aqua di Gioia. Materialul era subţire şi fin, cu un model complicat şi atrăgător. Mă imaginam purtând această eşarfă, obţinând un contrast perfect cu tenul şi părul meu. Aş fi vrut să mi-o pun, dar am lăsat-o deoparte, atingând ceva din sticlă. Am scos o ramă argintie, ce proteja o fotografie aparent făcută recent, însă data din colţ o demasca: 16 aprilie, 2009. Un chip zâmbitor apărea frumos conturat în fotografie, ce-i imprima chipul pentru o eternitate, păstrând-o blocată înăuntru. Ochii verzi străluceau de fericire, iar buzele mari erau ţuguiate parcă îndemnând un bărbat să le sărute. Părul blond îi cădea aranjat şi drept pe umeri. Am înghiţit în sec, încercând să nu scap fotografia din mână. 
 
      Dacă nu aş fi privit foarte atent, aş fi spus că fata imortalizată era sora mea geamănă, diferenţa apărând doar în nuanţa părului. Semănam aproape în totalitate, dar ea avea trăsături mai fine şi bine conturate decât ale mele. Era ea, fata de care Sasuke mi-a povestit cu atâta tristeţe. Cum o numea? „Marry..”, mi-am auzit vocea mintală spunându-mi spart. Singurul motiv pentru care brunetul decise, în mod misterios, să mă ia cu el şi să mă protejeze. Singurul motiv pentru care îşi manifesta adesea interesul pentru mine. Singurul motiv pentru care poate încă mai respiram acum era pentru că semănam cu Merry, pentru că eram atât de asemănătoare cu cea pe care Sasuke a iubit-o. Şi dacă nu arătam ca ea? „E atât de evident, Sakura. Te-ar fi alungat exact ca şi pe restul, te-ar fi omorât imediat după ce şi-ar fi satisfăcut plăcerile”. Eşarfa era a ei, parfumul era al ei, zâmbetul era al ei. Faţa sa zâmbea acum agresiv din fotografie, încercând parcă să-mi spună că trebuia să fiu ca toate celelalte, că nu era locul meu alături de Sasuke. 
 
      Am ţipat, năpustindu-mă în pat şi începând să plâng. O altă fiinţă moartă ce mă blestema acum. Altă fată care să mă urască pentru că eu trăiam în locul ei. Am pierdut încă o dată. Totul devenea mai clar acum: cuvintele lui frumoase, ochii lui mari, negrii şi pătrunzători, experienţa lui cu minciunile, seducţia, femeile. Mă îndrăgostisem de diavol. 
   Mă lăsase să văd doar ce a vrut el să văd, nimic mai mult sau mai puţin. Şi l-am crezut. S-ar fi spus că dintre toate persoanele de pe Pământ eu ar fi trebuit să fiu cea mai precaută, dar ce făcusem de fapt? Îl lăsasem să mă atingă, să mă vrăjească, exact aşa cum am ştiut de la bun început că se va întâmpla. Poate că ar fi trebuit să iau în serios toate mesajele Universului şi să mă omor drac*lui o dată. Nu mai conta oricum. Era deja un joc pierdut.
 


 
       To be continued…


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

25 Re: [Naruto]Abducted +16 la data de Sam 11 Noi - 13:39

HoShIkOo!

avatar
Fondator forum

Povestea mea [+16]
 
                                                                                                                   


Capitolul 25
 
      Am simţit nişte degete plimbându-mi-se tandru pe braţul meu. Am mormăit, întorcându-mă pe-o parte şi încercând să-mi aduc aminte unde mă aflu. Oricum, orice vreau în acest moment este să dorm. O pereche de buze mi s-au lipit de obraz, alunecând calde pe gâtul meu, muşcându-l încet. 
   Însă oricât de mult mi-ar fi plăcut, nu puteam să uit că singura persoană care ar fi putut să facă asta era Sasuke, aşa că m-am retras încet, mişcându-mă în pat ca şi când aş fi dormit de fapt. Dar s-a întins după mine, continuând să-mi alinte pielea cu buzele. Nu voiam, sub nici o formă, să-i dau de ştire că sunt trează, pentru că evident ar fi vrut mai mult, iar eu i-aş fi dat o palmă în secunda următoare. M-am mişcat din nou, mormăind şi îndepărtându-mă. L-am auzit chicotind pervers, strecurându-şi palmele pe sub tricoul meu. Gata, până aici! Acum chiar îşi merită un şut în fund!, am gândit, ridicându-mă într-o fracţiune de secundă de lângă el şi privindu-l nervoasă. 
 
   -Îngeraş, erai trează şi nu m-ai băgat în seamă? zâmbea nevinovat, simţind că privirea lui trece prin mine, uitându-se într-un punct inexistent. 
   -Ai băut? a dat din cap imediat în semn că nu. De ce mă minţi? Eşti ameţit. 
 
      Dacă adulmecam mai bine aerul, puteam simţi un uşor miros înţepător de vodkă. De asta mă ţinea închisă în casă? În tot acest timp, am crezut că plecările lui erau doar în interes de protecţie, nimic mai mult, însă, de fapt, el mergea şi se îmbăta, distrându-se. La naiba cu tot, mai bine plecam acum, indiferent de ce-ar fi fost. Şi ce dacă muream, mai devreme sau mai târziu ajungeam tot la doi metrii sub pământ. Pleacă acum, Sakura. Uşa e acolo, ia-ţi haina şi dispari, încă nu e prea târziu. Ascultă şi pleacă. Îmi uram vocea interioară, mă îndemna să fac atâtea lucruri extreme. Dar de ce să încep acum să ascult, când niciodată nu am făcut-o. Întotdeauna am riscat, am mizat totul până în ultima clipă. O să încerc încă o dată, încă o dată…
 
   -Explică-mi de ce mă aflu aici, Sasuke. Poţi să începi cu asta. Ce caut aici? Cum se face că semăn leit cu fosta ta iubită, Merry? începeam să mă enervez şi nu voiam să ţip. 
   -Nu vorbi despre ea, nu o aduce în subiect, să nu îndrăzneşti!
 
      Am pufnit dispreţuitor. Nu puteam să cred că spunea asta! M-am lipit de peretele din spatele meu, acoperindu-mi mâinile cu palmele. Deşi nu am cunoscut-o, această Marry începea să mă calce pe nervi. Dar felul în care brunetul apăra acest subiect era cel mai frustrant. Aş fi vrut să mă evapor, să dispar undeva departe de tot ce înseamnă probleme pentru că simţeam că orice minut petrecut în plus aici reprezintă o tragedie. Mă simţeam epuizată, pierdută într-o lume care nu mai semăna cu acea lume în care mă născusem acum ceva ani. Prezentul este dificil şi viitorul incert. Lupta pe care o duceam în prim-plan în această relaţie era încredere; eu nu am încredere în el şi nici el, probabil, în mine.
 
   -Poate nici n-aş fi adus-o vreodată în subiect dacă nu aş fi descoperit astăzi că sunt o copie fidelă a ei! De asta sunt aici? vocea mea se stingea şi simţeam că în orice secundă urma să încep să plâng în faţa lui, ca o fetiţă slabă ce sunt. Spune-mi că nu o vedeai pe Marry de fiecare dată când mă atingeai.. Era ea, în tot acest timp, nu-i aşa? Ea a fost mereu! 
 
      Prea târziu. Mă trântisem pe parchetul rece, ascunzându-mi faţa udă în spatele genunchilor. Nu voiam să mă gândesc că, de fapt, Sasuke o alinta „Îngeraş” şi pe Marry. Că încercase să aducă orice lucru ce-i lega, în relaţia noastră, doar ca s-o simtă din nou pe ea. Însă era atât de firesc pentru mine, nici măcar nu mă născusem să fiu iubită. Ci să duc, inevitabil, viaţa fugarei, fără un colţ de lume care să se plieze pe cerinţele mele. Nu am avut parte de o familie, de un băiat care să mă iubească pentru ceea ce sunt, de o viaţă bună, lipsită de griji. La naiba cu tot, vreau să dispar o dată. 
   M-am ridicat ameţită de jos, încercând să zăresc ceva printre lacrimi şi să rămân fermă, în pofida lucrurilor ce mi se întâmplau. Însă ştiam că am toate motivele din lume să cedez, aşa că poate ar trebui să o fac. Mi-am târâit picioarele până la uşă, auzind vocea brunetului strigându-mi numele. Nici măcar nu m-am obosit să îmi întorc capul. Voiam să plec. 
 
      Dar două braţe mi s-au încolăcit în jurul taliei, oprindu-mă. Am încercat să le îndepărtez, secătuită de puteri, însă nu s-au clintit. În schimb, spatele meu s-a lipit mai tare de pieptul său, transmiţându-mi vibraţii prin piele. A început să-mi mângâie gâtul cu nasul, respiraţia sa lovindu-se de umărul meu. Nu pot să cred cum orice plan se ducea pe apa Sâmbetei atunci când mă atingea. Mă întrebam ce fel de vrajă misterioasă foloseşte asupra mea, calmându-mă şi alungându-mi orice supărare ce mă macină. Dinţii lui mi-au muşcat uşor lobul urechii, înainte să-mi şoptească:
 
   -Poate că semeni cu Marry, poate că ochii ei sau culoarea pielii sunt ca şi a ei. Însă atunci când zâmbeşti, te văd pe tine. Atât de fermă şi de convinsă, arătându-mi dinţii perfecţi. De fiecare dată când îmi spui ceva, aud vocea ta, puternică şi impunătoare şi mă sperie că ai putea să mă faci să-mi pierd cuvintele ascultându-te. Atunci când te mişti, o faci senzual şi lent, lăsându-mă să te admir, să îmi imaginez cum te dezbrac şi îţi explorez pielea delicată. Când mă săruţi, te simt pe tine. Pentru că o faci să pară o eternitate, iar eternitatea alături de tine nu mă înspăimântă. De fiecare dată când te încrunţi sau încerci să minţi, ai felul tău de a o face, încât nu pot să mă supăr pe tine. Chiar dacă semeni cu Marry, nimic din ceea ce eşti nu mă face să o văd pe ea. Eşti tu, Sakura! La început ai fost ea, o Marry pe care o căutam cu disperare şi pe care o găsisem fără să vreau. Însă nu eşti ea. Eşti mult mai bună, mai frumoasă, mai puternică şi mai sclipitoare. Te simt, Sakura! Pe tine! 
 
      Am înghiţit în sec, desprinzându-mă din braţele lui. Nu voiam să mă întorc, pentru că nu aş fi vrut să-i văd chipul care m-ar fi făcut să mă topesc cu adevărat. Însă m-a tras înapoi lângă el, prinzându-mi obrajii între palme şi obligându-mă să-l privesc în ochi.  
 
   -Este un singur lucru pe care-l ştiu cu siguranţă. Că voi face orice pentru tine, chiar dacă înseamnă să-mi încalc principiile sau natura. Aş abandona tot ce am, chiar şi sufletul meu, pentru tine. Dacă asta nu e dragoste, este tot ce am mai bun.
 

       To be continued


______________________________________________________


Buna!Sunt HoShiKo,fondatoarea acestui forum!
Daca esti nou te rog treci mai intai aici Regulamente
De asemenea ar fi frumos sa te prezinti asa cum se cuvine nu?Prezinta-te
Ai vreo propunere pentru noi?Atunci posteaza aici :Propuneri


Vezi profilul utilizatorului http://inuka.justgoo.com

Continut sponsorizat


Sus  Mesaj [Pagina 1 din 2]

Mergi la pagina : 1, 2  Urmatorul

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum